a21

Corin Braga

Contra-utopii sociale în secolul XIX şi începutul secolului XX – Continuare

The Master Beast. Being a True Account of the ruthless Tyranny inflicted on the British People by Socialism A.D. 1888-2020 a lui Horace W.C. Newte (1907) este o altă distopie care parodiază News from Nowhere de William Morris (1890). Evocă de asemenea The Sorcery Shop. An Impossible Romance scrisă de un admirator al lui Morris, Robert Peel Glanville Blatchford (1907), care va fi, la rândul său, ironizat de către Edward Geisler Herbert în Newaera. A Socialist Romance (1910). Textul lui Newte este construit pe acelaşi tipar cu cel al lui Jerome K. Jerome, dar, de fapt, al lui Bellamy şi al lui Morris, întors pe dos. Naratorul, John Weston Trenchard, se iniţiază împreună cu un prieten, Walter Bailey Podmore, în subtilităţile doctrinei socialiste, aşa cum era aceasta propagată în epocă de jurnalul Commonweal, de Hammersmith Socialist Society şi de conferenţiarii invitaţi aici (printre care şi tânărul Shaw). Totuşi, iată că unul din aceşti oratori se dovedeşte a fi un critic al ideii de progres social. El invocă etologia, mai exacr comportamentele animale ce stau la baza speciei umane, pentru a demonstra că, atât în natură cât şi în societate, se impune întotdeauna un predator suprem, un „master beast“. În lumea oamenilor, socialismul nu se sustrage nici el acestei legi; în ciuda promisiunilor de egalitate şi de fraternitate, el nu este decât viitoarea bestie supremă, succedând Statului teocratic şi capitalismului.

Naratorul va avea ocazia să verifice această profeţie graţie artificiului narativ al proiecţiei hipnice în viitor. În vremea invaziei Angliei de către Germania (tema ameninţării germane era una din marile temeri ale începutului de secol, expusă cu claritate, spre exemplu, de Owen Gregory în Meccania – The Super-State, 1918), în timpul unui asalt împotriva Londrei, el bea o poţiune care îl scufundă într-un somn prelungit. Se va trezi în 2020, luând cunoştinţă de toate transformările ce au avut loc în acest interval. Află astfel că războiul anglo-german a slăbit statele Europei şi că majoritatea ţărilor au trecut, prin revoluţii, la regimuri socialiste, pe modelul oferit de William Morris.

Totodată, doctrina comunistă a împins aceste state să renunţe la coloniile din Asia şi din Africa, care, însă, au început să asalteze estul şi sudul Europei, au răvăşit o mare parte din continent şi sunt pe punctul de a debarca în Anglia. Această istorie alternativă reprezintă o punere în act a unei alte spaime a epocii, aceea a răzbunării „raselor inferioare“: „London was given over to as merciless a sack as had ever fouled the records of humanity. Asia and Africa were drinking deeply of revenge for all the wrongs, fancied and real, they had endured at white men’s hand. To my distorted senses it was as if emissaries of hell were devastating the world with fire and sword“. Asediul Europei de vechile colonii sugerează o „întoarcere a refulatului“ colectiv, schemă în care Statul capitalist şi colonial joacă rolul de supra-eu, de instanţă de control, singura capabilă să ţină în frâu pulsiunile violente ale „primitivilor“.

De fapt, Horace Newte aşază în postura de inconştient refulat şi revendicativ însăşi doctrina socialistă. Idealuri promovate în Hammersmith Socialist Society sunt interpretate de protagonist ca nişte atacuri la normele care asigură bunul mers al societăţii. Unul din punctele de rezistenţă de care se lovesc oratori precum Morris este principiul saint-simonian al comunităţii femeilor şi copiilor, pe care publicul tradiţionalist, taţii de familie, nu sunt dispuşi să-l accepte. Un altul este abolirea proprietăţii private, care nu e văzută ca un factor de diviziune socială, ci ca unul de coeziune, deoarece stimulează indivizii să acumuleze bunuri nu doar pentru ei înşişi, ci şi pentru cei apropiaţi şi pentru prieteni. Mai mult, naţionalizarea bogăţiilor nu ar face decât să transforme statul, care ar trebui să fie garantul egalităţii şi al dreptăţii, în cel mai mare hoţ şi criminal.

