a6

Începuturile diplomatice ale tânărului Blaga

Nicolae Mareş

La 4 noiembrie 1926, poetul, dramaturgul şi publicistul român, unul dintre cei mai promiţători intelectuali ai acelor vremuri, pe care Nicolae Iorga l-a considerat, imediat după debutul literar, drept un dar oferit de Transilvania Regatului, a intrat în diplomaţie, ca ataşat de presă la Varşovia. Aici a început autorul Meşterului Manole o carieră de succes. Şi piesa cu titlul de mai sus a finalizat-o tot aici, în oraşul de pe Vistula, încărcat de istorie şi de evenimente, căruia i-a dedicat un poem. Câţi teatrologi mai ştiu acum că în timpul sărbătorilor de naşterea Domnului din acel an, Blaga terminase dactilografierea ei şi a început demersurile pentru a fi montată? Deci la Varşovia a început Blaga interesantul său periplu diplomatic, continuat cu Praga, Berna, Viena şi Lisabona. Din 1926 până în 1939, cu o şedere scurtă ca secretar de stat în Ministerul Afacerilor Străine, în timpul guvernării Goga.

Dorinţa de a fi „în contact cu Occidentul“

Demn de consemnat este şi faptul că prima încercare de a intra în rândul tânărului corp diplomatic al României Mari datează din 1921 1. Aceasta la îndemnul soţiei sale, Doamna Cornelia Brediceanu 2.  Ea a fost cea care a cunoscut, datorită fratelui său, atmosfera diplomatică, de negocieri în apărarea intereselor vitale ale ţării, imediat după Marea Unire, lucrând înaintea căsătoriei (oficiată la 16 decembrie 1920) ca funcţionară în echipa de la Paris, cea chemată să negocieze şi apoi să semneze Tratatul de Pace de la Trianon şi alte documente de mare importanţă pentru propăşirea ţării. Din acest grup, condus de Brătianu, Take Ionescu, Vaida-Voevod şi apoi de Titulescu, a făcut parte, ca înalt funcţionar diplomatic (ministru), şi fratele ei, Caius Brediceanu, ambasador în perioada interbelică la Rio de Janeiro, Vatican şi Viena, unde drumurile sale se vor intersecta pentru scurt timp cu ale lui Blaga. În documentul olograf, semnat de petentul ardelean, se arăta:

Domnule Ministru, Subsemnatul vă rog să binevoiţi a mă primi în corpul consular, numindu-mă cancelar la Legaţiunea din Paris. Sunt doctor în litere şi filosofie la Universitatea din Viena – şi am publicat o serie de lucrări literare bine primite de critica noastră, între altele „Poemele luminii“ şi „Pietre pentru templul meu“, ambele premiate de Academia Română. Primind acest post, cred că mă pot şi mai bine desvolta, ajungând în contact cu Occidentul3.

