a1

Un gând pios pentru Monica Lazar

Mircea Popa

Cadru didactic la Universitatea clujeană, Monica Lazar (n. la Cluj în 5 octombrie 1933) a fost o neobosită cercetătoare a literaturii şi culturii românilor din Transilvania, de la Slavici la Lucian Blaga, Pavel Dan şi Radu Stanca. La 8 aprilie anul acesta s-au împlinit 33 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. A avut legături durabile cu lumea literară şi s-a apropiat prin intermediul primului soţ, Eugen Todoran, mai ales de Cercul Literar de la Sibiu. Mai toate contribuţiile sale de istorie literară se află răspândite prin periodice, de unde am încercat la un moment dat să le adunăm într-un volum, pentru care profesorul Zaciu a redactat o prefaţă. Oferită mai întâi Editurii Didactice şi Pedagogice, ediţia noastră a fost plimbată pe la mai multe edituri, ca până la urmă să rămână tot în stadiul de proiect. Aşa se face că atât prefaţa semnată de profesorul Mircea Zaciu, cât şi amintirile Monicăi Lazar despre Lucian Blaga, căruia i-a făcut serviciul de a-i dactilografia traducerea din Faust, au rămas inedite. Am socotit astfel util să le redăm circuitului literar, oferindu-le reputatei reviste „Apostrof“ pentru unul din „dosarele“ sale.

***

Manuscrisul acestor relatări l-am primit ca donaţie de la mama sa, doamna Maria Lazar, născută Goia, pe care am vizitat-o prin 1994, în locuinţa sa din strada Braşov nr. 3 (vilă ce urma să fie demolată iminent de autorităţi, în urma dispoziţiilor date de Ceauşescu personal, care intenţionase să facă din zona Casei Învăţătorilor-Cipariu un nou centru civic al oraşului, acţiune care a determinat-o pe nefericita profesoară să-şi ia viaţa). Când am vizitat-o, distinsa sa mamă se afla de câtăva vreme la pat, fiind îngrijită de o femeie devotată care o vizita zilnic, ocupându-se de treburile casei şi care m-a şi condus în salonul de primire. Prezentându-mi interesul pentru biblioteca şi arhiva documentară a fiicei sale, şi rememorând împreună anii în care o mai vizitam pe dna Monica pe strada Clinicilor, în casa profesorului Ioan Goia, fratele doamnei, dânsa mi s-a destăinuit că, după moartea prin sinucidere a Monicăi, fapt petrecut în semn de protest faţă de intenţia autorităţilor comuniste de a le demola casa, a rămas în posesia unei întregi biblioteci de cărţi cu autografe pe care n-a îndrăznit să le înstrăineze. Cum lucram pe atunci la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ al Academiei Române, Filiala din Cluj-Napoca, am sugerat să le doneze bibliotecii acestui Institut. Distinsa doamnă a fost de acord, aşa că într-o altă zi am venit cu maşina şi le-am transportat personal la Institut, unde am creat un fond de manuscrise Monica Lazar. Cu acea ocazie mi-a donat nu numai cărţile cu autograf din biblioteca fiicei sale, ci şi o serie de manuscrise, mărturisind preocupările ei literare, unele datând chiar din perioada liceului. Între aceste documente s-a găsit şi mărturia de faţă, pe care am transcris-o acum mai recent, spre publicare. Mai amintesc că i-am propus doamnei Lazar să fie de acord cu realizarea unei ediţii din articolele şi studiile fiicei sale, pe care am şi realizat-o. Cartea, prevăzută şi cu o prefaţă de profesorul Mircea Zaciu, a fost depusă la Editura Didactică şi Pedagogică, la Irina Petraş, în acel timp redactor la acea editură. Deşi distinsa sa mamă a avansat şi banii trebuitori pentru un minim tiraj, cineva din conducerea editurii a avut alt punct de vedere, tipărirea ei fiind amânată sine die. Am retras-o, şi alţi ani buni a stat în portofoliul editurii Limes, a lui Mircea Petean, şi, în ciuda asigurărilor sale repetate, editarea ei n-a avut loc. În cele din urmă am retras manuscrisul şi de la această editură, aşteptând zodii mai bune pentru restituiri critice de felul acesta. La o relectură recentă a acestui proiect editorial, am făcut constatarea că el dispune de două piese de excepţie, de două inedite interesante şi absolut revelatoare. Cea dintâi aparţine profesorului Zaciu, constând din prefaţa care urma să deschidă ediţia, şi, cealaltă, mărturia Monicăi Lazar despre munca sa de dactilografiere a traducerii blagiene din Faust şi relaţia pe care tânăra intelectuală a avut-o cu poetul Lucian Blaga. Desigur, colecţia sa mai păstra în copii dactilografiate şi corespondenţa ei cu Ionel Pop, întinsă pe câţiva ani şi prilejuită de ipostaza sa de realizatoare a articolului despre Ionel Pop care urma să apară în Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de prof. Zaciu. Scrisorile respective au văzut lumina tiparului în volumul Ionel Pop, Pagini de corespondenţă. Dialog epistolar cu Monica Lazar, Târgu Mureş: Ed. Ardealul, 2011, pe care l-a îngrijit cu sârguinţa sa caracteristică prietenul Ion Buzaşi. Faptul că, la propunerea mea, prof. Zaciu s-a arătat foarte bucuros să redacteze prefaţa la scrierile Monicăi Lazar l-am înţeles abia mult mai târziu, din corespondenţa publicată recent de Ilie Rad sub titlul Mircea Zaciu-Octavian Schiau, şi anume: că profesorul a avut cu Monica o mică idilă consumată în toamna anului 1956, când aceasta divorţase de prof. Eugen Todoran şi se mutase în capitală în calitate de redactor la una dintre editurile bucureştene. Unele din amănuntele acestei relaţii transpar din mai multe scrisori pe care Zaciu le adresează prietenului său plecat la un lectorat în străinătate, spre a-l ţine la curent cu viaţa membrilor catedrei. Este cazul scrisorii din 14 decembrie 1956 şi al celei din 14 februarie 1957, când scria: „Abia aştept vara, să-ţi povestesc câte păţanii am avut de la despărţirea noastră şi până acum“. Iar, la 15 martie 1957, adăuga: „Culmea: a-nceput să-mi placă o fetiţă din anul I, care ar fi trebuit însă să fie în anul II după vârstă (a încercat întâi la medicină), o orădeancă devenită clujeancă, tare drăguţă. Însă aici n-am mers mai departe, fiindcă sunt teribil de încurcat cu Monica“.

