a5

Dacă e august, e cultură în şură

Alexandru Jurcan

          Dacă telefonează Lucăcel în august, e sigur că proiectul Cultura în şură continuă. Neobosiţii Victor Olăhuţ, Florentina Năstase, Flavius Lucăcel şi Daniel Săuca investesc emoţii, energie, pasiune, pentru deplasarea actului teatral în sate ale judeţului Sălaj şi nu numai. Anul acesta au fost alese satele Cheud, Hida, Valcău de Jos, Cizer.
Am fost la Hida în 25 august 2016. Tot şura lui Florea lu’Juvri de acum trei ani, când am văzut piesa Fisura de Lucăcel, în regia lui Olăhuţ. Badea Florea a murit, dar curtea şi şura rămân drept omagiu pentru eternitate. De la ora opt seara încep a veni spectatorii, primiţi cu entuziasm de Flavius. Agitaţia lui e tonică, acolo lângă scena înălţată în şura deschisă. Reflectoare, găini potolite, cer curat. Băncile vor fi pline la ora 21, când va începe piesa Experimentulde Ion Băieşu, în regia lui Victor Olăhuţ, cu Iulian Gliţă , Marin Grigore, Florentina Năstase. Băieţii de la Bucureşti, Florentina de la Ploieşti (nominalizată de Uniter în acest an pentru rolul din Menajeria de sticlă). Pe Iulian l-am văzut în filmul Kyra Kiralina, iar Marin deţine un rol în Sieranevada.
Cunoşteam textul piesei, astfel că am realizat travaliul regizoral, găselniţele reuşite, dilatarea benefică a unor scene. Olăhuţ a realizat un spectacol excelent, fără concesii facile, servind perfect seva textului, lucrând la osatura caracterelor. S-a râs mult, într-o empatie dezinvoltă. Gliţă a fost pensionarul, Grigore, hoţul, iar Florentina a creat portretul grobian al femeii de serviciu, mereu la pândă, într-o imixtiune maladivă în viaţa locatarilor. Atât de credibilă Florentina! Iar Grigore are talent cu carul, joacă natural, fără nimic ostentativ. El este de acolo, din acel univers propus de autor. Gliţă a forţat puţin, a îngroşat uneori nuanţele, cu un strop de narcisism scenic.
Regizorul Victor Olăhuţ are o modestie funciară, care-i stă bine. Acum, când îmi împrospătasem textul lui Băieşu, am realizat talentul concret al lui Victor, munca intensă la detalii, perierea fină a ludicului, scăpărarea umorului (câtă trudă în spatele spontanului!). Aplauze rustice şi nu numai, apoi un film scurt despre alte ediţii, poze pe scenă, îmbrăţişări amicale. Cu alte cuvinte, un proiect necesar, de invidiat. Şi de reluat!