Se vede că cererea, înainte de a fi înregistrată oficial, a fost discutată, la 28 decembrie 1921, în prag de nou an. Pe marginea ei găsim două rezoluţii: „Recomand călduros numirea dlui Blaga, mai ales că la Paris nu avem niciun ardelean“. Prima rezoluţie poartă semnătura lui Caius Brediceanu („ministru de stat pentru Ardeal, Banat şi părţile ungare“). A doua rezoluţie: „Se va numi cancelar în postul vacant“ (semnătură indescifrabilă, probabil a lui Take Ionescu). Şi iată cât de grabnic, la 5 ianuarie 1922, Lucian Blaga primeşte de la Direcţia Personal-Protocol din Ministerul Afacerilor Străine copia Decretului nr. 76, prin care îi este anunţată numirea în funcţia solicitată, începând cu data de 1 ianuarie 1922. Între timp, petentul s-a răzgândit, aceasta din dorinţa de a se consacra scrisului, şi nu activităţii funcţionăreşti, în ciuda situaţiei materiale destul de modeste. Se ştie că şi atunci – ca şi acum – se putea trăi greu din scris. După o „dispută“ cu soţia, care îl vedea (ce ochi bun avea aceasta!) diplomat şi numai diplomat, cei doi ajung la „compromisul“ „amânării angajării pe caz de boală“. În situaţia dată, poetul trimite o nouă cerere conducerii Ministerului Afacerilor Străine prin care solicită, de data aceasta: „punerea în disponibilitate“ din funcţia de cancelar. Motivul: urgenţa încheierii „mai multor lucrări literare“4.  La 17 aprilie 1922, Lucian Blaga a primit Decretul nr. 1739, prin care era anunţat că petiţia i-a fost acceptată. Nu ne vom apleca asupra activităţii literare şi publicistice desfăşurate de autorul Poemelor luminii până în 1926. Fapt este că după câţiva ani a ajuns din nou la vorba şi dorinţa soţiei de a intra în diplomaţie. Poetul începe în toamna anului respectiv să întreprindă noi demersuri de angajare la Palatul Sturdza, apelând de data aceasta la ajutorul Veturiei Goga. Aceasta îl duce personal la ministrul afacerilor străine, Ion Mitilineu, căruia i se solicită intrarea în diplomaţie, nu într-un post consular, cum o făcuse prima dată, ci ca „ataşat de presă“. Îşi dorea poetul să fie angajat într-o ţară de limbă germană, la misiunea din München, dar acolo nu exista un post vacant. Cum însă Legaţia Regatului României de la Varşovia tocmai înaintase un raport Ministerului Afacerilor Străine, semnat de consilierul Vasile Grigorcea (viitor şef de misiune la Budapesta), prin care se plângea asupra modului nesatisfăcător în care România era oglindită în presa poloneză, locul de pe Vistula îl aştepta. Nu i-a fost deloc greu decidentului principal să îi propună poetului postul respectiv sau unul peste Ocean, în America. Din dorinţa de a fi aproape de ţară, pentru a-şi putea promova – după cum vom remarca din corespondenţa sa – proiectele literare 5, tânărul scriitor va accepta Varşovia, conştient că aceasta nu-i va „astâmpăra foamea de Apus“, cum i-a şi scris în ianuarie 1927 prietenului său Ion Breazu.
Aici în luna mai tocmai se petrecuse lovitura de stat dată de mareşalul Piłsudski, despre care familia Blaga ştia foarte puţin sau deloc. Şocul loviturii respective îl vor resimţi cei doi soţi abia la faţa locului, când aud de la diplomaţii în misiune că în grădina din curtea Legaţiei de pe strada Wiejska 10, situată în imediata apropiere a Seimului, au murit peste zece militari polonezi în confruntări fratricide.
Potrivit informărilor pe care începe să le trimită conducerii Ministerului Afacerilor Străine, Lucian Blaga şi-a luat postul în primire la 4 noiembrie 1926. Pe data de 22 noiembrie 1926, diplomatul Lucian Blaga înainta deja primul său raport către ministrul Ion Mitilineu. El se află – scris de mână, cum se vede în anexă – după caracterele literelor aşternute pe hârtie de doamna Cornelia – cu siguranţă după dictarea sau ciorna scrisă de Blaga –, purtând semnătura-i inconfundabilă şi numărul de înregistrare 6.

Prima „dare de seamă“

Iată, mai jos, textul original şi în transcriere transmis la Bucureşti şi răspunsurile primite, care merită parcurse, inclusiv de tinerii diplomaţi de azi, care au la dispoziţie internetul şi care nu se mai învrednicesc la un asemenea „travaliu“. Preocupările ample ale lui Blaga, ca diplomat, în contracararea propaganderi antiromâneşti din presa evreiască poloneză, eforturile făcute de acesta pentru a promova valorile culturale şi literare româneşti în paginile presei poloneze, inclusiv în domeniul diplomaţiei economice, azi pe prim-plan, la toate ţările care se respectă, pot fi urmărite în anexele inedite ale monografiei mele apărute în 2011 7.

Serbările în amintirea lui Chopin

Varşovia 22 noemvrie 1926
Legaţiunea României, Biroul presei
No 10/1926

Domnule Ministru,

la câteva zile, după ce mi-am luat în primire postul de ataşat de presă pe lângă Legaţiunea română din Varşovia, am început să trimit zilnic un „buletin al presei polone“ la Ministerul Afacerilor Străine de la Bucureşti. În cele ce urmează voi face un scurt raport asupra evenimentelor politice şi culturale mai însemnate petrecute în cele zece zile din urmă în Polonia, precum şi o dare de seamă asupra activităţii mele de iniţiere în noul post.

