a13

Un experiment

George Neagoe

Culegerea În punctul lui rebbe G. (Polirom, 2016), în care Dan Alexe strânge „XXII arcane majore“ (proze), are, de la titlul-calambur, o vădită încărcătură sexuală. Oricât s-ar strădui scriitorul să propună, pornind de la Tarotul marsilian, o grilă ezoterică, tonul general este sarcastic. Misticismul, în sensul lui primar, de lucru secret, e tamponat fără nicio reţinere. Parodierea nu-şi atenuează impactul nici când ni se reconfirmă, prin vocea rabinului Gherleter, intenţia ocultă: „Fiecare lamă din Tarot, fiecare arcană majoră corespunde aşadar unei litere ebraice şi ne spune o poveste, o istorie fixată definitiv, iar simbolica lor se modifică în funcţie de amestecul infinit al lamelor. Schimbând ordinea cărţilor de joc şi ordinea literelor, se modifică şi naraţiunea ansamblului“ (În punctul lui rebbe G., p. 49). Sugestia are forţă de seducţie, deoarece transformă şi întâmplarea într-o teofanie.

Totuşi, de ce să căutăm un sens, atunci când nu-l deducem, când nu ne trebuie, când ni se ascunde sau când nu se manifestă? Faulkner a scris Zgomotul şi furia fără un mesaj imanent ori transcendent. Cele patru părţi sunt menite să fie citite în numărul maxim de permutări posibile şi anume 24. În punctul lui rebbe G. are caracteristicile unei cărţi evanescente, care se consumă fără a lăsa în urmă resturi. Rămâne de văzut dacă volumul lui Dan Alexe va ocupa o poziţie decentă în zona posacă a scrisului erotic de pe la noi. Problema textelor de acest fel constă, probabil, în asocierea lor cu vulgaritatea sau cu experimentul, adică fie cu lipsa de valoare, fie cu dificultatea de integrare într-o anumită tradiţie. Ne amintim că volumul colectiv Poveşti erotice româneşti (Editura Trei, 2007) pornea de la premisa succesiunii generaţioniste, fiind prezenţi acolo 17 scriitori, dintre care, deja afirmaţi, erau: Emil Brumaru, Ştefan Agopian, Ioan Groşan, Florin Iaru, Radu Aldulescu, Doina Ruşti şi Cezar Paul-Bădescu. Alţii debutaseră în colecţia „EgoProză“ a Poliromului. Dan-Silviu Boerescu li se alăturase din postura de director al revistei Playboy. Păcatul eroticului în literatură este că rareori înşală orizontul de aşteptare.

Anticipăm că, În punctul lui rebbe G., părtaşii voluptăţii întreţin o relaţie nelegiuită şi că, după un extaz frugal, vor fi cuprinşi de depresie înainte de iminenta despărţire. E un joc mărunt, în care personajele ghicesc gustul fructului din aroma gumei de mestecat. Totuşi, dacă discutăm despre dezamăgire, ochii sunt aţintiţi asupra protagonistului aventurier paneuropean. Există destule comprese autoironice, unele cu gheaţă, ca, de pildă, pasiunea pentru Logos, care, într-adevăr, îi aduce seducătorului succes la dame, dar nu şi împlinirea fanteziilor: „ – Eşti transpirat şi lipicios. E dezgustător. Eu nu fac de-astea“ („Agony ants“ – Vacanţă la Roma, p. 72). Să nu fie vorba despre un burlador, ci despre un păcălitor fraierit? Devoratorul nu-şi alege bine ţintele, luând în cârcă femei, care, cu toate că i se aruncă în braţe, îl fac să se dispreţuiască şi să se poarte contrar opţiunilor statornicite din copilărie: „Din cartilagiul perforat care desparte nările îi atârna un inel metalic. Flăcău de ţară, nu mă pot despărţi de imaginea porcilor şi scroafelor cu inel în rât“ (Lumea ca spoială şi înfometare, p. 7).