 Cât priveşte contextul în care a avut loc apropierea Monicăi de magul de la Lancrăm, aceasta s-a petrecut tot cam în anii aceştia, când cei doi îşi intersectau paşii în zona Bibliotecii Universitare, unde Blaga lucra în acel timp la catalogarea cărţilor fondului Blaj şi la traducerile sale din Goethe. Cum spovedaniile lor petrecute în jurul unei cafele, pe care poetul nu şi le refuza, priveau şi dificultăţile muncii de traducere şi de posibilele întârzieri privind respectarea contractului, tânăra s-a oferit să-l ajute efectiv, transpunând la maşina de scris textul oferit periodic de poet. În acest fel, şi-a putut onora la timp obligaţiile contractuale.

 Monica Lazar era o foarte bună cunoscătoare a întregii opere a poetului, din care, ca orice tânără aflată în preajma acestuia, era în stare să recite pe de rost multe din poeziile sale cele mai reuşite (m-am convins personal de acest lucru), cu amănunte istorico-literare legate de laboratorul de lucru al acestuia, aşa cum a şi dovedit-o de altfel, atunci când s-a pronunţat public despre ediţia Ivaşcu din opera poetică a lui Lucian Blaga. Cu acel prilej, Monica Lazar a avut o intervenţie destul de dură la adresa modului cum s-a lucrat ediţia, intervenţie care a apărut în paginile revistei Gazeta literară, nr. 42/1966, prilejuindu-mi şi mie un scurt comentariu al problemei care s-a publicat într-un număr următor (Edituri şi… editori, în Tribuna 1966, nr. 46 pe 17 nov., p. 2). Cât priveşte mărturisirile de aici, ele meritau a fi publicate din măcar două motive: sunt scrise cu mult farmec evocator şi au o turnură stilistică atrăgătoare. Cu ele, colecţia de relatări privind viaţa şi opera poetului se îmbogăţeşte simţitor, făcând din efigia tutelară a poetului sensul mai adânc pe care el l-a transmis generaţiilor tinere, care l-au înconjurat cu dragoste şi respect.