a6

Corin Braga

Ovidiu Pecican

De la Ramon Llul încoace, cel puţin, care a scris Blaquerna pe la 1284, în cultura europeană – ca şi în cea română, odată cu Dimitrie Cantemir – teoreticienii cei mai înzestraţi au fost dublaţi mereu şi de ipostaza creatorului literar. Cei care au scris romane pentru că, uneori, acestea au putut fi mai adecvate comunicării marilor idei decât tratatele speculative şi didactic expozitive. Corin Braga se înscrie printre iubitorii de teorie care scriu romane sau printre romancierii cu acces la idee, care concep şi sofisticate lucrări erudite, dar iscă şi perspective înnoitoare în cunoaşterea realităţii. Acest program este în mod deschis asumat de fostul echinoxist, actualul universitar clujean, unul dintre cei mai consecvenţi cu sine şi cu propria vocaţie dintre membrii generaţiei noastre. „… În spatele uşii feţei mele locuieşte o întreagă familie“ (Acedia. Jurnal de vise, 1998-2007, p. 5), spune el, afirmându-şi fără ezitări pluralitatea eurilor şi referindu-se la „făpturile singurătăţii“ care îi subîntind eul social şi îi asigură accesul la izvoarele profunde ale creaţiei. Situarea lui între faţetele plurale ale realului este o ieşire din rutina percepţiei cotidiene care îl poziţionează într-o răscruce dramatică. După cum afirmă singur într-un autoportret simbolic – nu întâmplător, unul… cantemirian –: „Fantasmă tot mai depărtată, iluzie de evadare ratată, speranţă de transcendere strivită în faşă, iată-mă tot aici, capricorn dând disperat cu cornul într-un tavan fără trapă de ieşire, inundat de acedia, spaima că nu faci ceea ce trebuie şi că eliberarea mea nu va mai veni niciodată“. (Acedia, p. 9).

Prins între diurnul şi nocturnul fiecărei zile, plasat în câmpul unei duble hermeneutici a celor două planuri ale complementarităţii zi – noapte (cea ficţională şi cea analitic-ştiinţifică), autorul înţelege caracterul reversibil al palierului nostru de existenţă: „Visele sunt lumea de zi cu zi văzută pe dos” (Oniria. Jurnal de vise, 1985-1995). Angoasat, el se întreabă dacă „Este posibil să visez un vis continuu, în care realitatea curge din coşmar în feerie, şi invers?“ (Oniria, p. 23). Unul dintre răspunsuri îl constituie creaţia lui romanescă, organizată într-un ciclu coerent, gândită sistemic, despre care dezvăluie că „Romanele mele sunt o încercare de a pune cap la cap imaginile onirice care m-au obsedat…“ (Oniria, p. 23). De aceea, când vine vorba despre reconstituirea lumilor interioare ale unor mari creatori de literatură română, exegetul care este vorbeşte – în bună cunoştinţă de cauză – despre Nichita Stănescu – Orizontul imaginar (1993) şi despre Geneza lumilor imaginare la Lucian Blaga (1998). Tot în dorinţa de a pricepe de unde provine ceea ce se răsfrânge asupra noastră de dincolo de noi, dar tot prin noi, Corin Braga a explorat ştiinţific arhetipurile (10 studii de arhetipologie, 1999) şi a propus, inovativ, două concepte noi: cel de anarhetip şi cel de eschatip (în volumul De la arhetip la anarhetip, 2006).

Cu asemenea preocupări, romancierul Corin Braga nu putea găsi aşezare decât în regiunea simbolic-literară reprezentată de Franz Kafka, în universal, şi de Mircea Cărtărescu, acasă, iar teoretic, în prelungirea lui Carl Gustav Jung şi a lui Charles Mauron, pe un ax care porneşte de la psihanaliză şi ajunge la mitocritică. Dar dimensiunea cealaltă a operei lui savante, cea a hipnoticului imaginar, care îl făcea receptiv la universurile creaţiei lui Nichita Stănescu şi Blaga, a dobândit o vigoare notabilă în timp. Ea s-a manifestat atât prin creaţie instituţională – apariţia Centrului Phantasma de Studiere a Imaginarului şi prin colecţiile de carte îngrijite de el („Mundus imaginalis“ şi „Phantasma“) –, cât şi prin noi sinteze de anvergură teoretică. Căutarea Paradisului (Le Paradis interdit au Moyen Âge. 1. La quête manquée de l’Eden oriental, 2004; La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Age, 2006) şi explorarea spiritului antiutopic (De l’utopie à l’antiutopie aux XVI-XIXe siècles, 2009, Du Paradis perdu à l’Antiutopie aux XVIE-XVIIIe siècles, 2010, Les antiutopies classiques, 2015, continuate curând prin Pour une morphologie du genre utopique, care stă să apară) împing limitele cunoaşterii actuale în direcţia unora dintre marile teme ale imaginarului vechi şi modern, alăturându-l pe Corin Braga unor experţi de renume, precum Jacques Le Goff, cartograful purgatoriului, şi Jean Delumeau, preocupat el însuşi de configuraţiile imaginarului paradisiac şi alţii.

Oniric, arhetipal, anarhetipal, imaginar sunt conceptele care jalonează o operă polivalentă, recomandând cititorului cu şi fără pretenţii pe unul dintre autorii cei mai vitali şi mai prolifici, aflat în plină dinamică de creaţie, ai Echinoxului optzecist şi ai culturii române actuale. Romanele coezive şi complementare semnate de Corin Braga fac din premisele onirismului anilor 1970 o uvertură care continuă printr-o operă ficţională închegată şi semnificativă. În surdina provinciei vestice a României actuale, vocea lui Corin Braga răsună aureolată de un faustic suav şi fermecător, cu ecouri până departe… Opera ce se împlineşte chiar sub ochii noştri adaugă o notă particulară, intensă, Clujului literar şi intelectual din aceşti ani, revelându-i o nouă faţetă.