a18

Basmul fără de moarte

Mircea Popa

Am intitulat acest documentar Basmul fără de moarte, deoarece basmul, povestea, legenda continuă să trăiască în spiritualitatea românească de la ţară, dar interesul pentru ele s-a redus simţitor. În timp ce în deceniile trecute aveam câţiva folclorişti experimentaţi şi performanţi, ale căror culegeri sau studii aplicate le urmăream cu mare atenţie, de vreo două-trei decenii încoace numărul cărţilor de folclor invadează tot mai rar piaţa editorială, iar foştii specialişti, precum Ioan Muşlea, Mihai Pop, Adrian Fochi, Al. Amzulescu, Dumitru Pop, Ion Şeuleanu au trecut în lumea umbrelor. Şi totuşi, satul este încă viu, cu toată agresiunea ce se exercită tot mai ameninţător şi sistematic asupra lui, bătrânii, pe cale să-i pierdem, poartă cu ei numeroase creaţii perpetuate prin tradiţie, reprezentând încă focare de energie spirituală încă productive, dar, în tot cazul, puternic reproductive. Din păcate, lumea literară, preocupată mai ales să satisfacă orgoliile atâtor creatori dornici să spargă tiparele, a neglijat cu totul domeniul folclorului şi, atunci când mai descoperim câte o perlă de creaţie populară reprodusă de o publicaţie literară, ne vine să scuipăm în sân să nu se deoache. De aceea, am socotit de cuviinţă să vă prezentăm astăzi un basm inedit, descoperit într-o revistă manuscrisă din Transilvania, revista „Steaua mării“, redactată de tinerii studenţi de la Seminarul teologic din Gherla, începând cu anul 1870, când se creează acolo o societate literar-culturală teologică, „Alexi-Şincai“. Revista redactată de ei conţine numeroase articole pe teme de educaţie naţional-religioasă, creaţii literare în versuri sau proză, comentarii şi polemici pe teme istorice şi filologice, purtând o corespondenţă intensă cu scriitorii redactori de dincolo de munţi, inclusiv cu Eminescu de la „Timpul“, precum şi cu Iacob Negruzzi de la „Convorbiri literare“, care le trimite revista cu regularitate. De asemenea, membrii Societăţii încep să adune vara folclor din satul lor sau din satele învecinate, astfel că bogăţia de material folcloric apărut în coloanele revistei atrage atenţia, ceea ce ne-a determinat să pregătim o ediţie în acest sens. Domină cântecele lirice, baladele, cântecele ostăşeşti, descântecele, strigăturile, obiceiurile de la nuntă sau de la sărbători etc. Singurul basm care s-a publicat în paginile sale este unul de excepţie, şi frumuseţea lui ne-a determinat să-l oferim spre publicare Dosarelor Apostrofului. Ni s-a părut a fi un basm cu atât mai interesant, cu cât pare că nu urmează prea de aproape stereotipiile şi regulile basmelor tradiţionale româneşti, având, în acelaşi timp, toate ingredientele necesare unei acţiuni vii şi a unui conflict atractiv.

Având în vedere că suntem în anul Centenarului Marii Uniri şi că forţa spiritualităţii tradiţiilor noastre rurale a fost recunoscută de toţi marii noştri creatori, ne exprimăm satisfacţia că putem să-l oferim spre lectură publicului de astăzi. Până şi titlul lui este mai deosebit de cele cunoscute din culegerile de până acum, nereuşind să dăm peste un titlul la fel şi un basm asemănător. Făt Frumos şi Haida-n Câmp pune în valoare devoţiunea omului din popor, isteţimea şi tenacitatea acestei „slugi“ de tip Harap Alb, care îşi întrece stăpânul în cele mai multe situaţii şi care învinge numai datorită înţelepciunii sale.