a18

Meteorologia…

Angela Martin

Meteorologia personală? Da, există şi se manifestă punându-mi la încercare toate posibilităţile simţirii. Iar simţirea este, mai mult decât orice, producătoare de suferinţă. O producătoare, vreau să spun, involuntară. În tot cazul, gestionez mai bine fericirea, pentru că mă domină şi mă consumă mai puţin, e sănătoasă, stenică, neîndoielnică; nu e diversă, nici îndelung cutremurătoare precum suferinţa şi, chiar dacă adesea la fel de intempestivă, nu poate fi decât solară. Pe când suferinţa, iarnă-vară, are ascunzişuri multe, îngheţuri şi dezgheţuri, pojghiţe, arderi, prăvăliri, surpări şi revărsări, secete şi inundări, presiuni, torente lăuntrice şi tensiuni cu exteriorul. Depinde hotărâtor de impresionabilitate, presupune fluctuaţii afective şi de anduranţă. Îi cunosc bine apăsările, trec şi eu ca orice om de la înnorările parţiale proprii amărăciunii, la starea plumburie a dezamăgirii şi a deprimării, de la iernile mohorâte, încolţite de fulguieli înţepătoare cu spice cărunte, la ploile scurte, dar înviorătoare ale iluziilor. Ce rămâne, până la urmă, din toate acestea? Scrisul este chiar rumoarea sau, dacă vorbim despre marii poeţi, răsunetul a tot ceea ce trăieşte, sau îşi aminteşte că a trăit vreodată, sufletul. Nu există scris care să nu transmită un sentiment şi să nu emane o atmosferă; cititorul le va găsi întotdeauna împreună, întruchipări desluşite şi împăcate, cum spunea odată Valéry, în „oglinda de hârtie“.