a25

Revista revistelor

Numărul 9 din Scrisul Românesc conţine mai multe materiale dedicate celui mai important poet romantic român: Eminescu – „Amintiri“ de Teodor V. Ştefanelli şi Dimitrie Vatamaniuc. Eminescolog în descendenţa lui Perpessicius, ambele de Florea Firan, Eminescu – O dimensiune speculativă de Constantin Cubleşan. În primul din aceste articole, Florea Firan face portretul prietenului din liceu şi din facultate al lui Eminescu, Teodor V. Ştefanelli, autor al volumului Amintiri despre Eminescu (1914), unul din izvoarele principale ale biografiilor eminesciene din secolul XX. Poetul nu poate fi înţeles fără contextul său istoric: „Dar – scrie Ştefanelli – cine voieşte să-şi formeze o judecată dreaptă asupra lui Eminescu şi să-l aprecieze după adevărata lui valoare, să-l înţeleagă pe deplin şi să pătrundă în firea lui, în felul lui de a cugeta, de a lucra şi de a se purta cu lumea în care a trăit, acela va trebui numaidecât să ţină seamă de împrejurările în care a trăit şi de mediul în care s-a mişcat şi care l-a înconjurat pe timpul când el a început să-şi formeze mintea şi inima…“ În Nietzsche, englezii şi (in)corectitudinea politică, Cătălin Ghiţă critică noţiunea de political correctness, care nu avea niciun sens în secolul în care Nietzsche dinamita filosofia modernă. „Corectitudinea politică … conduce … la derapaje ideologice, la falsificări ale realităţii şi … la umor involuntar“. Nietzsche blama – în Dincolo de bine şi de rău – simţul filosofic precar al englezilor, pietatea lor stropită cu alcool şi, mai ales, lipsa de simţ muzical a poporului care, e drept, a dat foarte puţini compozitori şi interpreţi de geniu (Elgar şi Britten sunt celebrităţi mai recente). „Priviţi-le pe cele mai frumoase englezoaice mergând…“, nota Nietzsche. Iar C. Ghiţă comentează: „Pierdute într-o natură îmblânzită de bun-simţ şi blocată în tuşe de tip Watteau, legănându-şi siluetele lipsite de talie cu graţia unor filomele îndopate la Burger King, în fine stopând glotal consoanele precum minerii din hrubele închise de Margaret Thatcher în anii ’80, englezoaicele plătesc un preţ uriaş în eternitate…“ Numărul mai conţine un fragment teatral reuşit al lui Mihai Ene, un studiu legat de idolatrie şi alteritate de Dumitru Radu Popa (pornind de la cartea lui Silvano Petrosino), traducerea unui fragment din romanul Alle Tage al autoarei maghiare de expresie germană, Terézia Mora. (B.)

Revista revistelor

De reţinut, din numărul 9 al revistei Ramuri, în primul rând textul lui Gabriel Nedelea, Hiperlink-uri poematice sau despre traducerea şi asamblarea computaţională a poeziei, o recenzie la antologia bilingvă Margento (un proiect iniţiat de Chris Tănăsescu, profesor de discipline umaniste digitale la Universitatea din Ottawa, în colaborare cu Raluca Tănăsescu şi Marius Surleac), Noi poeţi „americani“ poeţi străini, publicată la Editura frACTalia, în 2018. Avem de-a face cu un un nou mod, post-avangardist, de a „confecţiona“ poezie cu ajutorul unor algoritmi de programare şi cu rezultate notabile, în opinia recenzentului. „Generarea textelor consistă în… o nouă formă de declanşare a hazardului obiectiv, cu insule de sens şi semnificaţie. Actul de traducere, urmat de cel al generării noului text, pare un salt de la dicteul automat la dicteul automatizat…, controlat printr-o combinatorică extrem de complexă.“ Oare ce ar fi făcut Tzara cu un MacBook Pro, îţi vine să te întrebi? Sau Breton cu acces la internet? Într-unul din poemele antologate, Din Inconştientul internetului, Sany Baldwin notează: „Internetul este o operă de literatură…/ Ca şi cum aş fi scris Internetul, pe iPhone-ul meu, am scris totul, ca un mesaj text, 140 de caractere fiecare. Ca şi cum l-aş fi scris. Ce este, ce, e? Cuvântul pare că vizează-un lucru pe care limba nu-l atinge. Este totalitatea netului, acel imposibil text total“. Demersul lui Baldwin poate fi comparat cu privirea fenomenologică care, antrenată prin practica reducţiei eidetice, vede esenţa magică a realităţii cotidiene (care ne este de cele mai multe ori obturată de modul obişnuit, plictisit sau nevrozat, în care percepem realitatea). Poate că acest nou mod de a privi realitatea trebuie conjugat cu o revitalizare a limbajului, care trece printr-o criză şi este „tocit“ de manierismele zilnice, de „concasoarele“ structurilor predeterminate. Nedelea subliniază cu justeţe meritul novator al antologiei: „Noi poeţi «americani»… ne oferă un altfel de joc al poeziei contemporane, o experienţă alternativă, un alt level de lectură, analog noilor experienţe digitale prin care ne uităm în real“. Incitant interviul referitor la fakenews luat de Cristian Pătrăşconiu jurnalistului şi istoricului Marian Voicu. Demnă de reţinut şi cronica de film dedicată producţiei Paradis de Andrei Koncealovski, realizată de Haricleea Nicolau.

(Ş.B.)