Trezit după 132 de ani, Trenchard are ocazia de a vedea puse în practică toate principiile socialismului. Tabloul este cu mult mai negru decât ceea ce scepticii din secolul XIX, contemporani cu naratorul, şi-ar fi putut imagina. În ceea ce priveşte regimul proprietăţii private, „in which a few prosperous ghouls fattened on the life-blood of the many […], the only possible remedy was Socialism, which was the best conceivable economic organization in the best of all possible worlds“. Totuşi, în ciuda acestui slogan propagandistic, rezultatele aplicării principiului de egalizare socială sunt deprimante. Oraşele sunt standardizate, fiind construite prin repetiţia unui singur model de clădire, cu apartamente identice, având aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi mobile (o cameră pentru indivizii necăsătoriţi, două pentru cupluri). Bărbaţii poartă toţi acelaşi tip de costum, nişte uniforme gri prost croite, în timp ce femeile, transformate în nişte cocote mereu în căutare de parteneri, sunt îmbrăcate strident, colorat, extravagant şi cu prost gust, ca nişte prostituate. Nu există familii propriu-zise, indivizii primesc dreptul de a se cupla ocazional pentru a procrea, iar copiii sunt crescuţi în creşe şi în cămine publice. Slujbele sunt atribuite de manieră aleatorie de către stat, muncitorii nu mai primesc salarii (nu mai există bani), ci bunuri în natură necesare traiului.

Horace Newte atacă nucleul însuşi al doctrinei socialiste, proprietatea colectivă. În absenţa unor stimulenţi care să încurajeze emulaţia şi implicarea personală, indivizii sunt demotivaţi; nu există specialişti, oameni pasionaţi, muncitori, studioşi, toţi sunt leneşi, incapabili, letargici. Concurenţa, lupta pentru câştigarea traiului, rivalităţile şi conflictele menţineau individul într-o stare de alertă, obligându-l să se depăşească pe sine însuşi; nivelarea socială a distrus spontaneitatea, originalitatea, dorinţa de afirmare de sine şi bucuria de a trăi. Trenchard are impresia că oamenii din viitor au toţi aceeaşi fizionomie: „all were stamped, as if by a machine, with an unalterable expression of hopeless, abject indifference to any and every thing“.

Cei care refuză sau se opun înrolării, sau mamele care nu vor să-şi cedeze nou-născuţii către stat, sunt persecutaţi şi închişi în ospicii, ca nişte nebuni incapabili să accepte evidenţa superiorităţii socialismului. Nu mai există opinii libere, nici libertate de expresie, informaţiile şi publicaţiile sunt strict cenzurate şi controlate ideologic. Acest sistem totalitar este dirijat de o elită privilegiată, care profită de populaţie: „This Socialistic State is nothing more nor less than a brutal, damnable despotism, in which every one is sacrificed for the benefits of the governing class“. În ciuda sloganului care clamează egalitatea tuturor, societatea viitorului nu a putut evita fatalitatea biologică de a fi luată sub control de o „master beast“, un predator suprem, şi anume dictatorul comunist şi clica lui.

Condus de o „quixotic desire to arrest the inevitable inequalities of nature“, regimul socialist a provocat o involuţie a rasei umane, la stadiul de animale şi de roboţi: „Socialism, instead of elevating socialism, has debased it until men are soulless automatons, who have occasional outbursts of animalism“. Regresia devine manifestă în momentele de criză, cum se întâmplă în momentul invadării Londrei de hoardele vechilor colonii. Trenchar asistă la scene oribile şi terifiante ale bestialităţii umane: deliruri mistice şi nebunie de grup, orgii colective şi acte sexuale în plină stradă, lapidări sumare şi crime gratuite, automutilări şi sinucideri, canibalism etc. Distrugerea supra-eului reprezentat de statul tradiţional a permis o întoarcere a refulatului colectiv şi luare în posesie a umanităţii de către monstrul interior.

