a22

D. Sam Abrams

Poet, eseist şi traducător, D. Sam Abrams (n. 1952, Beckley, West Virginia) locuieşte în Barcelona din anii ’70, cînd a terminat facultatea (a făcut secţia de spaniolă) la Universitatea Autonoma din Barcelona (UAB). În prezent, este profesor de literatură universală şi se dedică studiului criticii literare catalane, fără să lase la o parte activitatea de traducător (de exemplu, a publicat în limbă catalană: Emily Dickinson, Walt Whitman, Thomas Hardy, Gertrude Stein, Elizabeth Bishop şi Charles Olson). (X. M. P.)

Egipt
căutăm iar şi iar în nisipuri pustii
mesaje îngropate care poate ne-au scăpat

cercetăm mereu şi mereu suluri de papirus
în căutare de semne neluate în seamă

desprindem strat după strat bandaje şi văluri
căutând urme niciodată de înaintaşi văzute

scrutăm iar şi iar zugrăvelile încăperii
să scoatem la lumină ascunsul adevăr

dar tot ce căpătăm nu-i decât ce ne doream
de la bun început: o nouă bună porţie de mister.

Balthus
Precum o trufaşă adolescentă fluturându-şi frumuseţea
opera ta păşeşte senzual pe muchia tăioasă dintre
tăcutul, ţintuitul vis al contemplării
şi adânca, abisala ispită a dorinţei.

Lumina
Aşa cum în zorii unei zile de vară soarele
pătrunde tăcut prin ferestre
să-şi culce degetele grijulii
şi pe cele mai mărunte dintre lucruri
în odaia noastră din spatele casei
dragostea ta şi-a croit încet drum
prin ani
în pliul cel mai adânc al întunericului meu.

Rozei Ausländer
Dacă
priveşti
destul de aţintit
poţi vedea întotdeauna
orice lucru
pentru întâia oară.

Casa părăsită
Poarta de la drum – o uriaşă încâlceală de iederă
Grădina-i năpădită de buruieni talaz
ferestrele şi uşile revarsă de mărăcini cascade
iar bârnele acoperişului au cedat până la urmă şi s-au prăbuşit
aşa încât pardoseala are acum vedere liberă spre soare

Nimic nu supravieţuieşte vreodată decât natura.

Moartea
Va fi oare precum iarna,
o trecere abruptă silită
de la tristul declin al toamnei
la exuberanta primenire a primăverii?
un interimat implacabil între
împuţinare şi o sporită viaţă?

Boabe
Alţii care au trecut pe aici înaintea noastră
trebuie că le-au luat pe toate cele lesne de ajuns
pentru care abia de te apleci spre-a le culege,
cât să auzi un copil ori să mângâi un câine

Ar fi trebuit s-o ştiu de-acum:
cele mai bune sunt, de departe, de neatins.

Toamnă
Soarele după-amiezii străluceşte mai tare
ca să compenseze mai adâncile umbre
nori pufoşi se târăsc alene
de parcă ar avea o veşnicie să străbată cerul;
hibiscusul se caţără pe zid
şi înfloreşte ca şi cum nimic
nu se întâmplă,
dar toamna e aici,
toamna e neîndoielnic aici.

În româneşte de IRINA PETRAŞ