a9

Despre Lenin, cu cărţile pe faţă

Marta Petreu

Dacă Lenin şi Troţki nu ar fi existat şi dacă ei nu s-ar fi aflat la Petrograd în noiembrie 1917, revoluţia bolşevică nu ar mai fi avut loc, iar secolul al XX-lea, cu totalitarismele lui şi milioanele lor de victime nevinovate, ar fi arătat altfel… citim în cea mai recentă carte a lui Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan. E vorba despre Dosar Lenin: Vraja nihilismului, Bucureşti: Curtea Veche, 2016, o cercetare de istorie şi filosofie politică, a doua dintr-o proiectată serie de trei: un deja-apărut Dosar Stalin: Genialissimul generalissim (2014, reeditare 2016) şi un viitor volum despre rădăcinile totalitarismului roşu, şi anume despre Marx. Avînd avantajul, dovedit în alte cărţi, al cunoaşterii profunde a ideologiilor politice de secol al XIX-lea şi de secol XX, Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan au ales, aşadar, să studieze fenomenul totalitarismului dinspre prezent spre trecut, cum ai studia un copac de la frunze spre trunchi şi rădăcini.
Cartea nu este o biografie detaliată, nici o cercetare monografică asupra lui Lenin şi nici o reconstituire a luptelor intestine de partid prin care Lenin a ajuns la puterea pe care şi-a exercitat-o în mod absolutist. Nu este nici o expunere riguros cronologică şi strîns deterministă a doctrinei şi practicii leniniste. Ci, avînd ingrediente istorice, biografice, conceptuale, doctrinale etc., este compusă ca un mozaic, din multe paragrafe, de lungimi variabile, cu caracter oarecum insular, dar legate între ele printr-o reţea factual-istorică şi tematică. În acest mozaic deopotrivă temporal şi geografic, sînt prinse, succint, şi marxismul ca teorie a violenţei în istorie, şi secvenţe din biografia lui Lenin ce constituie tot atîtea momente din istoria instalării totalitarismului sovietic, şi tiranii socialismului real care au puit peste tot în partea de Europă cedată, după al Doilea Război Mondial, dominaţiei sovietice. Aşa că autorii ne prezintă, de pe poziţiile gîndirii liberale, în mod documentat şi clar, dezinvolt şi nu o dată colocvial, şi „episodul Lenin“ al istoriei mondiale, şi consecinţa pe termen lung a leninismului: galeria parcă fără sfîrşit a dictatorilor ieşiţi din mantaua lui ideologică. Iar istoriile personale ale nomenclaturiştilor din lagărul socialist, ce merg uneori pînă la detalii anecdotice, îi dau acestei lumi de demoni ai puterii o carnaţie aproape prozastică.Ca urmare a acestei tehnici de expunere, avem leninismul cu roadele lui cu tot, adică statele socialiste/comuniste totalitare, prinse în cleştii aşa-numitei dictaturi a proletariatului. Şi avem, fireşte şi mai ales, prezentarea succintă şi tăioasă a tezei ideologice pe care se baza cutare sau cutare acţiune.
Tismăneanu, am mai spus-o şi-n alte dăţi, este un liberal democrat, foarte bun cunoscător al istoriei politice a ultimelor două secole şi al literaturii de specialitate, asimilate şi la zi, şi critic; împreună cu Marius Stan, mai tînărul şi foarte competentul său coautor, formează o echipă acută şi curajoasă. Nu o dată, cei doi aduc analiza unor trăsături ideologice la zi, contribuind esenţial la înţelegerea lumii extrem-contemporane – în speranţa că, astfel, o vom apăra de distrugere. De pildă, după ce stabilesc rolul major al leninismului în geneza şi trăsăturile fenomenului totalitar, diagnostichează radicalismul islamic extrem-contemporan ca îndatorat faţă de leninism şi aparţinînd sferei totalitare.
Foarte valoroasă în această cercetare îmi pare claritatea conceptuală. De pildă, cei doi eminenţi cercetători subliniază caracterul de religie monoteistă atee al marxismului, stabilesc sfera şi conţinutul totalitarismului şi clasează, implacabil, socialismul/bolşevismul/comunismul, cu alte cuvinte rezultatele experimentului totalitar de extremă stîngă, la totalitarism. Diagnosticul lor, la care subscriu, este că, în numele marxismului ca religie atee, Lenin şi urmaşii lui au pus în practică un experiment social fără scrupule, de fapt o crimă de proporţii nemaiîntîlnite. Iar la un moment dat, rezultă clar şi avantajele stilului aparte de construcţie şi expunere al cărţii: situaţi în miezul fenomenului leninist, cei doi autori urmăresc atît problema originilor acestuia în marxism şi în structura lui de religie secular-scientistă, cît şi problema consecinţelor lui istorice. Cu alte cuvinte, studiind atît fenomenul originar, cît şi dictatorii care au ieşit din mantaua lui Lenin, autorii trasează conturul uriaşului experiment social, de natură criminală, căruia şi noi, cei din România, i-am fost victime.
Prin cartea lor, Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan au analizat unul dintre cele mai importante fenomene ale secolului care abia a trecut: într-adevăr, care este cheia secolului al XX-lea, dacă există vreuna: Primul Război Mondial, totalitarismul de dreapta, totalitarismul de stînga? Secolul al XX-lea, răspund cei doi cercetători, a fost al lui Lenin, căruia totalitarismul în întregul lui, deci de la Stalin şi Hitler la Mussolini şi Mao, ba chiar la radicalismul islamist extrem-contemporan, îi datorează mult.
Scrisă clar şi direct, foarte curajoasă şi foarte documentată (unul dintre meritele ei este valorificarea la zi a bibliografiei pe tema totalitarismului de extremă stîngă), cartea lui Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan este, implicit, o pledoarie pentru valorile liberal-democratice.