a22

Moshe B. Itzhaki

Cerneala curajului şi a speranţei: Radu Ţuculescu

 Traducerea din ebraică: Paul Farkas

Prima mea întâlnire cu creaţia lui Radu Ţuculescu s-a întâmplat în anul 2013. Chiar atunci am încheiat o primă serie de traduceri din poezia Anei Blandiana, Refluxul sensurilor. M-am bucurat atunci de ajutorul lui Paul Farkas care m-a introdus în tainele limbii române. În acele zile, Paul mi-a vorbit despre Radu Ţuculescu şi mi-a sugerat să citesc piesa scurtă Hoţul sau trei în dormitor pentru a vedea dacă-l vom traduce în ebraică. Încă nu apucasem să-l cunosc personal pe Radu, dar din însăşi prima scenă a piesei, din replici, din cele trei personaje pline de grotesc şi multe alte aspecte din piesă, mi s-a trezit o sinceră curiozitate
să-l cunosc personal pe Radu care, de fapt, se anunţa a fi un om deosebit.

Întreaga piesă are loc într-o singură noapte, în dormitorul unei soţii frumoase a unui politician plecat în delegaţie în afara capitalei. În patul conjugal, împreună cu un pitic cocoşat şi hâd, femeia se bucura din plin de aceste legături extraconjugale.

Piesa debutează cu nişte zgomote pe  care cei doi le aud jos în bucătărie şi, curând, vor afla că de fapt un hoţ a forţat apartamentul. Din momentul apariţiei acestui hoţ, începe un lanţ întreg de acţiuni, majoritatea comice dar generatoare de anxietate. Între cele trei personaje se va dezvolta un complex întreg de legături neprevăzute, dar comice, groteşti şi absurde.

În timpul întregii interacţiuni dintre cele trei personaje, are loc un schimb neprevăzut de roluri nefiind clar cine domină pe cine, cine este victima şi cine este agresorul.

Dialogurile sunt ascuţite şi se succed cu repeziciune. Câteodată, cititorul are impresia unui concurs în care câştigătorul e, de fapt, cel care pierde, de parcă ar fi ceva desprins din filosofia Taoistă. Fiecare din cele trei personaje excelează prin stângăcia lor. Ai impresia că fiecare din ei posedă vreo taină obscură ce nu trebuie niciodată descoperită, altminteri o mare nenorocire se va abătea asupra acestuia.

Deci, este o comedie a situaţiilor ce încearcă să prindă în cursă cele trei personaje, un fel de hăţiş al vieţii adevărate în care personajele noastre se luptă să găsească o ieşire.

Limbajul este vulgar, veninos şi usturător precum lovitura unui bici. Nu este de mirare, aşa cum se-ntâmplă adesea în piesele moderne, de ce tocmai acest personaj al piticului cocoşat şi hâd, va găsi ieşirea din acest hăţiş.

Piesa e un fel de metaforă politică şi ironică îndreptată spre activitatea politică de joasă speţă unde toţi politicienii sunt ocupaţi doar cu înşelarea maselor. Sub aspect macro, piesa este o metaforă a existenţei umane în general şi a existenţei post comuniste în România în mod particular.

Analizând printre rânduri, descoperim, în plus, un Radu Ţuculescu deosebit de cunoscător în ale muzicii şi în arta gătitului. Aceste două domenii apar adesea în opera literară ţuculesciană. Ambele nu fac decât să lărgească aria componistică literară, mai ales sublimativă.

De la traducerea piesei amintite am mai citit câteva din romanele lui Radu Ţuculescu. În fiecare putem descoperi elemente biografice şi linii importante din viaţa autorului.

Din această perspectivă ai impresia că Radu Ţuculescu pictează cu ajutorul pensulei folosind o paletă multicromatică sau acţiuni ficţionale, suculente, umoristice şi tragi comice. Eroii lui Radu sunt oameni simpli care întind mâinile pentru a fi salvaţi dintr-o soartă umilă şi grea. Aceste personaje încearcă să răzbească şi să-şi învingă soarta.

Curajul lipsit de orice compromis de a ne descrie această viaţă este, fără discuţie, o mare speranţă atât pentru personajele lui Radu Ţuculescu, cât şi pentru cititori.

