a12

Dan Gulea

Scurtă introducere în poezia digitală

Stabilit de mai multă vreme în Canada, unde acţionează în digital humanities, la Universitatea din Ottawa, Chris Tănăsescu (Margento) scrie despre graph poem (Margento, Noi poeţi „americani” poeţi străini / ”US” Poets Foreign Poets, antologie asamblată computaţional / a computationally assembled anthology, cu o postfaţă de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti: Fractalia, 2018, 340 p.), spaţiu de intersecţie al computerului cu poezia, metatext şi hipertext deopotrivă, loc unde se poate interveni cu ajutorul algoritmilor pentru a traduce text, cuvinte şi fraze.

Sub influenţa programelor de computer, textul (poetic) se deformează, se restructurează, urmând o mişcare de tip avangardist, exprimată iniţial în perioada interbelică, atunci când americanul Bob Brown descria o „maşină de citit” cu ale sale readies, textele produse de ea; din ambitusul de tip transitions ies şi performările lui Chris Tănăsescu, experimentate în volume precum Cartea de la Curtea sau Nomadosophia, între paginile cărora erau invitaţi autori dintre cei mai diverşi, de la antici şi clasici la contemporani world wide.

Istoria literară consemnează o serie de experimente de tipul graph-ilor – de pildă, prin ceea ce se cunoaşte sub denumirea de cluster; deşi este un termen care desemnează grupuri de elemente din ştiinţele exacte, precum astronomia (cluster of stars), termenul este preluat pentru a denumi retroactiv nişte realităşi artistice; Alain Satié, din grupul iniţial al lettriştilor, se prezintă ca un autor de clusters, nimic altceva decât ceea ce Isou însuşi denumea drept hypergraphia, sau metagraphia, sau chiar hypographia, adică o combinaţie de litere şi desene.

Viziunea Margento este una globală; în fond, acest veritabil nume de scenă desemna o trupă de poezie, pictură/video şi jazz-rock, apreciată de publicul festivalurilor de gen. În numele acestui universalism poetic şi artistic, în prezenta antologie cu un titlu provocator se întâlnesc, într-un mixaj turbionar, tăbliţe sumeriene, expresivităţi de tipul Jerome Rothenberg (poet american cu origini în Europa de Est, tradus în română de Margento într-un volum de acum câţiva ani – aşa cum sunt şi David Baker sau Ilya Kaminsky), care scrie despre un „Pound Project”, Sappho, dar şi expresivitate românească. De pildă, Papillonage-ul lui Şerban Foarţă este citit printr-o serie de permutări asemănătoare poemului Men in Aida de David Melnick (1983); Melnik, autoinitulat „pcoet” (balbutiaj, sens aproximativ, poetul nu se poate exprima decât în calitate de „pcoet”) transliterează în alfabet latin începutul Iliadei: Μῆνιν ἄειδε, θεά, Πηληιάδεω Ἀχιλῆος („Menin aide, thea, Peleiadeo Ahileos“) devine, în noua engleză, „Men in Aida, they appeal, eh? A day, O Achilles!“.

Noi poeţi „americani”… este şi o antologie a traducerilor: „tradiţională”, literară, bazată deopotrivă pe algoritmi care se autogenerează; o traducere literală – paginile având adesea, în oglindă, programul informatic (scris în limbaj informatic) ce a generat un graph sau altul. Cum se alcătuieşte un astfel de text? În introducere, autorul dă un exemplu practic: „Pe net, peret, e-ret-tic, reticul… Net în lunetă-un conf£ix acentripe(®€)t; ecluze deturnate-n flux, deversând fluxu-n net (re)sunet”; sau, în limbaj tranzitiv: „nu există nimic mai poetic decât aceşti algoritmi şi nu este nimic mai algoritmic decât aceste poeme”.

Unei lecturi a poeziei americane semnate Chris Tănăsescu, de la beatnici (Gary Snyder) la contemporani globaliza(n)ţi i se adaugă textele traduse în română de Raluca Tănăsescu (autoarea unei teze de doctorat în translation studies despre „Translation and Chaos”), într-un produs cultural în care oricine poate interveni, în momentul în care se află în posesia unor programe digitale adecvate; chiar antologatorul avertizează: „folosim algoritmii şi clasificatorii noştri computaţionali ca instrumente experimental exploratorii, şi nu ca evaluatori sau ghizi decizionali absoluţi.” De departe, cea mai provocatoare parte a antologiei este cea de-a treia; după „poeţi digitali” (care acţionează în lumea www) şi „poeţi de pagină” (consacraţi pe canalele tradiţionale ale literaturii) urmează „explorări şi expansiuni ale corpusului prin algoritmi ai poemului-graf”, unde poemele sunt denumite, de pildă, „Curzio Malaparte via Walter Murch via Margento Întreaga istorie a omenirii…”

Antologia semnată Margento este, astfel, o veritabilă introducere în poezia digitală, preocupare a autorului, în fond tributul pe care verbul îl plăteşte limbajului informatic din lumea algoritmului de astăzi, subsecvent unei utopii, potrivit căreia totul este text, totul poate fi scris, cuantificat, exprimat, cu ajutorul inepuizabilelor maşini de poezie.