a25

Mihaela Mudure

Bucureştiul teatral

Oferta Bucureştiului teatral a fost întotdeauna mai mult decât bogată şi diversă. Recent, primul teatru al ţării a hotărât să reia o piesă minulesciană. Poetul romanţelor şi al iubirilor trecătoare a debutat în 1921 cu piesa Pleacă berzele şi cu o comedioară într-un act, Lulu Popescu, ambele jucate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa reluată de Naţionalul bucureştean este Allegro, ma non troppo, o comedioară interbelică care aminteşte de celebrul burghez gentilom al lui Molière. Domnul Jourdain vroia să înveţe cum să se comporte în înalta societate a vremii şi afla cu stupoare că face proză de vreo patruzeci de ani. Titu Micşoreanu, interpretat convenabil de Marius Rizea, este un milionar care vrea să devină celebru şi ca autor de piese de teatru. În consecinţă, îl angajează pe dramaturgul Ion Marian, interpretat cu aplomb de Gavril Pătru, pentru a-l învăţa cum să scrie o piesă de teatru. Scriitorul angajat se hotărăşte să îşi ajute patronul din multiple puncte de vedere şi, în consecinţă, devine amantul d-nei Cocuţa Micşoreannu. Pentru a stimula comicul, Minulescu intersectează acest triunghi amoros cu cel format de Titu, Cocuţa şi doamna Noemi, deoarece – sper că nu se miră nimeni – şi soţul încornorat are o amantă. Până la urmă, totul se termină cu bine şi cu pupat piaţa endependenţi.

Replica de bază a piesei : „O femeie fără amant e ca o cometă fără coadă“ exprimă forma mentis a unei epoci percepute ca fiind un soi de vârstă de aur a societăţii româneşti. Imoralitatea personajelor se traduce printr-un un soi de trai deşănţat în inconştienţa lui într-o epocă în care fiecare încearcă să se descurce cât mai bine şi e lăsat să se descurce cât se poate de bine. Minulescu încearcă un soi de comedie à la Goldoni cu slujitori (mai precis, o slujitoare) care ajută doamnele să-şi satisfacă dorinţele şi să facă faţă bădăranilor secolului al xx-lea. Cele două rivale, interpretate de Costina Ciuciulică şi Ileana Oltean cu o anume dezinvoltură sunt susţinute de Victoria Dicu, o slujnică ce şarjează cam prea mult elementele de burlesc ale rolului. Regia aparţinând lui Răzvan Popa nu excelează, dar nici nu dezamăgeşte.

Într-un cuvânt, un spectacol care se vrea savuros, dar nu e decât uşurel. Parcă nu se prea potriveşte cu demnitatea primei scene a României, chiar dacă omul de pe stradă intră pentru că vrea să se distreze şi să mai uite de crizele politice sau de ameninţarea inflaţiei. Teme care nu sunt doar interbelice! Desigur !

Teatrul Evreiesc de Stat oferă publicului Băiatul din Brooklyn, un spectacol inspirat de textul unui scriitor iudeo-american contemporan : Donald Margulies. Născut în 1954, în Brooklyn, New York, Margulies este profesor de literatură engleză şi teatru la Yale, una dintre cele mai bune universităţi americane. Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi dramaturgi americani contemporani. Piesa sa Cină cu prieteni a fost încununată cu prestigiosul premiu Pulitzer în anul 2000. Drama Băiatul din Brooklyn a fost reprezentată pentru prima dată în 2003, la South Coast Rep. În anul următor, a ajuns pe Broadway, iar în 2005 a fost reprezentată la Paris, la Teatrul de Comedie de pe Champs-Elysées. Piesa reia o problematică dragă lui Margulies: identitatea, evreul contemporan care ezită între tradiţie şi modernitatea înţeleasă ca o emancipare faţă de un stil de viaţă confirmat de secole. Visul american este ironizat cu discreţie. Succesul material sau monden nu suplineşte valoarea vieţii de familie, singura care poate da un sens vieţii. Cei bătrâni ştiau acest lucru şi erau mult mai înţelepţi decât noi.

În rolurile principale, Tudor Aaron Istodor (fiul, Eric Weiss) şi Andrei Finţi (tatăl, Manny Weiss) construiesc cu talent o relaţie fiu-tată în care orice spectator îşi poate regăsi propriile angoase, adevărul crud că datoria pe care copilul o are faţă de părinţi nu poate fi niciodată plătită. Marius Călugăriţa este un reuşit prieten din copilărie al eroului principal, reprezentând un evreu care continuă să trăiască aşa cum cere tradiţia (Ira Zimmer în piesă). Raluca Aprodu (Nina) şi Mihaela Velicu (Alison) susţin cu articulată convingere un exerciţiu identitar dureros tocmai pentru că este extrem de autentic. Ele sunt cele două femei din viaţa eroului principal. Tandemul Melanie Fine (interpretată de Natalie Ester) şi Tyler Shaw (interpretat de Cezar Grumăzescu) aduce în spectacol o notă de umor de bună calitate într-un episod în care capitalismul contemporan e reprezentat de Hollywood-ul imoral în superficialitatea lui şi obsedat de box-office. Visul american nu mai este decât vid în zilele noastre. Regizorul Cristi Juncu a ştiut să coreleze personalităţi artistice diferite şi să coordoneze un spectacol care nu se uită uşor. Băiatul din Brooklyn este un spectacol cu mult peste medie care te face să te gândeşti la propria viaţă, la ceea ce datorezi părinţilor. Iar dacă nu aţi fost niciodată la Teatrul Evreiesc, o vizită în acest edificiu care e şi o bijuterie istorică a capitalei, este cu atât mai mult o experienţă fără de care Bucureştiul nu ar fi complet.