Serbările în amintirea lui Chopin
La 12 a lunii curente s-au început serbările în amintirea lui Chopin, cari au culminat în desvălirea monumentului său, opera sculptorului Szimanowski. Au venit la aceste serbări reprezentanţi ai lumii muzicale din toată lumea. Amintesc celebrităţi ca Weissmann, Vidal, Kempf şi alţii. În lipsa unui muzician anume trimis – România a fost reprezentată prin subsemnatul ca delegat al Ministerului Cultelor şi Artelor. Programul celor trei zile cât au durat serbările a fost încărcat. Observatorul străin a avut din belşug ocazia să se convingă de iubirea de fast exterior a poporului polonez, asupra căruia abundenţa şi excesul de forme ale barocului au lăsat urme neşterse. Delegaţii ţărilor străine au ţinut discursurile de preamărire a lui Chopin – şi subsemnatul însuşi a adus într-o cuvântare omagiul României marelui compozitor. Coroanele depuse de delegaţii diferitelor ţări (şi din partea României) au încheiat lanţul festivităţilor. Cu ocazia serbărilor a apărut şi frumoasa revistă „Muzica“ de subt conducerea lui M. Glinsky, într-un număr special dedicat muzicei europene. Un capitol aparte despre muzica românească e scris de d. Filip Lazăr.
Pentru subsemnatul serbările lui Chopin au fost şi un bun prilej de a cunoaşte o mare parte din lumea artistică şi literară a Varşoviei.

Politica internă
Principalul eveniment în politica internă a Poloniei în ultimele zile pare a fi trecerea în opoziţie faţă de guvern a Partidului Socialist Polonez. Mareşalul Piłsudski, care la venirea sa la putere a fost sprijinit îndeosebi de partide de stânga, îşi caută o orientare mai potrivită temperamentului său şi intereselor statului: o apropiere de partidele de dreapta. Unul din scopurile sale e neapărat distrugerea Partidului Democrat Naţional. A încercat-o cu socialiştii, o încearcă acum punând la cale prin prinţul Radziwill înfiinţarea partidului dreptei naţionale. De altfel planurile lui Pisudski sunt planurile unui sfinx. Sigur e în orice caz că tinde spre o simplificare a vieţii politice din Polonia reducând cât mai mult numărul partidelor. (A se vedea în privinţa aceasta articolul din „Kattowitzer Zeitung“ la anexe).

Politica externă 
Se discută îndeosebi nota reprezentantului sovietic la Varşovia Woikow către Ministrul de externe d. Zaleski în chestia tratatului sovieto-lituanian. Ratificarea din partea Senatului a tratatului de garanţie între România şi Polonia a fost amânată fără ca această amânare să stârnească vreo discuţie în presa polonă.

Presa
A fost grav atinsă în libertatea ei prin decretul numit în ironie „lex Zaratustra“ pentru tendinţele ei dictatoriale. Se pare însă că zilele viitoare vor aduce schimbarea decretului, care de altfel până acum nu a fost aplicat decât în cazul unor excese de zel ale ziarelor din provincie. – În ce priveşte atitudinea presei polone faţă de România, nu s-ar putea vorbi de o lipsă generală de bunăvoinţă, ci mai curând de-o lipsă de informaţie. Ceea ce se dă asupra României sunt ştiri scurte, unele mai senzaţionale, altele mai puţin, transmise de diverse agenţii telegrafice. Între aceste agenţii este îndeosebi una (Agenţia de est, cu iniţialele A.W.) care dă adeseori informaţii tendenţioase, cari vin probabil de la Budapesta sau Viena. După cât am putut afla până acum Agenţia aceasta nu e departe de faliment. – Un alt lucru care interesează mai de aproape e că vreo câţiva jurnalişti, dintre cei cari au luat parte la Conferinţa de la Galaţi, au ţinut împreună cu subsemnatul o şedinţă în care s-a constituit conform statutelor „Presei polono-române“ comitetul local al acestei asociaţii. Membrii comitetului din care şi eu fac parte m-au asigurat de tot sprijinul în acţiunea de apropiere ce voi întreprinde.

