a27

Andrei Fischof (Israel)

Traduc din română în maghiară şi ebraică. Am crescut şi am fost educat într-o ambianţă bilingvă, ca mai toţi transilvănenii, astfel că, încă de la vârsta şcolilor (toate şcolile le-am făcut în limba română, fireşte), am citit, am vorbit, am scris în cele două limbi paralele: română şi maghiară. Am ajuns chiar – îmi dau seama în retrospectivă – să traduc muţeşte, în mine, textele dintr-una dintre aceste limbi în cealaltă, ca un joc al minţii, un fel de rebus în care cauţi cuvintele potrivite definiţiei. Astfel că, de fapt, am debutat ca traducător într-o revistă târgumureşeană, cu două poezii ale poetului maghiar Ady Endre, şi anume Pianul negru şi Undeva în sudul îndepărtat.
Traducerile din ebraică în româneşte şi retroversiunile le-am început dus de aceeaşi ardentă curiozitate, vrând să descopăr adevărata faţă a limbilor respective. Cred că, dacă a fi poet este o boală, traducerea este o profesiune, dar care poate fi şlefuită, ca orice profesiune, cu tenacitate şi dăruire, dar numai cuprins fiind de îmbrăţişarea aureolei şi a norilor limbii. Am tradus din şi în ebraică, traduceri apărând în diverse reviste literare, fie ele Izvoare (română), fie Apirion (ebraică). Una dintre traducerile care mi-au făcut o mare cinste şi mi-au provocat frisoane de emoţii a fost traducerea în ebraică, din româneşte, solicitată de Teatrul Hacameri, a piesei Cartea lui Yov, prezentată la teatrul de mai sus de actorii Teatrului sibian. A fost o revelaţie lingvistică şi filosofică uimitoare, un text de mare densitate, regăsind, la re-citire, concentrarea imaginilor din parcursul biblic, concentrare care avea ca efect tocmai lărgirea imprevizibilă, plurală, a semnificaţiilor până în epoca modernă şi contemporană. Traducerea a fost destinată spectatorilor israelieni care nu vorbesc limba română, dar nu pentru a asculta textul la cască, ci pentru a urmări, cu traducerea în mână, desfăşurarea dramei în toată complexitatea sa.
Probleme specifice există în orice traducere din oricare limbă, în oricare alta. Metafore dintr-una par caraghioase în alta. Însuşi faptul, de pildă, că în limba ebraică nu există majuscule reprezintă o îngrădire, care necesită mici trucuri pentru ca un cititor ebraic să înţeleagă acest lucru. Ori faptul că în ebraică nu există pronumele de politeţe, ci doar pronumele la persoana a doua singular, reprezintă o piedică. Nu ştiu dacă orice se poate traduce, oricând. De pildă, Caragiale este, după mine, intraductibil. Există o traducere a Luceafărului în ebraică, nereuşită până într-atât încât numele Luceafărul este tradus în poem ca Lucifer! De aceea, ziceam, traducătorul profesionist trebuie să stăpânească limba în care traduce. Nu cred în traduceri din traduceri, cum se întâmplă uneori când e vorba de traduceri din engleză ale unor haikuuri japoneze ori ale altor poeme din limbile exotice, de circulaţie restrânsă. Problema legată de fenomenul traduttore-traditore este o sabie a lui Damocles deasupra mâinii oricărui traducător.
Nu există în Israel, după câte ştiu, niciun program de traduceri din literatura română în cea ebraică, nici măcar la nivel de edituri. Am uneori impresia că nu am ştiut, noi, să popularizăm scrisul românesc prin traduceri în ebraică, am impresia uneori că nivelul de cunoştinţe la zi, chiar şi al celor din domeniul literaturii, legat de literatura română modernă şi contemporană tinde către zero.
În Israel, prima lucrare de amploare în domeniul traducerilor a fost editarea, de către Uniunea Asociaţiilor Scriitorilor din Israel, a antologiei Iarna verde, care cuprinde traduceri, pentru marea majoritate primele, în ebraică, a circa 80 de poezii aparţinând celor 18 poeţi israelieni de limbă română. Acest act, pe care-l considerăm important pentru ambele părţi, poeţii traduşi şi cititorii încă neştiutori în ale scrisului de limbă română din Israel, nu a primit niciun sprijin pentru difuzare, pentru popularizare, pentru comentare – nici din partea presei de limbă română din Israel, nici a instituţiilor ca Sochnutul etc. Am convingerea că la o apariţie editorială similară, făcută de un poet imigrat din Rusia, treburile s-ar fi prezentat altfel.
Cred că traducerile mele m-au influenţat în scrisul original, dar în mod inconştient. Nu cu bună ştiinţă. Dimpotrivă, trebuie să am mereu grijă să nu utilizez vreo imagine, vreo metaforă rămasă în mine de la o traducere din alt autor.