a22

Maria Dinu

plimbare prin centru

În urmă miroase a scrum.
Nu te întorci, nu priveşti.
Acolo se dau lupte
şi tu n-ai altceva de făcut.
Te asemeni cu un pântec de polistiren.
În ureche îţi flutură toate
etichetele înfipte în bolduri.
Îţi dregi glasul, ai vrea să ţipi
pe mai multe voci,
ca un călcâi înfipt în pietriş.
Să nu spui că eşti singură,
n-am să te cred.
Prin centrul oraşului mergi
de un timp după dârele
de parfum ale oamenilor.
Un du-te-vino printre miresmele lumii.
Şi tot aşa mai departe, la dreapta,
la stânga, la infinit, eşti o fantomă
care îşi duce părul şi ochii.
Tot aştept ţipătul acela, dă ce ştii că poţi

despre ce nu cunosc

dorm lângă o plantă anume
într-o noapte anume.
nu ştiu ce să cred
despre ce nu cunosc.
uneori mai greşesc şi o apă
îmi trece prin păr tăindu-l în două.
nu mă apropii de nimeni în somn,
obrajii mei îmbrăţişează licheni
şi mirosul umed de ziduri
mereu se sfârşeşte cu persoana a doua
când dizolv imaginile de peste zi

moment de exces

în golul cuvintelor pluteşte ceaţa
cleioasă de martie cântecul sinucigaş
al sirenelor umple urechile călătorilor
din mijloacele de transport în comun
am mâncat într-un moment de exces
toate seminţele nopţii aveau gustul macilor
înfloriţi odată cu mine îi văd
distorsionaţi pe un câmp vertical
dar mai e ceva ce ne scapă
şi ne face bătrâni ca o barcă