a22

Poeme 

de Marc Romera 

 

Perete

Nu ai pantofi.

Unde-s

mâinile desculţe ale vocii?

Plastifiate,

mângâie ochiul celui surd

parcă fără chef,

fără rădăcină.

 

 

Poligamie

Iubirea mea se condensează-ntr-o piele,

dar dorinţa se-mprăştie şi se deschide,

plouă,

peste-un pământ întins

care ţipă.

Dăruit bucuriei,

freamătă.

 

 

Eşec

Dans radiat, umbră.

În degete, penele

aripilor

ce plutesc

peste albastra mantie de jenă

care-nfăşoară

pacea surdă a celor ce provoacă,

desprinse

prin aerul plumburiu se-nalţă

de-un alt dans

aprinse.

 

 

Culme

O tristeţe se deschide

în înalta obârşie a zăpezii.

 

E certitudinea

sosirii pe treapta finală

străbătută deja experienţa

greşelii.

 

Se face lent

parcă fără grabă

rătăcitorul pas

din slăbiciune

sau din dispreţ pentru sosire.

 

Destin înfricoşător.

 

 

Dizidenţă

Prin aluzii

vocea ce se refuză luminii

e albă,

fără iluzii,

şi devine carne strivită

de simpla blânda mângâiere

a ecoului.

 

 

Veşnic trebuie ocrotită de predica

ce poartă somnul pe buze,

care o risipeşte

printre turme.

 

 

Carne

Cum, atât de maro, aproape fucsia se imprimă

dorinţa de sex

pe harta obrajilor

cu pielea arămie

ce arde primind sărutul aproape magenta,

combustie

ce, evident, ar condamna

la pierderea voinţei.

 

 

Magdalena

Delicata urzeală a vânătului

concentrează

delirul morbid al durerii

ce-mprăştie albastrul, plăcere fracturată

pe dalele aproape albe ale pielii

ce te face carte.

Extazul pur

de-a apăsa cu apă butonul gol

al memoriei

 

 

Crescătoria de peşti

Cădere bruscă

sângele degetelor

se imprimă pe pânza bej a pantofilor.

 

 

Nor

Golul pe care-acum îl respiri

era nu de mult agonia

pe care-o sărutai

încercând să reţii.

Aer

interceptat  în umbra sufocării

pentru umflarea velei.

 

 

Mâine

Din perspectiva melcului

ascunde mai mult frunza vecină

decât Copacul de mai încolo

sau pădurea din depărtare.

 

 

Din această perspectivă asupra luminii

înşelăciunea se-ngraşă

asemeni celui ce-nghite deserturi din sare

să-şi îndulcească curajul forţat,

ameninţarea de-a râde.

 

 

Ameninţarea de a trăi

c-o gaură-n mână.

 

 

Ficat

Nu-i niciodată definitivă umbra exactă

a nopţii

e mult prea clară.

 

 

Violenţa crudă a actului ei

marchează lumina

cu un profil făcut din materie.

 

 

Spital

Aluminiul mâinilor ce se deformau

prinse-ntr-o

fugă de neoprit

inevita-

bil

dilua gestul de a reţine

rămasul-bun,

vorba,

apa.

 

 

Cristal

Durata morţilor e o fântână pustie,

răsturnare-a oglinzii în care umbra precedă

intenţia cu care te trezeşti.

Acum totul gol,

hârtie cu piele de naufragiu

pe care trebuie imprimată apa memoriei

scursă de pe buze

când se sărută pe sticlă

pierduţi.

 

Traducere de Jana Balacciu Matei