a8

Ioan Groşan

          1. Când eram mai mic, un adolescent care se apuca de scris „serios“, nu la posteritate mă gândeam, ci la ideea de perenitate, adică la ideea că n-ar trebui să mori de tot, după ce că oricum o să dai ortu popii; că da, ar trebui să laşi o urmă cumva, undeva, măcar pentru două-trei generaţii viitoare. Dar când scriu efectiv nu mă gândesc la viitorime, ci la reacţiile, bune, rele, din prezent.
2. N-aş dori să lipsească povestirea mea „Trenul de noapte“.
3. Scriitor (bunicel); bon-viveur (incurabil); prieten (constant); tată (iubitor); parior (păstrând proporţiile, dostoievskian…).
4. S-au scris foarte multe şi n-aş vrea să nedreptăţesc pe niciunul dintre cei care s-au aplecat cu profesionalism şi afecţiune asupra scrisului meu.
5. La începutul anilor optzeci, când am început să public în Viaţa studenţească romanul în foileton O sută de ani de zile la Porţile Orientului, după nici şase episoade săptămânale a apărut în revista Săptămâna a lui Eugen Barbu o cronică „devastatoare“, pe o pagină întreagă, semnată de unu’ C. Sorescu, parcă (azi dispărut în neagra uitare), în care eram acuzat că-mi bat jos de cultura, de literatura şi istoria României. Era total neconformă cu realitatea textului, în care eu tocmai asta făceam: elogiul culturii, literaturii şi istoriei noastre, sigur, cu mijloace „eroi-comice“. Dar, paradoxal, atunci m-am bucurat, fiindcă abia dacă te ataca Săptămâna aveai certitudinea că eşti pe un drum bun.
6. Mi-ar plăcea să fiu considerat un soi de urmaş mai zglobiu al marilor prozatori ardeleni, de la Liviu Rebreanu la Nicolae Breban. Şi aş fi extrem de fericit dacă cineva ar considera că, în vreo două-trei texte, am reuşit să iau cu penseta câteva scame de pe melonul lui I. L. Caragiale. Iar dacă voi avea vreun „urmaş“ literar, cred că e prematur să-mi imaginez aşa ceva.
7. Eugen Barbu. Asta nu ca să i-o întorc postum directorului revistei Săptămâna, dar autorul Princepelui a intrat după moarte, poate şi din cauza păcatelor sale lumeşti, într-un con de umbră din care sunt convins că nu peste multă vreme scriitorul adevărat care este Eugen Barbu va ieşi.
8. Poetul, prozatorul şi excepţionalul traducător al lui Baudelaire, Octavian Soviany, este subevaluat. Supraevaluaţi sunt mai mulţi, dar nu dau nume.
9. Păi dacă n-aş crede, aş sta numai în cazinouri.
10. Posteritatea e ceea ce rămâne după ce te-au uitat toţi.