a6
Ruxandra
Liviu Maliţa
Ruxandra Cesereanu merită, fără îndoială, prin operă şi prin prezenţa sa în lumea noastră culturală, orice premiu. Pe acesta cu nimic mai puţin. M-am întrebat, însă, dacă pot fi stabilite anumite legături între I. Negoiţescu, patronul distincţiei acordate de Fundaţia „Apostrof“, şi scriitoarea astăzi premiată. Unele dintre ele sunt evidente şi de suprafaţă. Amândoi s-au născut (în luna august, deşi la distanţă de mai bine de 40 de ani) şi s-au format la Cluj, după cum amândoi sunt practicienii mai multor genuri literare. Cred, însă, că, la Ruxandra Cesereanu şi I. Negoiţescu poate fi identificată chiar o celulă comună, un nucleu liric al creativităţii, indiferent de genul în care s-au exprimat. Apoi, găsesc că cei doi împărtăşesc aceeaşi atitudine creatoare, care duce, desigur, la conţinuturi diferite. Aş numi-o, cu expresia Sandei Cordoş, un estetism energic.
În sensul cel mai larg, aceasta ar însemna că amândoi scriitorii caută desfătarea şi frumuseţea, dar nu dintr-o poziţie contemplativă, nicidecum aflaţi într-un turn de fildeş. Ci ei sunt, mai degrabă, esteţii activi, esteţii care se implică, beneficiind de o sensibilitate justiţiară şi având un pronunţat simţ civic, o acută responsabilitate şi o voinţă determinantă de a interveni, de a se pune în slujba Cetăţii. Această dimensiune civică este cunoscută în cazul lor şi nu e cazul să insist. E suficient să amintesc că Negoiţescu este unul dintre cei (doar) doi scriitori români care au semnat apelul Goma pentru Carta 77. La altă oră a Cetăţii, Ruxandra s-a investit în urgenţe comunitare. Regăsim această componentă lucrând explicit sau pe dedesubt în multe dintre cărţile ei, de la cele personale (Imaginarul violent al românilor, 2003; Decembrie 1989: deconstrucţia unei revoluţii, 2004; Năravuri româneşti. Texte de atitudine, 2007), la cele pe care le-a coordonat şi le-a lucrat cu multă generozitate cu studenţii săi: Fărîme, cioburi, aşchii dintr-o curte a miracolelor, 2004; România înghesuită, 2006; T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi, 2006.
Simplificând mult, tot aici poate fi integrat şi cel mai recent volum, din 2016, gândit şi alcătuit de Ruxandra Cesereanu: Persecuţie şi rezistenţă. Vasile Cesereanu, un preot greco-catolic în dosarele de urmărire de către Securitate. Este vorba, desigur, despre o carte-document, concepută după toate rigorile genului. Interesante mi se par, însă, în acest context, reverberaţiile generate în biografia spirituală a autoarei. Ruxandra s-a aflat în postura, deloc comodă cred, de a lua act, citind „jurnalul“ de urmărire al bunicului ei patern, de conţinuturi foarte personale devoalate de o privire străină şi violent ostilă. Incandescenţa amănuntelor emoţionale de familie este prinsă, aici, în carapacea discursivă specifică rapoartelor aparatului administrativ represiv al Securităţii. Orice viaţă umană, în intimitatea sa autentică, e siluită într-un dosar de urmărire poliţienească. Or, cu atât mai presus, viaţa unui preot, care interacţionează cu supranaturalul prezumat.
Între bunic şi nepoată pare a se fi născut, însă, ca într-un joc în oglinzi, un dialog imaginar restaurator. Trebuie că a prevalat tristeţea confruntării cu varianta distorsionată şi falsificată de ancadramentul politic a biografiei bunicului, revolta pentru suferinţele nemeritate ale acestuia. Totodată, documentele produse de Securitate constituiau, paradoxal, o şansă ca, dimpreună cu ochiul represiv care violează intimitatea, Ruxandra să afle lucruri, episoade, întâmplări, la care, în absenţa acestui dosar în care bunicul e prins ca o gâză într-un insectar, nu ar fi avut acces. Funcţionând, pentru ea, ca o curea de transmisie afectivă, dosarul de urmărire politică al bunicului a permis ca operaţiunea să poată fi refăcută în sens invers. Ochiul ei de nepoată anulează retroactiv schematismul documentului, re-umanizându-l.