The Master Beast este o demonstraţie prin reducere la absurd: Horace Newte nu combate direct doctrina socialistă, scriind spre exemplu un tratat de analiză ideologică, politică, economică, socială etc.; el preferă să imagineze ce s-ar întâmpla dacă sistemul ar fi pus în practică. Demonstraţia este terifiantă: socialismul împinge civilizaţia spre apocalipsă! Londra în pragul (auto)distrugerii aminteşte atât nopţile de Sabat, cu energumeni posedaţi de demoni, cât şi anticele Saturnalii, sărbătoare simbolizând întoarcerea în haos, sfârşitul unui ciclu. Distrugând normele de comportament social şi ale ierarhiei meritocratice ce asigură buna funcţionare a întregii comunităţi, comunismul reprezintă sfârşitul istoriei, întoarcerea omului la condiţia de animal instinctual şi dăunător.

Asemenea contestaţii vehemente nu au întârziat să producă, la rândul lor, contra-reacţii la distopiile antisocialiste. Deoarece strategia de a oferi, pur şi simplu, un model pozitiv de societate comunistă era pusă la îndoială de autorii critici care demonstrau că principiile respective nu duc la rezultatul scontat, ci la eşec şi monstruozităţi, gânditorii favorabili idealurilor socialiste au apelat la o strategie inversă, tot prin reducere la absurd: ce s-ar întâmpla dacă societatea capitalistă actuală şi-ar urma cursul şi reformele sau revoluţia necesară pentru a salva civilizaţia nu ar avea loc? Daniel Halévy, în L’histoire des quatre ans (1903), arată că pasivitatea în faţa acumulării de bunuri materiale într-o civilizaţie tehnologică consumeristă va duce la o degenerescenţă a rasei umane pe care doar un regim socialist ar putea să o combată. George Allan England povesteşte în The Air Trust (1915) istoria unui miliardar, Isaac Flint („the most sinister and cruel minds ever evolved upon this planet“), care îşi propune să obţină monopolul asupra aerului pe care îl respiră toţi. Romanul face o previziune funestă asupra consecinţelor dezastruoase ale unui corporatism şi capitalism fără limite.

Spaimelor suscitate de perspectiva unei dictaturi socialiste sau anarhiste, contra-utopiştii favorabili idealului comunist le opun distopii în care este descrisă teroarea instaurată de contrarevoluţionari, de regimuri conservatoare la fel de crude şi de inumane. Jack London scrie textul cel mai reprezentativ în acest sens, The Iron Heel (1908). Şi el foloseşte mecanismul narativ, foarte prizat în epocă, al privirii retrospective („looking backward“): romanul este prezentat ca un manuscris redactat de Avis Everhard în anii 1930 şi editat şapte sute de ani mai târziu de către Anthony Meredith, un istoric din viitor. Eroul manuscrisului este Ernest Everhard, soţul lui Avis, leader al marilor mişcări socialiste care, profetizează Jack London, vor avea loc în anii 1912-1932.

Ernest este un teoretician al mişcării socialiste şi, cu toate că are statura unui filosof, reuşeşte să expună adevărurile abstracte într-un limbaj simplu şi clar, comprehensibil de către mase. Ţine discursuri marxiste asupra confruntării dintre marile corporaţii şi proletariat, dintre capitaliştii bogaţi şi muncitorii săraci. Concentrarea proprietăţii private în mari trusturi deschide, după el, calea despotismului şi a dictaturii: „you, and labor, and all of us, will be crushed under the iron heel of a despotism as relentless and terrible as any despotism that has blackened the pages of the history of man. That will be a good name for that despotism, the Iron Heel“.

Într-adevăr, „călcâiul de fier“, adică oligarhia financiară şi politică, nu ezită, de-a lungul mişcărilor sociale care ar fi bulversat secolul XX, să instaleze o dictatură militară şi războaie civile menite să reprime cu ferocitate revoluţia. Ernest Everhard moare în cursul acestor evenimente sociale teribile, de epopee modernă. Intenţia lui London, care îşi exprimă etosul revoluţionar de o manieră inversă, printr-o autovictimizare romantică, este de a contesta perspectiva oferită de contra-utopiştii care înfăţişau dezastrul reprezentat de un posibil regim socialist. Dacă Donnelly, spre exemplu, prezenta o revoluţie proletară reuşită, care culmina cu masacrul general simbolizat de „columna lui Cezar“, London descrie victoria sistemului reacţionar, nu mai puţin sângeroasă şi inumană.

