a11
Sub teroarea istoriei
Sonia Elvireanu
Cu romanul Harald şi luna verde (Polirom, 2014), recompensat cu premiul pentru cel mai bun roman în 2015, Nora Iuga propune lectorului o naraţiune complicată, de tip mozaic, specifică rememorării. Din amalgamul secvenţelor existenţiale narate se încheagă genealogia şi drama unei familii de evrei din România în secolul XX, a bancherului Levy Schallmon, surprinsă fragmentar în succesiunea unor epoci istorice tragice.
În ciuda pulverizării naraţiunii, a discontinuităţii temporale, a multiplelor voci narative, din flash-urile memoriei se conturează destinul personajelor al căror fir existenţial e bulversat de evenimente istorice: al Doilea Război Mondial, deportarea evreilor în lagărele naziste, dictatura proletariatului, lagărele comuniste. Acţiunea se extinde până în actualitate, în 2014, anul în care Stana, personajul-narator, alias autoarea, îşi încheie romanul.
Reperele temporale ce permit fixarea contextului istoric sunt datările unor scrisori, episoade, evenimente: 1927 (întâlnirea dintre Erinia şi doctorul Artur Sterian), 1943 (refugiul familiei în apropiere de Domneşti în timpul bombardamentelor americanilor), 1957 (o scrisoare a Elvirei către Olguţa), 1968 (desolidarizarea lui Ceauşescu de URSS în timpul invaziei Cehoslovaciei), 1988 (aniversarea lui Otttoschatzi într-un local de lux din Timişoara), 1992 (moartea lui Leon), 2014 (anul încheierii romanului de către naratoare).
Autoarea trage inteligent sforile într-un joc abil cu naratorul şi personajele sale. Romanul debutează ca naraţiune extradiegetică la persoana a treia şi glisează imperceptibil spre naraţiune homodiegetică la persoana întâi, prin identificarea naratorului cu personajul. Naratorul e rând pe rând exterior diegezei ori intradiegetic, se confundă cu personajul ori cu autoarea. Cifra trei pare un ordonator naratorial, temporal, tematic, ce organizează amalgamul de amintiri din care se încheagă „cartea celor trei singurătăţi“. Firele existenţiale ale personajelor se întrerup şi se reiau necontenit, iar din puzderia de imagini şi scene se recompun în discontinuitate existenţele bulversate de timpul istoric tragic a trei generaţii: bancherul Levy, „fiul“ său Leon şi profesorul Sam, fiul lui Leon.
Naratorul se identifică cu personajul feminin Stana, soţia lui Sam, iar aceasta cu autoarea romanului. Se proiectează pe sine ca personaj, cu intimitatea sa cotidiană deloc agreabilă, îşi descrie fără menajamente stările, autopersiflându-se, ori reflectează pe marginea însemnărilor din jurnalul lui Lonko, „fiul adoptiv“ al lui Leon. Din când în când se adresează lectorului virtual, implicându-l în naraţiune. Autorul, naratorul, personajul sunt voci narative distincte ce se detaşează una de alta sau se confundă, naratorul cu personajul, personajul cu autorul.
În ţesătura complicată a cărţii se amestecă scrisori, declaraţii, pagini de jurnal, povestiri, conversaţii, monologuri, reflecţii, elemente de metaroman, aprecieri critice asupra operei Norăi Iuga, dar şi etnii şi limbi diferite (franceză, germană, maghiară, sârbă), inclusiv graiul bănăţean. E un roman complicat ca tehnică narativă, complex ca substanţă ideatică şi limbaj. Autoarea evocă faţa hâdă, dezgustătoare a realităţii, într-un limbaj la fel de crud ca scenele narate. Priveşte în spatele uşilor închise spectrul bătrâneţii şi al singurătăţii, surprinde ororile din timpul deportării evreilor ori din comunism. Personajele sunt afectate de evenimentele istorice din trei epoci succesive (înainte, în timpul, după război), existenţele lor se frâng, se degradează până la căderea în subuman în virtutea sloganului lui Leon, balerinul deportat, „Trebuie să supravieţuieşti“. Însă supravieţuirea e oroare, tortură, agonie, infernul.
Nora Iuga experimentează la nivel de construcţie romanescă, dar şi stilistic. Creează senzaţia de incoerenţă a amintirilor şi o redă nu doar prin discontinuitate temporală, ci şi prin fraze de tip delir verbal (p. 150-151). Naratoarea surprinde destinul familiei bancherului evreu Levy şi al soţiei sale, Erinia, de origine greacă, oameni înstăriţi înainte de război, condamnaţi după război la sărăcie, detenţie, muncă de jos, decrepitudine, din cauza originii sociale. Fiul lor Leon, balerin de succes în Germania nazistă, e deportat în timpul războiului, apoi devine victimă a regimului comunist din România din cauza trecutului său: e închis în urma unui denunţ fals, obţinut prin şantaj. Profesorul Sam, fiul abandonat de Leon pentru o carieră de balerin, e scos forţat din sistem din cauza trecutului fiului său. O întreagă galerie de oameni privilegiaţi devin victime ale istoriei.
Printr-un caz particular, destinul unei familii de evrei sefarzi pe parcursul a trei generaţii, Nora Iuga reuşeşte să surprindă realist convulsiile sociale şi politice ale unor lumi ce se prăbuşesc sau se construiesc sub teroarea istoriei. Personajele sale, cu origini mixte, sunt autentice, se desprind din caleidoscopul imaginilor rememorate aleatoriu şi trăiesc prin faptele, gesturile, monologurile lor, sunt vii.
Naratoarea monologhează, se apostrofează, reflectează necontenit în momentele de respiro între pasajele narative, dând senzaţia că scrie romanul treptat, chiar atrage atenţia asupra procesului de scriere. Eul naratorial se multiplică în personaj şi autor, identitatea autoarei fiind devoalată prin prezenţa în text a titlurilor unor volume de versuri şi romane publicate anterior de Nora Iuga şi prin elemente metaliterare, pe care le comentează ironic: referinţe critice din surse precise, o reflectare în oglinda criticii literare contemporane a operei sale.