a21

Doina Cetea

„Scrisul a fost ieşirea mea din prăpastie“

La 18 ani, stăteam culcată pe iarba dintre două ridicături de pământ din vechiul cimitir al satului şi mă visam pe marile scene ale lumii cântând arii din opere. Închideam ochii şi mă vedeam călătorind cu avionul în ţări şi oraşe îndepărtate, descoperite pe harta mângâiată cu degetul arătător sau în cărţile pe care le citeam rezemată de zidul rece din turnul bisericii, de unde ascultam şuieratul vântului printre brazii de pe dealul Totoiului, dar şi zgomotul avioanelor care treceau deasupra mea.

Din păcate, realitatea era alta; aspră, nemiloasă, mă aştepta fără să ţină cont de visele mele. Toamna, am dat examen la Cluj, la Conservator. Soprana pusese primul picior pe scenă, dar a trebuit să facă pasul înapoi. M-am trezit cu dosarul sub braţ, alergând să mă înscriu la Drumuri şi poduri. De la solfegii, treceam la rezistenţa materialelor, balast, criblură, bitum, alături de alţi visători ai căror părinţi erau aşa-zişii „duşmani ai poporului“.

În ziua în care am împlinit 18 ani, tatăl meu, preot ortodox, murea la Oradea bătut de trei ofiţeri ai Securităţii. De ce? Pentru că se opusese în scris, dar şi prin cuvântul său, colectivizării satului, înghesuit între dealuri abrupte, fără terenuri întinse pentru a fi cultivate. Priveghind sicriul tatălui, am simţit cum toate visele, dorinţele, speranţele mi-au fost distruse… A trebuit, însă, să revin la realitate. Aveam 18 ani. Viaţa mergea înainte, iar eu, năucită de durere, m-am refugiat în citit. Mi-am amintit că, în anii liceului de la Satu Mare, am participat la Olimpiada Naţională de Literatură Română de la Bucureşti. Atunci, în Aula Academiei Române, l-am cunoscut pe Perpessicius care mi-a înmânat Diploma şi un teanc de cărţi. Cu gândul la acele momente unice, m-am reaşezat în faţa hârtiei. Scrisul a fost ieşirea mea din prăpastie, colacul de salvare al naufragiatului. Am revenit la viaţă prin scris. Şi, într-un fel, tot ceea ce visam la 18 ani, în iarba vechilor morminte din satul natal, până la urmă s-a realizat: am călătorit mai mult decât în cele mai optimiste vise, iar de cântat, am fost prima la petreceri cu prieteni sau în poiana de sub Totoi, la Cetea, unde-mi răspundea ecoul de la Valea Seacă.