Deja de aproape un an, împreună cu Paul Farkas, continuăm să traducem ceea ce Radu numeşte „blitz proză“. Acestea sunt episoade scurte precum cele despre pregătirea papanaşilor, rămasul într-un lift defectat, intrarea constrânsă într-o uscătorie de rufe dintr-un bloc unde cei prezenţi acolo se luptă să reînvie o perioadă comunistă deja defunctă, o conversaţie într-un autobuz sau tramvai şi multe alte povestiri din viaţa de zi cu zi. Nu puţine sunt şi povestirile fără deznodământ precum însăşi viaţa unei femei de la ţară, care soseşte într-un mare oraş unde nu-şi aminteşte staţia de autobuz unde trebuia să coboare.

În aceste povestiri, Radu Ţuculescu atacă lipsa de umanitate din zilele noastre, limba română care se erodează pe zi ce trece, ignoranţa, şi tâmpenia, şi mijloacele media care nu fac decât să atrofieze mintea şi inima oamenilor.

Radu Ţuculescu are un fin simţ olfactiv de a expune personaje, nuanţe, probleme şi dureri. În povestirile lui distingem compasiune faţă de oamenii simpli ce trudesc pentru a supravieţui. Radu nu-i iartă pe cei ce sunt aroganţi, insensibili şi plini de sine, expunân-
du-le ignoranţa crasă şi goliciunea interioară.

Personajele lui Radu Ţuculescu îmi amintesc de cele ale marelui dramaturg israelian Hanoch Levin. Atmosfera, locurile şi descrierea societăţii la Radu Ţuculescu îmi rezonează în minte povestirile lui Mendele Moher Sfarim şi Shalom Alechem. Aceştia doi au pus bazele literaturii moderne israeliene în timp ce Hanoch Levin i-a construit următoarele etaje.

Din perspectiva literaturii internaţionale, pot întrezări influenţa lui Bohumil Hrabal, Franz Kafka iar la ruşi pe a lui Cehov. Câteodată îl putem zări chiar şi pe Samuel Beckett aducând prinosul absurdului.

Pentru a fi absolut sinceri cu noi înşine, cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de viaţă a marelui romancier şi dramaturg, trebuie să dezvălui că pe parcursul anilor am colaborat la diverse proiecte literare atât în România cât şi în Israel şi am devenit prieteni buni. În afara unui simţ al umorului, a unei sensibilităţi, a unor momente aprige şi a unei firi calde, mi se pare că pielea lui Radu este atât de sensibilă încât orice mică undă seismică din lume este captată de finii lui senzori. De fapt, aceste caracteristici sunt vitale pentru orice mare scriitor.

Apropierea şi contemplarea continuă a operei şi personalităţii lui Radu Ţuculescu m-a ajutat adesea să-mi pun în mişcare mâna mea de poet şi scriitor.

Îi dedic lui Radu o poezie şi îi urez ani lungi şi plini de sănătate, ani de continuă creaţie cu multă cerneală a curajului şi a speranţei.

Precum Midas

(pentru Radu Ţuculescu)

Aproape ca Midas, regele blestemat

tot ceea ce zăreşte şi atinge:

obiectele, mişcarea, privirea,

inanimatele, pantofii, sandalele,

merele, femeile, toate

se transformă de-ndată într-o povestire.

Până şi apa pe scenă

se-ntăreşte în aur

dar limba-i dezlegată,

râsul rostogolit,

caii năzdrăvani dintr-însul

nu mă mai păcălesc deloc.

Observ cum lacrimile

i se preling în cuvinte,

cuvinte ce vor să stăpânească viaţa

chiar şi-n fiecare lift blocat

şi-n fiecare pat cu-ndrăgostiţi

adevăraţi ori închipuiţi.

În scrisu-i auzim şoapte

şi urlete de sete şi patimă

ale fantomelor vieţii,

ale timpului întrerupt.

Şi numai tăiatul verzelor în bucătărie,

arcuşul pe care-l plimbă pe corzile viorii,

sorbitul unui vin sau al unei pălinci

îl vor mai salva

de blestemul lui Midas

şi-i vor servi

drept scut al vieţii.

– A fi sau a nu fi, îl întreb.

Un râs mic şi un zâmbet de copil

îi inundă faţa

îmi toarnă un păhărel de pălincă

şi-mi răspunde

cu o voce răguşită

de cele 50 de grade ale pălincii:

– Să bem, zice el

– Să bem.

schimbând din zbor săgeata sorţii.