a16
Andrei Marinca
Teologia ca ştiinţă
Apariţia volumului Godescalc de Nepomuk, Teologia ca dispoziţie ştiinţifică. Prolog la Comentariu la Cartea Sentinţelor, ediţie a textului latin, traducere în limba română, studiu şi aparat critic de Alexander Baumgarten, Iaşi, Polirom, 2016, merită consemnată din cel puţin două motive. În primul rând, editorul textului, Alexander Baumgarten, realizează una dintre puţinele ediţii moderne din Godescalc de Nepomuk, un autor cistercian al cărui comentariu la Cartea Sentinţelor, puţin cunoscut astăzi, a avut o largă circulaţie în universităţile central-europene la sfârşitul secolului al xiv-lea. Textul lui Godescalc, redactat în anul 1367 la Universitatea din Paris, face parte din genul comentariilor la Cartea Sentinţelor a lui Petrus Lombardus, principalul manual de teologie predat în universităţile medievale europene începând din secolul al xiii-lea până în secolul al xvi-lea.
În al doilea rînd, este o premieră nu doar pentru cultura română faptul că acest text primeşte o ediţie critică, ci şi pentru comunitatea ştiinţifică internaţională. Ediţia este realizată după singurul manuscris al comentariului, conservat la Biblioteca Jagiellońska din Cracovia. Pe baza unei analize textuale minuţioase a comentariului, editorul clarifică şi elimină posibilitatea ca manuscrisul cracovian să conţină textul autograf al lui Nepomuk. Aşadar, în absenţa originalului sau a unei tradiţii manuscrise care să fi înregistrat mai multe lecţiuni, editorul este constrîns să recurgă doar la logica internă a comentariului şi la contextul istoric pentru a reconstitui textul manuscris cât mai aproape de prototipul său, astăzi pierdut.
În ceea ce priveşte traducerea prologului lui Godescalc în limba română, principiul metodologic pe care traducătorul îl adoptă este acela al primatului clarităţii şi neechivocităţii traducerii asupra preferinţei pentru o limbă literaturizantă şi, la limită, arhaizantă, ce ar oculta înţelegerea problematicii filosofice şi teologice prezente în textul lui Godescalc.
Dar care sunt problemele tratate de autorul cistercian, ce pot părea atât de străine cititorului român hrănit cu alte tradiţii de gândire? Acestea sunt temele specifice mediului său intelectual, şi anume cel al comunităţii de teologi de la Universitatea din Paris din a doua jumătate a secolului al xiv-lea. Firul conducător al prologului este întrebarea privitoare la statutul teologiei ca ştiinţă, o temă privilegiată a scolasticii târzii cu rădăcini ce coboară până în patristica latină. Pentru a înlătura eventualele dificultăţi ridicate de echivocitatea termenului „teologie“, Godescalc se referă explicit la „teologia noastră“, adică la cunoaşterea pe care omul, cu capacităţile sale limitate, o poate avea despre natura divină. Ceea ce susţine Godescalc, urmînd unele doctrine curente în epoca sa, este că această teologie trebuie înţeleasă ca o ştiinţă al cărei fundament este Scriptura, fiindcă plecînd de la propoziţiile acesteia, orice teolog îşi construieşte argumentele. Aşadar, pentru Godescalc, teologia nu îşi poate găsi o altă întemeiere în afara textului sacru. Mai mult, autorul reclamă pentru cel care o practică un statut superior faţă de restul comunităţii de credincioşi, întrucît intimitatea teologului cu Scriptura îl ridică deasupra puterii ecleziastice. Această teză a superiorităţii teologului hermeneut în raport cu Biserica fusese sugerată de predecesori ai autorului cistercian (printre cei mai importanţi fiind Henri din Gand şi Grigore din Rimini), însă, aşa cum arată Alexander Baumgarten, Godescalc o articulează complet pentru prima oară.
În afară de asemănarea evidentă cu principiul sola scriptura al Reformei (pe care teza lui Godescalc îl precedă cu aproximativ 150 de ani), ne putem gândi şi la alte analogii cu experienţa noastră culturală: atunci cînd facem apologia studiului ca profesie sau cînd discutăm statutul intelectualului umanist ca profesionist al gândirii care îşi dispută influenţa cu alte surse de autoritate, schimbăm sub forme seculare argumente prin care universitarii medievali îşi justificau locul în societate. Cred că aceste teme, precum şi altele din carte, au forţa de a cuprinde într-un singur dialog teologul, umanistul şi medievistul, surprinşi de faptul că vorbesc aceeaşi limbă.