Activitatea ataşatului de presă
În afară de „buletinul presei“ pe care îl trimit zilnic la Bucureşti, am căutat până acum să-mi creez legături în presa polonă.
Preşedintele sindicatului jurnaliştilor de-aici, d. Denbicki, mi-a pus la dispoziţie o rubrică lunară „românească“ în „TygodnikIlustracia“ – una din revistele cele mai răspândite în Polonia. Scriitorul K. Bandrowsky m-a rugat să-i dau în fiecare lună un articol despre literatura sau arta noastră, pentru ziarul „GlosPrawdy“. Astăzi i-am dat întâiul articol.
Şef-redactorul de la „Baltische Presse“, d. E. Ruecker, mi-a făgăduit să-mi dea tot sprijinul său prin ziarul ce-l conduce.
Primiţi vă rog Domnule Ministru asigurarea înaltei mele consideraţiuni,
Lucian Blaga

Românii şi Chopin

Cum de o maşină de scris pentru noul venit Legaţia Română nu dispunea, Blaga şi-a cumpărat una din salariul său, la sfârşitul lunii decembrie. Primul raport îl va scrie de mână, cum menţionam mai sus, Doamna Cornelia. Aceasta rezultă clar din analiza aspectului grafologic al documentului. Important este însă caracterul sobru, la obiect al relatării, în care proaspătul diplomat surprinde aspecte de profunzime din manifestarea polonezilor, cum ar fi, de pildă, cele legate de „iubirea de fast exterior a poporului polonez, asupra căruia abundenţa şi excesul de forme ale barocului au lăsat urme neşterse“. Evenimentul la care a participat tânărul diplomat, printre care şi dezvelirea monumentului realizat de Wacław Szymanowki, sculptură care îl înfăţişa pe marele compozitor polonez Frédéric Chopin, devenită simbol al oraşului Varşovia (mai ales după dinamitarea ei de ocupanţii hitlerişti în timpul ultimului război), şi depunerea unei coroane de flori în numele autorităţilor române, constituie un lucru demn de remarcat în raporturile bilaterale dintre cele două ţări. Faptul că Blaga a participat la eveniment, ca om de cultură, dovedeşte încrederea pe care i-a acordat-o ministrul plenipotenţiar Alexandru T. Iacovaky. (Nu ştiu dacă înfumuraţii ambasadori de azi ar fi acceptat să-i fie încredinţată unui subaltern începător o asemenea misiune. Aceştia se îmbulzesc să participe azi la asemenea acţiuni pentru a putea ocupa sticla ecranelor, să-şi pună în evidenţă imaginea proprie, şi nu evenimentul în sine, prea puţin păsându-le că nu au nimic de spus.) Regret că, în ciuda unor căutări asidue pentru a găsi însemnările despre care Blaga pomeneşte în raport cu privire la desfăşurarea manifestărilor, acestea nu se află în Arhivele Ministerului de Externe şi nici în arhiva Ministerului Propagandei din anii 1926 şi 1927.
Însemnările ar fi fost de un real interes din punct de vedere documentar, dacă avem în vedere faptul că în urmă cu aproape un secol, pe la 1848, doi mari pianişti români au fost pregătiţi, la Paris, de Chopin personal, după despărţirea sa de George Sand. Marele compozitor şi pianist a acceptat să dea lecţii numai tinerilor foarte talentaţi. Aşa au avut privilegiul să studieze pianul cu Chopin bucovineanul Karol Miculi şi transilvăneanul Carl Filtsch. Despre cel din urmă nu doar Chopin, ci şi Schubert a spus: „Odată ce acest băiat îşi va începe turneele, eu pot să închid prăvălia“ 8.
N-a fost nevoie s-o mai facă, tânărul Filtsch a murit de tuberculoză, la vârsta de 15 ani, îngropat azi la Veneţia, şi nu în oraşul natal, Sebeş. Întreaga viaţă, Karol Miculi, ulterior profesor de pian la Lwów, îi va fi recunoscător mestrului său. A fost primul discipol care pe cont propriu i-a publicat opera, la Leipzig, în 1879, în 17 volume.
