a21

Alexandra Pârvan

Happy Hour

Modigliani de partea cealaltă a mesei mult prea lungi pentru doi,
melancolia ascunsă în prelungirea mâinilor tale
neliniştit îmbrăţişând lemnul dintre noi
populat cu ceşti care se sorb rapid şi-n care se văd plecând autocarele
mâini mai lungi decât întregul tău corp
alungit de ani şi părul gri, negru şi alb împreună
un truc pentru prelungirea vieţii, nu degeaba
cafeneaua asta goală se cheamă Happy Hour
dar nu mai sunt decât 45 de minute
în care puteţi vedea acest tablou,
cu braţe întinse pe patul de lemn unde eu le veghez ţipetele
unde au tras un corp lung de bărbat la mal
cu buzele întredeschise, cerând aer, aerul de sub buzele mele,
din pielea mea, din întunericul ascuns sub ea
bărbat lung cerând să fie şi mai lung, alungit cu corpul meu
cu zvâcnirea care face albul să treacă în negru şi să-şi afle nesfârşitul
mai sunt câteva minute, dar nu pentru noi
pentru băiatul de la bar, care ne zâmbeşte acum
şi ne urează weekend plăcut
crezând că noi doi ne cunoaştem şi plecăm împreună.