Aluzia contra-contra-utopică cea mai evidentă făcută de Jack London este la Master Beast publicat de Horace Newte cu un an mai devreme, în 1907. Dacă la Newte socialismul apare ca purtătorul instinctelor celor mai primitive ale fiinţei umane, ale bestiei triumfătoare care trăieşte în noi, London combate tocmai această viziune, făcând o (psih)analiză a complexului de superioritate trăit de clasa conducătoare: „They, as a class, believed that they alone maintained civilization. It was their belief that if ever they weakened, the great beast would engulf them and everything of beauty and wonder and joy and good in its cavernous and slime dripping maw. […] This was the beast to be stamped upon, and the highest duty of the aristocrat was to stamp upon it. In short, they alone, by their unremitting toil and sacrifice, stood between weak humanity and the all-devouring beast“. London îşi dă silinţa să deconstruiască această falsă viziune a claselor sociale, pentru a preveni riscurile unui statu-quo din ce în ce mai exploziv. Proletariatul, „poporul abisului“, se află în postura unui inconştient colectiv refulat care, mai devreme sau mai târziu, dacă bogaţii vor continua să-i ignore revendicările, va sfârşi prin a exploda violent.

Un ultim exemplu pentru acest grup de distopii anticapitaliste, care deschide seria textelor apocaliptice din secolele XX şi XXI, este Les condamnés à mort de Claude Farrère (pseudonim al lui Frédéric-Charles Bargone, 1920). Romanul, prezentat ca fiind scris în jurul lui 2130, este o „cronică a anului 1999“, prezentând masacrul unei mari colectivităţi de muncitori. Locul acţiunii este Siturgic, un teren uriaş acoperind două insule, o Insulă ingenuă, adică naturală, şi o Insulă inventată, artificială. Mac Head, guvernatorul Siturgic, supranumit „omul grâului“, este producătorul de pâine şi de paste pentru toate Americile. El conduce cu o mână de fier o colonie de 400.000 muncitori cu familiile lor, cazaţi în locaţii organizate geometric: Palatul, Locuinţele, Atelierele, Blocurile şi Depozitele.

Or, iată că muncitorii se revoltă, conduşi de un Conseil de l’Ordre de l’Anarchie şi de şeful acestuia, Pietro Ferrati, un fel de Spartacus modern revoltat împotriva Imperiului. Intriga se complică romantic atunci când cei doi fraţi, Pietro şi Andrea Ferrati se confruntă, în maniera lui Caïn şi Abel, pentru iubirea fetei lui Mac Head, Eva, care aderă benevol la cauza socialistă. Când greva generală blochează producţia, guvernatorul înlocuieşte muncitorii cu nişte roboţi, nişte „machines-mains“. Masele se hotărăsc să ocupe Atelierele şi, cum armata nu reuşeşte să-i împiedice, profesorul Torral pune în funcţiune o „maşină cu vibraţii sincrone“, care descompune materia organică şi îi omoară, aşadar, pe toţi revoltaţii. Romanul demonstrează astfel, prin reducere la extremă, că statul şi structurile capitaliste nu ezită să extermine clasa muncitoare pentru a se menţine la putere.

Se deschide astfel marea temă a antiutopiilor secolului XX, cea a dictaturilor statale. Încă de la sfârşitul secolului XIX, mai apoi în perioada Primului Război Mondial, şi încă mai acentuat în anii ’30, organizarea militaristă a Prusiei lui Bismarck, a Germaniei Kaiserului şi a Celui de-al Treilea Reich al lui Hitler, au generat o serie de îngrijorări şi spaime printre oamenii politici, filosofi şi scriitori. În timpul Primului Război Mondial, aliaţii Antantei au declanşat o propagandă acerbă împotriva Germaniei. În Statele Unite, Woodrow Wilson a stabilit un Comitet de Informare Publică având drept scop convingerea populaţiei de necesitatea ca ţara să se angajeze în conflict. Filme mute precum The Kaiser, the Beast of Berlin (1918), To Hell with the Kaiser (1918), Wolves of Kultur (1918), Hearts of the World (1918), Yankee Doodle in Berlin (1919), The False Faces (1919), sau The Unpardonable Sin (1919) prezentau imagini germanofobe, mai mult sau mai puţin naive şi simpliste. Literatura antiutopică a asimilat şi ea acest trend, în cărţi precum Meccania – The Super-State de Owen Gregory (1918) sau City of Endless Night de Milo Hasting (1920).

