a15

Despre creaţie

Marta Petreu

          Gramaticile Creaţiei se intitulează cel mai recent volum al lui George Steiner apărut la noi, la Humanitas, în 2015 (traducere de Adina Avramescu). Celebrul eseist a avut ambiţia să cuprindă într-o unică interpretare Creaţia şi creaţia, adică facerea lumii şi facerea unei cărţi şi părerile despre creaţii… Aşa că de data asta, mai ales la începutul cărţii, îi citim şi părerile despre teoriile astrofizicienilor. Pe parcurs renunţă însă la această riscantă incursiune şi se limitează la parcurgerea universului scris, adesea în sens cronologic, şi la consideraţii ba despre psihologia creatorului scriitor, ba despre valoarea creaţiei sau mai precis a cărţilor rezultate. Obiectul cărţii, filtrat prin „gramatică“, este de fapt indecis pînă la urmă. Şi nu ştiu dacă gramatica, prin care Steiner înţelege „organizarea coerentă a percepţiei, reflecţiei şi experienţei“ (12), era metoda cea mai potrivită de intrare într-un univers pe care autorul însuşi îl lasă indecis. Dar dacă aşa vrea autorul… Trebuie să recunosc că microeseurile care fac substanţa cărţii sînt minunate. Ce spun ele? că sîntem la un capăt de drum, la un sfîrşit de civilizaţie. Da, e sfîrşitul civilizaţiei europene sau euroatlantice şi, prin globalizare (care nu a fost un program, ci este o realitate întîmplată independent de orice ideologie), este epoca tranziţiei la altceva, la altă civilizaţie, cu alt fel de cultură, pentru alţi oameni, viitori. Punctul de vedere europocentrist al lui Steiner este vizibil de la distanţă. Dar nu putem să îl criticăm pentru asta, europeni sîntem şi noi, cultura europeană ne-a îmbibat şi pus în mişcare… aşa că amurgul lumii noastre ne mişcă la fel dacă nu mai mult ca pe Steiner.
Ultima frază din carte: „Am fost multă vreme, şi cred că încă mai suntem, oaspeţii creaţiei. Datorăm gazdei noastre politeţea de a întreba“ este a unui gînditor de tip transcendentist. Oaspetele este cel venit de dinafară. Or, noi nu sîntem veniţi de dinafara universului nostru vechi de 13,8 miliarde de ani, ci apăruţi, născuţi, generaţi în interiorul acestui univers, fiind creaţia lui probabil neobligatorie… A spune că sîntem oaspeţi echivalează cu a presupune existenţa unui alt univers, transcendent în relaţie cu al nostru, din care noi am venit sau am fost aduşi, ceea ce este imposibil, din păcate. Ar fi fost grozav să fie aşa. Dar nu este. Vai. Ca să vezi cum pînă şi la cei mai inteligenţi eseişti din lume nostalgiile inconştiente duc la acte ratate.