S-ar părea că, după atitudinea nestăpânită a personajelor masculine, cititorul să se simtă doar obligat să asiste la o expoziţie-performance de nuduri. Regăsim, fără a fi surprinşi, marea disfuncţie a temei cu variaţiuni, respectiv inegalitatea stilistică (lipsa de inspiraţie). Tot inevitabilă este şi repetarea, în alternanţă, a verbelor „a se scurge“ şi „a se prelinge“. Desigur, o continuă foială şerpească se întreţine cu vocabular specific. Situaţiile exotice nu suplinesc, aşa cum se cade, ceea ce se numeşte desfăşurarea acţiunii. Până la urmă, tot schimbând decorul şi cauzele, instinctul se conservă şi în absenţa stimulilor. Dan Alexe scrie cinematografic, ba chiar telegrafic, mai atent la umorul agresiv, provocat de hotărârile lăsate pe seama hormonilor. În punctul lui rebbe G. adună gesturi considerate, în genere, iresponsabile şi dăunătoare pentru diverse grupuri. Pupace, din Ciudaţi prieteni are Mollusque, o nimfă obligată de partenera ei să-l însoţească pe un alcoolic, inundă din rea-voinţă clădirea în care concubinul temporar închiriase o cameră şi aruncă, într-o gură de canal, cheia garsonierei. După care îl batjocoreşte pe amant.

În pofida nesfârşitei alegorii a dezinhibării, e posibil ca autorul şi personajele sale să nu aibă nevoie de public. Din perspectiva situaţiilor relatate, orice formă de participare (chiar şi cea prin lectură) e un act de voyeurism. Deşi abundente în detalii, scenele rămân intime, pentru că se petrec într-un cuplu ocazional sau se desfăşoară în ascunzişuri. Căci, dacă nu curge, pică oricum cineva la drum de seară. Când doi indivizi de sex opus se întâlnesc, se iscă un conflict. Plăcerea intuită de fiecare e însoţită de spaimă. Niciunul nu vrea să cedeze, să se lase în voia celuilalt, să asculte. Trebuie să fie, în preajmă, cineva nevolnic, dispus să accepte dependenţa emoţională. Aşa caută apropierea fizică o văduvă, cu un picior schilodit din copilărie de muşcăturile porcilor. Ea pretinde că le oferă gustări şi daruri băieţilor pe care îi cheamă în casă, aşa cum bunicile îi invită pe nepoţi să ia din bunătăţile pregătite sau păstrate în borcanele aşezate pe dulapuri:

„N-a făcut decât să-şi ridice şorţul.

– Uite, mi-a zis, desfăcându-se fără graţie în faţa copilului care eram. Uite, aşa arată.

Văzându-mă paralizat, mut, a zis descurajată:

– Dacă vrei, îţi arăt şi călcâiul.

Cum tăceam, cu ostilitate din neştiinţă şi politeţe forţată, s-a uitat afară prin geam la plozii chirăitori şi mucoşi care scoteau râme din gură.

– Bine, du-te, a zis resemnată.

Era tristă şi roşie şi buhăită.

Cum ieşeam tăcut tăcut, m-a oprit şi mi-a zis:

– Stai să-ţi fac un cadou, frumosule.

Mi-a dat un pacheţel amorf, carneţele şi cărţulii putrezite.

– De la bărbatu-miu, a zis (În faţă la Vădana, p. 122).“

Stânjeneala denotă infantilizare. Tensiunea, semnalată de la început, se află în ciocnirea timidităţilor. Împreunarea devine proba de dominare a terorii exercitate de constrângerile sociale şi de limitele personale. Cele XXII de arcane majore ale Tarotului din Marsilia, folosite ca pretexte epice de Dan Alexe, ascund capriciile relaţiilor de putere. Goana după învestitură sau după recunoaştere publică este semnul veşnicei nemulţumiri. Doar hoinarii au naturaleţe în pornirile prohibite. Ei se arată o dată pentru totdeauna, într-un simulacru de revelaţie: „S-a sculat la rândul ei, mi-a şters fruntea cercetându-mă atent, a urcat goală scara beciului, iar deasupra, la parter, a deschis larg uşa din stradă şi s-a arătat despuiată celor doi amploaiaţi în uniformă, cu cutia lor de unelte, prezentându-le borta ei întunecată şi şiroindă şi rânjindu-le ridat, accentuându-şi cutele“ (Lumea ca spoială şi înfometare, p. 14). Tehnicienii, sosiţi să taie utilităţile neplătite, sunt puşi pe fugă nu atât de figura Evei de conjunctură, ci de incapacitatea lor de a ieşi din costumul fariseic.

În punctul lui rebbe G. e o carte îndrăzneaţă, cu multe caricaturi umane. E puţin? E un experiment.