Prima din aceste distopii, Meccania de Owen Gregory (1918), face o anatomie exemplară a ceea ce este un stat totalitar, „Super-Statul“, căreia distopiile ulterioare nu vor avea prea multe elemente de adăugat. „Introducerea“ prezintă cartea drept jurnalul ficţional al unui chinez, Domnul Ming, care, în 1970, ar fi făcut o vizită în Meccania, nume alegoric pentru Germania Kaiserului Wilhelm II. Celelalte ţări apar sub nume transparente: Francaria, Romania (nu România, ci Italia), Luniland (Anglia, numită aşa din cauza formei insulei? sau pentru a sugera ironic că Englezii sunt nişte lunatici?), Transatlantica (Statele Unite) etc.

Cum se întâmplă de obicei în utopii, spaţiul statului experimental este bine protejat: Meccania este izolată de vecinii ei printr-o centură de teren deşertic, lată de douăzeci de mile, delimitată de sârmă ghimpată, un adevărat „No man’s land“. Vizitatorii veniţi din afară sunt transportaţi prin acest teritoriu într-un omnibuz închis, care nu le permite să coboare sau să privească în exterior. La Bridgetown, oraşul de intrare, noii veniţi trebuie să treacă prin controale birocratice şi examene medicale drastice. Măsurile de precauţie ipohondrice îi supun la dezinfecţie, tăierea părului şi controale medicale în stare de somn, în care nişte doctori Mengele avant la lettre îi supun observaţiei şi le iau măsurile anatomice şi antropologice.

La prima vedere, conducătorii statului ideal au reuşit să eradicheze toate viciile societăţii, ale moralei şi ale naturii umane: „there is no poverty in Meccania, there are no strikes, there is no disorder, no ignorance, no preventable disease“. Nu există crime şi criminali, nici cerşetori, beţivi sau prostituate. Economia planificată, exploatarea raţională şi inteligentă a resurselor asigură bogăţia statului şi bunăstarea generală. Controlul veniturilor şi al proprietăţilor permite evitarea conflictelor între clasele sociale şi între indivizi şi garantează armonia socială. Capitala Mecco, precum şi celelalte oraşe, sunt construite după un model urban demn de arhitecţii Renaşterii, în formă de cerc, cu edificiile administrative în centru, instituţiile culturale pe un cerc mai larg, şi cartierele celor şapte caste sociale dispuse simetric pe periferie.

Mecanismul de selecţie utopică a trăsăturilor pozitive din mundus pare perfect adaptat pentru a genera imaginea unei lumi mai bune. Şi totuşi, care este preţul ce trebuie plătit pentru o asemenea operaţie aplicată societăţii? Domnul Ming descoperă în curând şi trăsături mai puţin plăcute, ce reprezintă reversul şi complementul imaginii pe care doreşte s-o impună propaganda de stat. Urbanismul geometric implică nu doar introducerea unui criteriu de frumuseţe matematică, ci şi standardizarea clădirilor şi a caselor. Magazinele sunt dispuse în ordinea logică a produselor de vânzare şi nu au permisiunea de a expune marfa sau de a-i face reclamă. Alimentaţia populaţiei este, de altfel, planificată şi nu permite extravaganţele gusturilor individuale. Orice expresie a individualităţii este cenzurată, cetăţenii sunt îmbrăcaţi cu uniforme specifice fiecărei clase sociale, nu se manifestă niciodată liber şi spontan, chiar şi mersul lor seamănă cu pasul de paradă.

Pentru a realiza uniformizarea populaţiei, conducătorii Meccaniei au pus la punct o politică de eugenism global. Medicina este specializată pe domenii, fiecare doctor nu tratează decât suferinţe şi boli specifice. Poate, de asemenea, să decidă eutanasierea bolnavilor, decizie ce nu le revine pacienţilor, ci interesului de stat. Căsătoriile sunt programate în funcţie de sănătatea soţilor; pentru a obţine o selecţie genetică naturală, femeile sunt invitate să-şi aleagă bărbaţii (cei mai căutaţi sunt militarii de carieră). În sfârşit, instrumentul cel mai important pentru crearea unei rase pure este planificarea copiilor pe familii şi controlul naşterilor.

