a22

Alexander Baumgarten

0. Din greacă şi din latină. Aş fi gata să indic drept bucurie maximă Aristotel, Despre suflet, pentru că nu am tradus-o ca să descopăr doar un gând originar al lui Aristotel, ci ca să fac inteligibilă istoria dezvoltărilor ulterioare. Dar am descoperit o plăcere şi mai mare: a traduce şi a edita textul-sursă direct de pe manuscrise. Editez şi traduc în română un sentenţiar parizian, teolog, filosof şi literat, Godescalc de Nepomuk, care crede la 1367 că trebuie să dăm prioritate autorităţii Scripturii faţă de orice altă autoritate, numai pentru că trăim într-o lume în care interpretarea e ultimul ei fundament.
1. Să fie clară, fidelă, neechivocă. Când e un text vechi, să poţi înţelege, citind-o, povestea pe care a întemeiat-o în mintea celor care au citit-o, pentru că mintea lor o constituie firesc pe a ta. Să nu inventezi origini, ci să te explici pe tine însuţi traducându-i pe cei vechi. Şi să ţii distanţa cuviincioasă, de ambele părţi, între Erasmus şi Scrisoarea lui Neacşu.
3. Impasul, pentru genul meu de texte, nu e lexical, ci de istoria ideilor. Când propria istorie intelectuală nu s-a confruntat cu o experienţă intelectuală care a dat un anumit cuvânt sau un raport gramatical, atunci trebuie să refaci, măcar simulând, acea experienţă, ca să o poţi rosti. Cum să gândeşti tradiţia platonică a participaţiei când noi formăm rar participii prezente, iar verbul „a participa“ la noi nu este tranzitiv? Sau când numim cu participii la diateze opuse acelaşi lucru, de pildă premiantul, identic pentru noi cu premiatul? Şi altele. Dar cel mai greu este să dai textului eleganţa literară fără să îndrepţi literaturizarea spre confuzie conceptuală, istorică, logică.
6. În trecut, foarte prost, aveam şefi care urlau la mine spunându-mi că sunt un „nenorocit de traducător“. Acum sunt un prinţ iubit.