Demersul investigator al Ruxandrei semnifică pe mai multe paliere. Cartea rezultată este, desigur, revelatorul unei drame personale, existenţiale, axial valorice, a preotului Vasile Cesereanu. Prin asimilarea acestui trecut cu rezonanţe afective noi, cartea permite şi o restructurare identitară, o reinventare de sine. Totodată, ea are un rol recuperator. În filigran, poate fi citită o dramă familială contorsionată. Nepoata favorită are, însă, generozitatea şi capacitatea de a interveni pacificator într-o lume a bărbaţilor. Diferite acumulări interioare au făcut-o în cele din urmă capabilă pe adolescenta hipiotă de altădată să reînnoade iţele bărbaţilor din propria familie.
Dacă asculţi, însă, povestea realizării acestui proiect, pe Ruxandra vorbind despre ghidarea din eter de către chiar bunicul său, cartea devine un fel de text involuntar „criptat“. O dialectică circulară îi prezidează naşterea. Experienţa realizării acestei cărţi-document, devenită una de re-construcţie identitară, morală şi spirituală, a desăvârşit, la autoare, o mutaţie care s-a petrecut în anticamera cercetării propriu-zise. Ruxandra mărturiseşte că s-a simţit somată de un imperativ misterios de a demara acest tip de cercetare (repetat amânată). Urgenţa interioară indică un salt calitativ prealabil, care a pregătit-o să devină receptivă într-un mod ce implică o dimensiune iniţiatică, adică una responsabilă pentru coincidenţe care ar putea fi descrise sub forma unor afinităţi cvasi-mistice dintre bunicul-erou anticomunist şi nepoata preferată.
Aş spune, însă, că atitudinea unui „estetism energic“ e recognoscibilă în cărţile de critică literară ale Ruxandrei Cesereanu şi în universul ei artistic propriu-zis. Este ştiut că, în toate genurile literare pe care le practică, de la eseuri la poezie şi proză, Ruxandra investighează ori valorifică artistic zone pe care le-am putea numi zone „joase“. Ei nu-i sunt străine spaţiile, fie exterioare, fie interioare, insalubre sau chiar infernale. Ruxandra activează, nu o dată, un imaginar violent. O face, însă, aş spune, dintr-o perspectivă „înaltă“, a Regelui care nu aparţine acestor ţinuturi, ci ţinuturile acestea îi aparţin. Ruxandra Cesereanu le străbate pentru a le cunoaşte, pentru a putea trece mai departe şi, eventual, pentru a le asana, pentru a le curăţa.
Într-un vers din California pe Someş, cel mai recent volum de poeme al ei, poeta scrie: „Bestia şi Regele se află în noi…“. Aş îndrăzni să spun că Regele sau, poate, mai corect, Regina, în cazul Ruxandrei Cesereanu, supune de fiecare dată Bestia. Cu un termen pe care tot Ruxandra îl propune într-un text recent şi care cred că poate include toate ipostazele creativităţii sale feminine, în proză ca şi în poezie, ea este o Dandy-a. Într-un fel, pe Dandya, pe această Regină care are închisă în ea însăşi Bestia, o regăsim în cărţile sale.
Vi le reamintesc. Cărţi de poezie: Zona vie (1993), Grădina deliciilor 1993), Cădere deasupra oraşului (1994), Oceanul schizoidian (1998), Femeia cruciat (1999), Veneţia cu vene violete (2002), Kore Persephona (2004), Coma(2008). Cărţi de proză: Călătorie prin oglinzi (1989), Purgatoriile (1997), Tricephalos (2002), Nebulon (2005), Naşterea dorinţelor lichide (2007), Angelus (2010) şi Un singur cer deasupra lor (2013).
Aceasta din urmă este o frescă aparte, alcătuită din zeci de ecuaţii prozastice care reunesc, sub acelaşi cer stilistic, crâmpeie de viaţă, aberaţii ideologice şi atrocităţi cotidiene din lumea comunistă românească, împletind individualul (chiar personalul) cu generalul, umanul cu absurdul sistemic. Un stil atent controlat, ce converteşte imageria truculentă din (unele volume de) poezie într-o compoziţie istoric-obiectivă, topeşte magma acelei lumi comuniste riguros aberante, cu amestecul ei grotesc de adevăr şi minciună, în memoria perenă a unui timp fără timp. O memorie care, fără a fi ostentativ demascatoare, e, totuşi, atroce, tocmai prin lumina egală care învăluie fapte violent diferite.
Portretul de scriitor al Ruxandrei, pe care l-am simplificat oricum la maximum, nu ar fi corect dacă nu aş accentua în plus deschiderea sa pentru desfătare, pentru „în-minunare“, pentru ludic… Să nu uităm că Ruxandra e autoarea unui volum de eseistică, din 2009, numit Gourmet.
Prin urmare, aş putea conchide, vorbind despre Ruxandra Cesereanu şi utilizând cuvintele lui I. Negoiţescu: „Dintr-un dureros estetism vine propensiunea spre decadent, spre anormal, spre monstruos“ a doamnei Cesereanu.