Este de la sine înţeles că aceşti cetăţeni standardizaţi au o viaţă riguros planificată. Deplasările, atât în interiorul cât şi în afara ţării, sunt limitate la strictul necesar. Departamentul Educaţiei asigură învăţătura adaptată aptitudinilor fiecărui copil, iar Biroul pentru Tineret îi atribuie fiecărui tânăr o meserie în funcţie de nevoile sociale. Slujbele trebuie să servească proiectelor şi programelor statului şi nu împlinirii individului. Ministerul Finanţelor exercită un control financiar riguros a bugetului (încasări şi cheltuieli) fiecărei familii, în fiecare săptămână. Viaţa privată este reglată în integralitate de un jurnal de buzunar („pocket-diary“), care îi obligă pe toţi să îşi cronometreze cu precizie activităţile.

Până şi timpul liber al cetăţenilor este amendat de Inspectorii Organizatori ai Timpului Privat („Organising Inspectors of Private Leisure“) din Departamentul Culturii. Inspectorii vieţii copiilor aleg pentru aceştia „jucăriile culturale“ cele mai potrivite fiecărei vârste, în timp ce jocurile şi amuzamentele adulţilor („aimless amusement“) au fost interzise din cauza lipsei de miză educaţională. Cultura este supusă propagandei de stat, raporturile şi istoria sunt rescrise şi falsificate pe faţă („falsifications of fact of the most barefaced character“). Teatrele sunt obligate să pună în scenă piese cu mesaj ideologic sau de popularizare a ştiinţei, cum ar fi, spre exemplu, Efficiency, Inefficiency, National Self-Consciousness, sau Uric Acid. Presa şi editarea de cărţi sunt subordonate Departamentului de Cenzori, în timp ce artele frumoase, arhitectura în primul rând, sunt obligate să producă monumente, fireşte, statui urmând preceptele unei „arte patriotice“ şi ale cultului personalităţii împăratului.

La începutul regimului totalitar din Meccania, o revoluţie socială a fost rapid înăbuşită de prinţul Bludiron. Sub urmaşul acestuia, Împăratul Mechow, corpul politic a fost redus la un partid unic, cel al aristocraţiei militare. Conceptul de opoziţie parlamentară nu există. Sistemul pedagogic îi educă pe tineri să fie loiali statului, iar poliţia politică veghează ca nimeni să nu conteste puterea. Suspiciunea generalizată se materializează în prezenţa spionilor şi a delatorilor la toate nivelele societăţii. Cei care continuă să se opună sunt trataţi drept „lunatici“ şi sunt închişi în azile psihiatrice, astfel încât domnul Ming poate caracteriza Meccania drept un „spital uriaş“. Spiritul critic este tratat ca o boală („Chronic Tendency to Dissent“) provocată de un bacil pentru care medicii caută un remediu, un vaccin.

Tendinţa compulsivă de organizare are drept efect birocratizarea excesivă a organismelor statului. Birocraţii, la rândul lor, sunt subordonaţi castei militarilor. Reformele lui Mechow nu au avut drept scop să-l facă pe „the Emperor himself supreme, but to make the Military caste all-powerful“. Având drept deviză „The army is the nation“, Meccania este o naţiune militarizată, de care vecinii ei au toate motivele să se teamă: „Meccania is tremendously strong as a military power. She knows it, and other nations know it“. Ţinta sa, cu greu ascunsă de atitudinea sa aparentă de izolaţionism, este de a cuceri Europa şi Lumea. În acest scop, savanţii şi medicii ei fac experimente cu arme biologice şi chimice, iar toate resursele sale umane şi economice sunt organizate în aşa fel încît să-i sporească puterea de impact.

Meccania conţine, aşadar, toate elementele definitorii ale unui stat totalitar, care pretinde să controleze toate nivelele societăţii. La baza acestei organizări stă idealul adoptat de multe utopii ca soluţie la problemele umanităţii: abolirea proprietăţii private şi a individualismului (în Meccania „the last vestiges of the obsolete doctrines of Individualism had disappeared“) şi instaurarea egalităţii forţate şi a comunităţii de bunuri. Owen Gregory duce această premiză la consecinţele sale extreme, arătând care sunt rezultatele instaurării unui Super-Stat.

