a5

Preţuirea tâlcuitorilor: Virgil Stanciu

Icu Crăciun

Recentul premiu pentru traduceri, obţinut de dl prof. univ. dr. Virgil Stanciu pentru cartea Preaiubita, de Toni Morrison (Ed. Art, 2014), deţinătoarea Premiului Nobel pe anul 1993 –, cu ocazia reuniunii de primăvară-vară a membrilor filialei clujene a USR, din 2 iulie 2015, a fost şi de data aceasta un semn de preţuire a eforturilor tâlcuitorilor, trecuţi parcă în grabă pe paginile de titlu ale cărţilor străine, cunoscuţi mai bine, din păcate, doar de avizaţi. Cei nominalizaţi, sunt convins, au fost mulţumiţi că şi breasla lor este apreciată şi recunoscută şi nu au pus la îndoială imparţialitatea juriului, format din: Horea Poenar (preşedinte), Ştefan Borbély, Ion Cristofor, Alex Goldiş, Ştefan Melancu, Király László, Balázs Imre József şi Karácsonyi Zsolt (membri).
Cu ocazia decernării diplomei de către harnica şi meticuloasa dnă Irina Petraş, preşedinta scriitorilor clujeni, Profesorul s-a ridicat de la locul său, a trecut în revistă întreaga asistenţă cu un aer de bonom distins şi, cu modestia-i proverbială, a rostit doar un firesc „Mulţumesc“ .
Puţină lume ştie că dl prof. Virgil Stanciu (Bill, cum îi zic prietenii) este născut (1941) în inima Ardealului, la Blaj, dintr-o familie de intelectuali, şi s-a şcolit la Cluj, unde a obţinut toate gradele (de la asistent – cu un scurt popas de un an, 1964-’65, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi – la profesor) şi a servit peste 40 de ani Universitatea „Babeş-Bolyai“, perioadă în care zeci de generaţii de studenţi au avut ce învăţa de la Domnia Sa. A debutat în Steaua (1965) cu critică literară, devenind, mai apoi, şi colaborator cu eseuri şi traduceri la: Tribuna, Secolul 20, Cahiers roumaines d’études littéraires, Studia Universitatis „Babeş-Bolyai“, Echinox, Vatra, Familia, Ateneu, iar după 1989 la Apostrof şi Literatorul etc. Şi-a luat doctoratul în 1974 cu tema Thomas Wolfe, romancier american la început de secol şi a studiat ca bursier în Marea Britanie (în 1970 şi 1979), în SUA, la University of North Carolina, Chapel Hill (1971 şi 1972), şi a funcţionat ca visiting professor la School of Slavonic and East European Studies din Londra (1990-’92) şi la University of Nevada, Reno (2003).
De-a lungul carierei, a publicat o serie de cărţi, dintre care amintesc: Orientări în literatura Sudului american (1977), A History of English Literature: From Pater to Wells (1981), Studies in the 18th and 19th Century English Novel (coord. şi coautor, 1987), Studies in the British Novel (coord. şi coautor, 1989), Engleza cu lacrimi (cu Ileana Galea, 1998), Războiul gândului cu literele: Eseuri de literatură engleză şi americană (2004), Dicţionarul scriitorilor români (coautor, 4 vol., 1995-2003), Dicţionarul biografic al literaturii române (2006), The Transition to Modernism in English Literature (2007), Dicţionar de anglişti şi americanişti români (2008) etc.
În calitate de traducător, numărul cărţilor tipărite este impresionant: Povestiri după Shakespeare, de Charles şi Mary Lamb (1977), Aventurile lui Peregrine Pickle (2 vol.), de Tobias Smolett (1987), Corsarul. Falk, de Joseph Conrad (1988), Maşina de iubit, cea sacră şi profană, de Iris Murdoch (1991), Trăsnaia lui Almayer, de Joseph Conrad (1992), O Cassandră a României: Ion Antonescu şi lupta pentru reformă, de Larry Watts (cu Liliana Pop, 1993), Alegerea Sofiei, de William Styron (1993), Cele cinci piste false, de Dorothy L. Sayers (1994), Seminarii braziliene, de Wilfried Bion (1995), Schimb de dame, de David Lodge (1995, 1999, 2001), Twelve: A Romanian Science Fiction Anthology, ed. Cornel Robu (1995, traducerea nuvelelor Igor’s Mannequin, de V. Papilian, şi Algernon’s Escape de Gh. Săsărman), The Biography of