a7

Poeme de Rodica Draghincescu

Funie

(…) a nins

Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.

Şi astfel dispersată, aş avea cale liberă la propriul meu sânge, ca la o nălucire a pupilei:

Degetele încă fierbinţi, înfipte în asfaltul sălbatic, au lăsat urme absorbante, iar adâncul lor stă cumva în picioare pe mine, dâră irezistibilă.

Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.

[…] dacă acolo încă nu a nins, va ninge…

Ai mei au tot zis:
fereşte-te de treceri cusute, obturate, nu e bine să îţi bagi piciorul, mâna sau ochiul, doar ca să le desfaci firul.Mai ales dimineaţa, când se clatină firea şi umbra se opreşte pe toate drumurile, se abate din cale şi se duce altundeva. Iar respiraţia se avântă ca un şobolan flămând, sub pragul casei, pe loc, agăţându-se de orice contur. Dacă nu ninge, nu ninge. Nu plânge, joacă-te acolo în lada cu făină!

Să te porţi ca lumea în tine şi în afara ta,
gândurile tale şi cuvintele tale
să nu lase socoteli şi cunoaşteri prea mari
chiar şi când mergi înapoi.
Să mergi înainte cu pas mic
Paşii tăi să fie conştienţi de unghiile lor
Să îi faci să nu ştie cum te cheamă şi nici cine te cheamă
Să îi faci să nu creadă în flecăreală
Până când trupul tău departe va fâlfâi ca o vânătaie de funie,
ca un alb de plumb departe

(…) când nu a nins ninge
abia acum şi peste măsură. trupul tău este deja
o turtă dulce cu scorţişoară.

Mi s-a spus să mă metamorfozez atât cât vreau dar
să nu zic nimic din ce ştiu
în nici un fel, niciodată.

Se curmă ceva şi începe altceva,
ca o formă înaltă de depresie,
Ca un bebeluş pus pe tava fotografului, în pielea goală
O nimica toată de hrană, din care mama smulge hălci de scutece:

Fii bună, zâmbeşte, uite de aici până acolo,
te gâdil cu aripa (…)

Ghilotina hrănitoare

Atunci, cu adevărat a început,
bătrâneţea, cu drepturile ei nesfârşite între
fiindcă şi frică şi cine rupe aţa.
Ca puii de berze, în septembrie, cântându-şi în zbor,
ultimul cântec de leagăn
Fiecare din noi s-a lepădat, descrescător,
de prieteni, de culori, de mişcări şi prejudecăţi.
.
Ca şi cum totul ar fost bătut în cuie de la bun început.
Nici măcar o potecă nu a mai fost liberă
Nici măcar muştele pe care nu le doreşte nimeni nu mai
erau de împărţit.

În fiecare dimineaţă numele lucrurilor simple
hrănea pielea lucrurilor întortocheate
cu linguriţa înroşită în foc şi miere de praf
ca şi cum totul ar fi fost făcut din surzenie filosofică şi muţenie.
Stăteam pe terasa corpului şi fumam clopote de ninsoare
iar părul nostru s-a făcut dulce şi alb ca spuma de
ouă peste vedenii

În fiecare noapte pantofii ne scoteau la drumul mare
Mărşăluiam de la picioare la cap fără să ştim ce aveau
Mărşăluiam de la cap la picioare fără să ştim că aveam
aripi care nu mai aveau pene
Nici măcar noaptea că de dimineaţă nici nu a mai putut fi vorba
Dincolo de obloanele ochilor

Ne-am băgat până la brâu în luna plină
Ca şi cum totul ar fost vândut exactităţii, fir
cu fir, cale pe cale, de la bun început, până la
următoarea staţie eclipsă până la următorul
lătrat de câine de ziuă,
nici măcar o bucată de stea liberă pentru glasul care
crăpa în gură de atâta migală inutilă, precum
pe furiş, păianjenii segmentaţi legau marginile de
centrul gravitaţiei,într-un zid pletos, cu mii de liane năpârlite,
dincolo de care pustiul era uitat şi peste fire şi
firea se desfăcea bob cu bob din căuşul mâinii, într-un leşin
extraordinar.
(…)

Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!

13 noiembrie 2016