Într-un asemenea sistem, statul a asumat opinia publică şi morala colectivă, gândind, judecând şi decizând în locul indivizilor. Cetăţenii au suferit o reeducare şi o mancurtizare care face ca ideea de Inchiziţie, în calitate de organ represiv, să fie „anacronică“, deoarece cenzura a fost interiorizată de fiecare. Conştiinţa colectivă înlocuieşte conştiinţa individuală: „Sooner or later the consciousness of the State must embrace all things“. Celula familială reproduce la nivelul indivizilor structura globală a statului: „each family is a sort of replica, in miniature, of the State“. Idealul unităţii în sânul unei societăţi armonioase şi egalitare („one will, one purpose, one mind“) se dovedeşte a fi o formă monstruoasă de reducţionism, în care individul este obligat să se confunde cu Unul sau cu Totul, cetăţeanul cu Super-Statul. E vorba de un stat teoretic laic, în care figura lui Dumnezeu este înlocuită de cea a Împăratului, a dictatorului, a Führerului, iar statul devine „the Great Soul of Meccania; it includes all the individual souls“.

Owen Gregory instrumentează procesul total al idealurilor secolului al XIX-lea, de la scientismul tehnologic şi industrial la comunismul social. Maşinismul triumfător combinat cu socialismul de stat duce la o anihilare a sufletului omenesc: „The Meccanians are a primitive people with a mechanical culture. They have never been civilised, because they have no conception of an individual soul. Consequently they find it easy to devote themselves to a common purpose“. Cetăţenii Meccaniei sunt robotizaţi, muncitorii seamănă cu nişte soldaţi şi se comportă ca nişte automate. Simbolul comprehensiv pentru o asemenea civilizaţie, în care individul este „o celulă într-un organism sau o rotiţă într-o maşinărie“, este cel al muşuroiului, al unui „Super-Insect-State“!

În zorii totalitarismelor din secolul XX, Owen Gregory reuşeşte să picteze un tablou aproape exhaustiv al aberaţiilor sociale pe cale de apariţie. El vizează atât Super-Statul militarist german, cât şi cel bolşevic, detectând corect concurenţa între aceste două „master-beasts“ (după expresia lui Horace W.C. Newte): „They persuaded the public that there was a choice only between the Super-State and Anarchy of Bolshevism as it was the called. We know that is false“. Statul totalitar este un stat criminal, care legalizează crima şi o transformă într-un instrument politic. Meccania, la fel cu toate Super-Statele, este o „închisoare uriaşă“, iar cetăţenii ei – „o naţiune în cămaşă de forţă“.

Meccania deschide seria distopiilor care vor apărea pe fundalul creşterii şi al apogeului nazismului în Al Doilea Război Mondial, dezvăluind mecanismele şi consecinţele unei construcţii totalitare: Hans Heyek, Deutschland ohne Deutschen (1929), John Beynon Harris [John Wyndham], The Secret People (1935), trilogia lui Sydney Fowler Wright, Prelude in Prague: The War of 1938 (1935), Four Days War (1936) şi Megiddo’s Ridge (1937), Katharine Burdekin, Swastika Night (1937), Rex Warner, The Professor (1938), Ruthven Campbell Todd, Over the Mountain(1939), Karin Boye, Kallocain (1940), Stefan Andres, Wir sind Utopia: Novelle (1943), Ruthven Campbell Todd, The Lost Traveller (1943), Arno Schmidt, “Schwarze Spiegel“ (publicat în Leviathan, 1949), Walter Jens, Nein: Die Welt der Angeklagten: Roman (1950), Philip K. Dick, The Man in the High Castle (1962), Carlo Emilio Gadda, La cognizione del dolore (scrisă între 1938/1941, dar publicată doar în 1963), Ladislav Fuks, Pan Theodor Mundstock (1963) şi Spalovac mrtvol [The Cremator] (1967).

Corpus

1852, Nathaniel Hawthorne, The Blithedale Romance. A history of ideas romance, Boston, Ticknor, Reed, and Fields.

1887, Edward Bellamy, Looking Backward. 2000-1887. Éd. cit.: Edited by Geoffrey Sauer, 1996.

1890, Ignatius Donnelly, Caesar’s Column. A Story of the Twentieth Century. Éd. cit.: Edited by Walter B. Rideout, Cambridge, The Belknap Press of Harvard University Press, 1960.

