a7

Jean-Pierre Longre (Traducere de Irina Petraş)

Cortegiu sumbru şi seren

Să vorbeşti despre moarte înseamnă să încerci nu s-o negi ori s-o alungi, ci s-o exorcizezi – mai ales când e omniprezentă, cum se întâmplă de-a lungul versurilor care, în prelungi cortegii, populează poemul aici prezentat, conducând spre „seninătate“ şi o injoncţiune insistentă:

Nu râde şi nu-ncepe şi tu să înţelegi,
O, mai rămâi aşa. O, mai rămâi.

Poezia Ilenei Mălăncioiu, deşi redă suferinţa, plânsul, pierderea de sine şi de lume, riturile sacrificiale, nu e nicidecum morbidă. Forţa expresiei, vigoarea imaginilor, exaltarea solitudinii dau, paradoxal, viaţă chiar temeliei îndoielilor omeneşti:

Să mi se lase toată îndoiala
Pe care am avut-o pe pământ

cere ea într-unul dintre cele mai frumoase texte ale culegerii (căruia traducerea îi redă perfect fluiditatea; un vers al acestui poem dă, pe bună dreptate, şi titlul volumului).
Poezie uneori surprinzătoare (în care întâlneşti, de pildă, un călău plin de solicitudine, oferind flori condamnatei în loc s-o ucidă), poezie rând pe rând violentă, sumbră, angoasantă, liniştitoare – această mică antologie oferă o cale captivantă „spre adevărul“ în căutarea căruia fiinţele umane se află dintotdeauna.  Jean-Pierre Longre
Recenzie apărută în
Livre Rhône Roumanie, 20 junie 2016.
Traducere de Irina Petraş