În legătură cu pregătirea sa diplomatică ar fi de spus că Blaga n-a mai avut timp să facă în centrala ministerului un stagiu solid – cum se obişnuia şi se obişnuieşte – înainte de a pleca la post, nici pentru o documentare la zi cu privire la istoria şi cultura Poloniei 9.  Poate şi de aceea în primul raport tânărul diplomat îi va poci prenumele ministrului Mitilineu (în loc de Ion a scris Ioan). De unde şi observaţia primită din centrală, aşa cum se remarcă în schimbul de depeşe între centrală şi oficiu. Începutul greu al adaptării în noua profesie este mărturisit personal în corespondenţa cu prieteni literaţi, cărora le spunea că se află „la marginea diplomaţiei“. Din mers îşi va însuşi însă limbajul şi canoanele cerute de noua meserie, şi chiar dă rapoartelor expediate la Bucureşti un „iz publicistic“, personal, ceea ce i-a determinat pe funcţionarii din centrală să îi ceară ca acestea să fie expediate, inclusiv personal, şefului Externelor. Nu exclud că la Varşovia, în şi la misiune, Blaga îşi aprofundează pregătirea, probabil sub îndrumarea competentă primită din partea şefului oficiului diplomatic, ministrul extraordinar şi plenipotenţiar Alexandru T. Iacovaky, un cunoscător foarte bun al realităţilor poloneze, cu acces larg la liderii polonezi, inclusiv la mareşalul Piłsudski 10.  Rapoartele trimise de acesta Ministerului ajungeau şi pe biroul suveranului, Ferdinand, şi al şefului guvernului, Brătianu. Nici nu era de mirare, Iacovaky funcţiona aici, cu unele mici intermitenţe, din 1920, ca prim colaborator al primului sol al poporului român în Polonia renăscută, îl am în vedere pe dramaturgul Alexandru G. Florescu; cei doi au pus baze solide raporturilor bilaterale, mai ales după semnarea, la 3 martie 1921, a Convenţiei de alianţă şi asistenţă mutuală în caz de atac bolşevic, tratat pe care şi-a pus semnătura Take Ionescu, împreună cu omologul polonez, contele Sapieha. Păcat că nici în însemnările sale şi nici în ale Doamnei Cornelia Blaga nu avem relatări cu privire la raporturile dintre tânărul ataşat şi şeful Legaţiei, aşa cum a făcut-o cu mult talent Cornelia Blaga în cazul altor oficii diplomatice.
Două aspecte ale şederii din Varşovia sunt cele mai relevante. Înainte de moartea sa din iulie 1927, regele Ferdinand a semnat decretul prin care tânărului diplomat i se acordă înalta distincţie regală Ordinul Steaua Românei în grad de cavaler 11. După montarea cu succes a piesei Meşterul Manole la Teatrul Naţional din Lwów, Blaga va primi ordinul de Ofiţer al „Poloniei Restituta“. El era de-acum diplomat la Praga, însă era primul din generaţia sa, în care au figurat diplomaţi ca Raoul Bossy, Grigorcea (Gheorghe şi Vasile), Vasile Stoica Laptew etc., care s-a bucurat de o asemenea preţuire. Al doilea aspect: Blaga lasă posterităţii două poeme consacrate Varşoviei 12  – Oraş vechi(tradus în polonă de Wlodzimierz Lewik cu titlul Warszawa – Stare Miasto) şi În jocul întoarcerii, unde pomeneşte de „cronicarul român fugit spre miazănoapte – pe marginea Vistulei“.

Note

 01. Arhiva MAE, doc. 00863/5 ian. 1922.
02. Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale, Cluj, 2008, p. 24-33 sq.
03. Arhiva MAE, doc. 00863/5 ian. 1922.
04. Arhiva MAE.
05. Nicolae Mareş, Lucian Blaga, Epistolarul de la Academia Română, Alba Iulia, 2012.
06. ArhivaMAE, doc. 69025/2 decembrie 1926.
07. Nicolae Mareş, Lucian Blaga – diplomat la Varşovia, Iaşi: TipoMoldova, Colecţia Opera Omnia, 2011.
08. Nicolae Mareş, Eseuri,vol. 1, Iaşi: TipoMoldova, 2014.
09. Nicolae Mareş, Lucian Blaga, diplomat la Varşovia, Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2011.
10. Nicolae Mareş, Jozef Piłsudski, monografie, Bucureşti: Editura eLiteratura, 2015.
11. Nicolae Mareş, România literară, nr. 12/2013; idem, Lucian Blaga – 9 documente inedite,ms.
12. Nicolae Mareş, Lucian Blaga în limba polonă: Studiu şi antologie, Bucureşti: eLiteratura, 2014, p. 28-30.