1890, Alain Le Drimeur, La cité future, Paris, A. Savine.

1890, Richard C. Michaelis, Looking Further Forward, Chicago Rand, McNaly and Co.

1890, W.W. Satterlee, Looking Backward And What I Saw, Minneapolis, Harrison and Smith.

1890, Arthur Dudley Vinton, Looking Further Backward, Albany, Albany Book Company.

1891, Percy Clarke, The Valley Council: or, Leaves from the Journal of Thomas Bateman of Canbelego Station, London, Sampson Low, Marston.

1891, Jerome K. Jerome, The New Utopia. Éd. cit.: http://www.libertarian.co.uk/lapubs/cultn/cultn014.pdf

1891, Eva Wilder Mc Glasson, Diana’s Livery, New York, Harper & brothers.

1891, Conrad Wilbrant, Mr. East’s Experiences in Mr. Bellamy’s World, Harper, New York.

1893, J. W. Roberts, Looking Within: The Misleading Tendencies of “Looking Backward“ Made Manifest, New York, A.S. Barnes.

1894, Maurice Spronck, L’an 330 de la République, Paris, L. Chailley.

1895, Paul Haedicke, The Equalities of Para-Para, Chicago, The Schuldt-Gathmann co.

1895, David H. Wheeler, Our Industrial Utopia and Its Unhappy Citizens, Chicago, A.C. McClurg and Company.

1896, Paul Adam, Les cœurs nouveaux, Paris, P. Ollendorff.

1896, Gabriel Tarde, Fragment d’histoire future, Paris, V. Giard & E. Brière.

1897, George Harris, Inequality and Progress, Boston, Houghton, Mifflin and Co.; Cambridge [Mass.], Riverside Press.

1897, Adela Elizabeth Richards Orpen, Perfection City, New York, Appleton and Company.

1897, Hippolyte Verly, Les socialistes au pouvoir, simple histoire à la portée de tout le monde, Paris, H. Le Soudier.

1898, Paul Adam, Lettres de Malaisie, Paris, La Revue Blanche.

1898, Wendell Phillips Garrison, The new Gulliver, Jamaica, Queensborough, N.Y., The Marion Press.

1898, G. A. Sanders, Reality: either Law and direction vs. Anarchy and Socialism. A Reply to Edward Bellamy’s Looking Backward and Equality, Cleveland, The Burrows Brothers Co.

1900, An., My Afterdream by “Julian West“, London, T. Fisher Unwin.

1900, Charles Joseph Bayne, The Fall of Utopia, London, Eastern Publishing Company.

1903, Valery Jakovlevich Bryusov, Urbi et Orbi, Moscow, Scorpion.

1903, Daniel Halévy, L’histoire des quatre ans, Paris, in Cahiers de la Quinzaine, nov. 1903

1907, Horace Wykeham Newte, The Master Beast. Being a True Account of the ruthless Tyranny inflicted on the British People by Socialism a.d. 1888-2020, London, Rebman.

1908, Robert Hugh Benson, Lord of the World, New York, Dodd, Mead & Company.

1908, James Elroy Flecker, The Last Generation, London, New Age Press.

1908, Jack London, The Iron Heel. Éd. cit.: Introduction by Leon Trotsky, Edinburgh, Rebel Inc, 1999.

1909, An., Red England: A Tale of the Socialist Horror.

1909, Edward Morgan Forster, The Machine Stops, in The Oxford and Cambridge Review, November. Éd. cit.: Feedbooks, www.feedbooks.com

1910, Edward Geisler Herbert, Newaera. A Socialist Romance, London, P.S. King & Son.

1910, William Tufnell Le Queux, The Unknown To-morrow, London, F.V Wright.

1915, George Allan England, The Air Trust, Phil Wagner, St. Louis.

1918, Owen Gregory, Meccania – The Super-State, London, Methuen & Co.

1919, Condé Benoist Pallen, Crucible Island : A Romance, an Adventure and an Experiment, New York, Manhattanville Press.

1920, Claude Farrère [Frédéric-Charles Bargone], Les condamnés à mort, Illustrations de A. Devambez, Paris, Édouard-Joseph & L’Illustration

1920, Milo Hasting, City of Endless Night, New York, Dodd, Mead & Co.