a8

Ovidiu Pecican

Convorbiri antologice

          În sfârşit, după mai mulţi ani de aşteptare, a apărut şi impunătorul volum antologic Convorbiri literare. Corpus de texte ilustrative. Primul deceniu (Iaşi: Convorbiri literare, 2016, 542 p.), care constituie, de fapt, doar partea a doua a volumului inaugural, cea care cuprinde perioada 1867-1877. Nobila şi ampla restituire este patronată de Cassian Maria Spiridon, în calitate de editor general, secondat de un colectiv editorial al întregii serii (triada critică a convorbirilor fiind: Liviu Papuc, Antonio Patraş şi Mircea Platon) şi de coordonatorii apariţiei particulare pe care tocmai o semnalez, Mircea Platon şi Liviu Papuc. „Dacă un prim volum (I.1) al Corpusului a cuprins textele canonice, deja clasicizate, apărute în Convorbiri literare în perioada 1867-1900, continuăm cu alte trei volume (I.2, I.3 şi I.4) care îşi propun să aducă la lumină, grupate pe (aproximativ) decenii (prima decadă, 1867-77, decada independenţei 1877-1889 şi decada noilor energii, 1889 -1900), texte ilustrative pentru talentul, patriotismul, seriozitatea şi, nu în ultimul rând, umorul colaboratorilor revistei Convorbiri literare din perioada ei clasică“. Din nefericire, neputinţe de factură materială au aşezat între apariţia primei părţi a întâiului volum, în 2009, şi cel de faţă, mai mulţi ani de tăcere. Datorită anvergurii proiectului, care urmează să apară în douăsprezece volume – nu se ştie deocamdată cu câte părţi fiecare dintre ele –, există pericolul ca acelea dintre ele care abia se întrezăresc încă la orizont să apară peste mult, prea mult timp. Ar fi păcat ca acest lucru să decurgă în timpi descompuşi, fiindcă proiectul restitutiv aparţine actualei generaţii convorbiriste şi este destinat publicului de-acum, pentru a înlesni accesul la contribuţiile de excelenţă ale autorilor de odinioară ai grupării. Prezentei antologii i-ar reveni însă, aş crede, şi un alt ţel decât cel expozitiv-decorativ. G. Ibrăileanu a demonstrat convingător că „Junimismul a avut pretenţia … că asistă, ca conştiinţă, la fenomenele politice, sociale şi culturale şi că le defineşte din punct de vedere obiectiv, al adevărului pur. … Pretenţia de conştiinţă-oglindă este nefundată fiindcă junimiştii au reprezentat şi ei un ideal, au fost luptători, au fost un fenomen, că atitudinea lor a fost dictată de subiectivitatea lor, că n-au fost, cu un cuvânt, conştiinţe-oglinde“. Tot acelaşi critic ieşean preciza că „… dacă în ideologia patruzecioptistă vorbeşte instinctul revoluţionar, dorinţa de renovare, în ideologia junimistă vorbeşte instinctul revoluţionar, tendinţa de rezistenţă la inovaţiuni“. Analistul de la Viaţa românească a stabilit că „Junimismul este, mai înainte de toate, recomandarea de a ne feri de importarea civilizaţiei…“ şi că el echivalează cu „… nerecunoaşterea utilităţii de a transforma România într-o ţară cu caracter curat european…“. O antologie de anvergura celei îngrijite de redactorii actuali ai Convorbirilor ar putea aduce argumentele textuale pro sau contra acestei judecăţi de valoare, poziţionându-se faţă de prestigioasa judecată de valoare ibrăileniană.
La toate acestea mai adaug că surprinzătoare în volumele de până acum este absenţa totală a lui Ioan Slavici, ale cărui studii savante au vertebrat, şi ele, Convorbirile de odinioară. Altminteri, apariţia de acum şi cele care se anunţă constituie un eveniment fericit al valorificării culturii române de patrimoniu, relevându-i-se nu doar valoarea, ci şi prospeţimea.