a23
Roger Gilbert-Lecomte
Traducere din franceză şi prezentare de Ana Ionesei
Roger Gilbert-Lecomte (1907, Reims-1943, Paris) este un suprarealist dizident din familia Artaud-Michaux-Radiguet. În 1922, René Daumal, Roger Vailland şi Lecomte se asociază într-o grupare numită iniţial Phrères simplistes, iar ulterior Le Grand Jeu (1927-1932).
Volumul La Vie l’Amour la Mort le Vide et le Vent (1933) nu atrage atenţia presei literare, dar Antonin Artaud semnează o recenzie în La Nouvelle Revue Française (nr. 255, decembrie 1935), afirmând următoarele: „Această carte este o fereastră către un univers poetic, un soi de hartă psihică, o busolă magnetică aliniindu-se pe sine şi pe noi înşine cu toate felurile de valuri şi curenţi. Este lucrarea unui om care caută o cale, calea, şi o găseşte.“
Lecomte practică o poezie a naturii elementare, care surprinde turbulenţa vidului îmbrăţişând creaţia. Muzicalitatea originară ce traversează aceste fenomene ondulatorii lirice transpare din elipse concentrate. Vântul primordial bate cu tărie printre interstiţiile unor viziuni neaşteptate, restituind magia Logosului.
Tetanus mistic
I
(NOAPTE VIE ÎN ALEXANDRIA)
Ireală în albeaţa sa de suflet uscat
De parfumuri prea grele – sare a unei mări lustrale –
Iată noaptea maladivă, noaptea prea palidă.
Iată noaptea în care lucea odinioară Alexandria!
Spiritul divaghează, uzat de atâtea flori bizare,
De atâtea minunăţii, de preaplinul cunoştinţelor rare.
Aceasta este splendoarea astrală a nopţii pe apa mării
Unde se oglindeşte cu limpezime o lună ternă.
La orizontul de opal o stea oftează,
Groapă în cer, de unde infinitul se înclină spre apă.
II
(PANTEISM)
Vai! Din când în când
Atunci când se ascute langoarea
Şi nostalgia din inima mea,
Fără vreo altă dorinţă, aştept.
Aştept clipele nemuritoare,
Când, eliberându-mă de ranchiună,
Voi fi, centrul marelui cor,
Monada spre care tind…
Se spune că pelerinul
Drumurilor nopţii şi alamei,
În clipa când cuprinde
Metamorfozele pe care i le
Impune infinitul, se întoarce
În punctul unde Unitatea a luminat!
Nu mă tem de vânt (fragment)
…
Tu care legeni aripile întinse ale somnului ale păsării fără picioare
Care se naşte în aer şi se va sinucide
Pe vârfurile ascuţite ale cerului
Tu ce ridici tunicile
Şi devastezi coastele
Coastele stâncoase şi coastele de oase
Tu care înfiori pieile
Scuturi zorzoanele drapelele persienele
Pliurile hainelor ale călătorilor rătăciţi arborii
Fantomele şi chibriturile pierdute în imensitate
Tu care ondulezi valurile şi coafurile
Faci ochii şi flăcările să clipească
Trânteşti steagurile
Mare golan heruvim arogant
Clovn al vârtejurilor
Sculptor al valurilor
Rege al metamorfozelor
Tu care faci să trăiască nebuneşte lucrurile care fără tine
Ar fi condamnate la cea mai fadă inerţie
Imens tată al spectrelor şi al frisoanelor
Tu care animi gesticulaţia perdelelor mister
În castelele bântuite
Urlând pretutindeni
…
Teroare a bucăţilor de hârtie portarilor navigatorilor timoraţi
Insectelor caravanierilor armatorilor armăturilor de umbrele
Podoabelor toaletei feminine anumitor animale mari şi al persoanelor
Sensibile şi nervoase
Tu care înveseleşti jefuitorii epavelor şi rândunica de furtună şi perii
Lirici picăturile de apă şi prafurile care dansează polenul amoros
Frisonul secerişurilor zmeul tabăra de zbor pateul
Şi oamenii suspecţi
Nu mă tem de tine
Îţi spun Vântule bună ziua
Du salutul meu în ţara Levantului
Vidul sticlei
Un palat cu ziduri
De vânt
Un palat cu turnuri
De flăcări în plină zi
Un palat de opal
În inima zenitului
Pasărea făcută din aer palid
Acolo zboară iute
Lasă o dâră albă
În spaţiul negru
Zborul ei desenează un semn
Care arată absenţa
Focul vântului
Se spune că înaintea
Timpului şi a locurilor
Numai vântul viu
Se răsucea în vid
Suflul golului
Anterior inimii
Şi din fricţiunea
Vârtejului său
S-a născut punctul de aur
Al focului primitiv
Traducere din franceză şi prezentare de Ana Ionesei