the Idea of Literature, de Adrian Marino (cu Charles M. Carlton, 1996), Papagalul lui Flaubert, de Julian Barnes (1997), Călătoria Feliciei, de William Trevor (1998), Câinii negri, de Ian McEwan (1999), Cartea lui Daniel, de E. L. Doctorow (2000), Alluvia, de Valentin Marica (2000), Amsterdam, de Ian McEwan (2000), Peace and Rejoicing with Brâncuşi, de Calinic Argatu (2001), Gânduri ascunse, de David Lodge (2003), Kant după Duchamp, de Thierry de Duve (2003), Ispăşire, de Ian McEwan (2003, 2008, 2014), A citi, a reciti, de Matei Călinescu (2003), Inocentul, de Ian McEwan (2004, 2011), Maeştri şi discipoli, de George Steiner (2005), Dincoace de paradis, de F. Scott Fitzgerald (2005), Un diamant cât Hotelul Ritz, de F. Scott Fitzgerald (2006), Arthur & George, de Julian Barnes (2007), Ochi de pisică, de Margaret Atwood (2007), Tăcerea din grădină, de William Trevor (2009), Pasiune, de A. S. Byatt (2009), A şaptea scrisoare: O enigmă filosofică la Academia lui Platon, de Mihai Spăriosu (2010), Daţi foc acestei case, de William Styron (2011), Cartea copiilor, de A. S. Byatt (2012), Enigmatica sosire, de V. S. Naipaul (2013), Eseuri alese, de T. S. Eliot (2013) etc. Citind, cu atenţie, aceste titluri, veţi observa, bineînţeles, că majoritatea acestor volume sunt traduse din engleză în română, dar sunt câteva şi din română în engleză; unele au apărut în câte două-trei ediţii.
Doar tălmăcitorul ştie ce înseamnă travaliul depus pentru a duce la bun sfârşit astfel de proiecte. Iată de ce mie, unul, definiţia dicţionarului pentru „traducător“ ori „traducătoare“ mi se pare prea seacă, prea austeră; să scrii în dreptul său doar atât: „persoană care traduce (un text) dintr-o limbă în alta“ este un afront adus acestei bresle mai cu seamă când tălmăceşte cărţi beletristice. Nu este o noutate când afirm că „persoana care traduce“ este, la rândul său, un „recreator al creaţiei“, evident, dacă acesta are talent şi trudeşte poate mai mult decât autorul. Nu întâmplător, spunea Profesorul într-o conversaţie cu regretatul Alexandru Vlad (ca să aud şi eu): „Dacă traduci poezie sau proză, trebuie să ai harul poetului sau vocaţia scriitorului, altfel degeaba traduci“ . Ţin minte că, odată (asta se întâmpla la „Arizona“ – naşul de botez al acesteia fiind însuşi Profesorul –, cu mulţi ani în urmă), se luaseră amândoi la întrecere pentru a găsi cât mai multe sinonime pentru „a murit“ şi s-au completat unul pe celălalt rostind satisfăcuţi: „a pierit“, „s-a prăpădit“, „a sucombat“, „a decedat“, „a răposat“, „a dispărut“, „s-a curăţat“, „a crăpat“, „s-a stins“, „s-a sfârşit“, „a adormit“, „s-a dus“, „a pleznit“, „a picat“, „a repauzat“, fiecare cu încărcătura sa de blândeţe, sarcasm, ironie şi cinism, la care au adăugat şi unele locuţiuni ca: „s-a mutat la cele veşnice“, „a trecut în lumea umbrelor“, „a închis ochii“, „era pe ducă“, „a adormit întru Domnul“, contribuind şi eu cu: „a mierlit-o“, „a dat ortul popii“ şi, pentru „a fi plin de sine“, popularul „i-au murit lăudătorii“; cu siguranţă, frumoasa noastră limbă română mai are şi alte cuvinte şi expresii pentru a evita acest verb funebru cu toate nuanţele sale.
Profesorul, traducătorul şi criticul literar Virgil Stanciu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi membru în European Association for American Studies (EAAS), European Society for Study of English (ESSE), Southern Studies Forum. În anul 2000, Consiliul Britanic i-a acordat premiul pentru traducere; în anii 2001 şi 2004, a primit acelaşi premiu din partea USR, iar în 2009 şi 2012, filiala clujeană a USR l-a distins, la rându-i, cu acelaşi premiu, pentru ca, anul acesta, semnul onorific pentru recunoaşterea meritului Domniei Sale să se repete. Bis repetita placent, stimate domnule Profesor!