a38

Paul Celan

Tîrziu şi adînc

Rea ca o vorbă de aur noaptea asta începe.
Noi mîncăm merele muţilor.
Noi facem ceva ce-n seama stelei tale laşi
bucuros;
stăm în toamna teilor noştri ca un roşu
de steag visător,
ca oaspeţi arzători de la Sud.
Noi jurăm pe Cristul cel Nou, cu praf
să cununăm praful,
păsările cu pribege-ncălţări,
inima noastră cu-o scară în apă.
Noi lumii-i jurăm a’ nisipului sfinte jurări,
le jurăm bucuros,
le jurăm cu glas tare de pe-acoperişurile
somnului fără de vise
şi fluturăm alb părul timpului…

Ei strigă: Voi huliţi!

Noi o ştim de mult.
Noi o ştim de mult, ei şi ce?
Voi măcinaţi în morile morţii făina albă-a
făgăduinţei,
o puneţi în faţa alor noştri fraţi şi surori –

Noi fluturăm alb părul timpului.
Ne preveniţi: Voi huliţi!
Noi o ştim bine,
să vină-asupră-ne vina.
Să vină-asupră-ne vina tuturor semnelor
prevestitoare,
să vină marea gîlgîitoare,
împlătoşata rafală de vînt a-ntoarcerii,
miazănoptica zi,
să vină ce niciodată n-a fost!

Să vină un om din mormînt.

Psalm

Nimeni nu ne frămîntă din nou din
pămînt şi din lut,
nimeni nu ne urseşte praful.
Nimeni.

Lăudat fii tu, Nimeni.
De dragul tău vrem
noi să-nflorim.
Ţie
– mpotrivă.

Un nimic
eram noi, sîntem noi, vom
rămîne noi, înflorind:
a nimicului, a
Nimănui roză.

Cu
pistilul suflet-limpid,
stamina cer-pustiit,
coroana-nroşită
de cuvîntul de purpur pe care noi l-am
cîntat
deasupra, o deasupra
de spin.

PAUL CELAN, Opera poetică (I), traducere
de GEORGE STATE, cuvînt-înainte de ANDREI CORBEA,
Iaşi: Polirom, 2015.