a2

Marta Petreu

Ce ne indică mişcările de stradă

Cum spuneam în editorialul trecut, noi am ales. Acum, în plină iarnă, începem să culegem. Mişcările de stradă pe care le-a provocat ordonanţa de urgenţă a guvernului fatidic 13 n-au putut scăpa nimănui. Despre ordonanţa asta s-a vorbit atît de mult, încît în curînd vom ajunge o naţie de jurişti. Juriştii au vorbit despre ea din punct de vedere juridic – populaţia a reacţionat la ea din punct de vedere moral.
Iar situaţia care s-a creat arată cîteva probleme de structură ale statului român. În primul rînd, se pare că puterile din stat nu sînt clar separate. Mai mult, se vede cu ochiul liber că drumul actelor legislative este labirintic şi că la fel de labirintic sînt plasate şi punctele de control.
A doua constatare e banală de-a binelea: cu ocazia asta, s-a văzut că nu avem o opoziţie puternică. Ceea ce, pentru un stat democrat, este un simptom serios. Manifestanţii cer o conducere curată. Din păcate, din 1990 încoace, clasa noastră politică s-a purtat mai ales în interesul propriu, iar nu în interesul poporului român şi al statului român. E drept, o clasă politică alcătuită nu din politicieni, ci din oameni de stat – adică din oameni devotaţi interesului general al ţării şi al populaţiei – se formează în tot atîta timp cît un gazon englezesc: în zeci de ani. Nu e mai puţin adevărat că mulţi dintre politicienii noştri nici măcar nu s-au străduit să devină ceea ce promiteau la angajarea lor în politica activă. Singurul partid cu „cadre“ formate în timp şi la timp, şi asta pentru că are continuitate, este chiar cîştigătorul alegerilor, PSD-ul. În condiţiile în care la noi – ca urmare a preşedinţiei lui Traian Băsescu, care a reuşit, precum Carol al II-lea, să uzeze şi să fracţioneze partidele politice – nu există o opoziţie puternică, dorinţa îndreptăţită a manifestanţilor este complicat, dar nu imposibil, de pus în practică. De fapt, după criteriul, justificat, al manifestanţilor, nici nu ar fi vorba despre oameni politici, ci pur şi simplu despre oameni cinstiţi… ceea ce ne duce ori în utopie, ori la ideea de guvern de tehnocraţi.
Al treilea lucru care se vede cu ochiul liber este că există într-adevăr două Românii, chiar dacă numeric inegale: problemă pe cît de veche, pe atîta de tragică a istoriei noastre.
Mişcările de stradă indică foarte clar că la noi a apărut o pătură largă de populaţie care vrea ca România să fie cu adevărat patria în care să trăiască cinstit şi demn, la adăpost de orice corupţie.
Democraţia este o realitate care se construieşte în timp şi presupune nu numai că avem drepturi şi obligaţii, ci şi că ni le asumăm; iar dacă obligaţiile se cer îndeplinite, drepturile se cer exercitate – exact ceea ce au făcut şi fac manifestanţii.