a32

Viorel Tăutan

1. Am stăruit recent asupra cărţii lui Daniel Hoblea, Gâlceava himerelor, Ed. Herald, şi, în paralel, a cărţii Dinei Horvath, hai-huiuri, Ed. Caiete Silvane.
Cartea lui Daniel Hoblea este o categorică invitaţie la dialog cu un interlocutor dificil, căruia lecturi şi anturaje i-au stimulat opţiunea de a folosi bisturiul inteligenţei într-o perpetuă intervenţie asupra unei cazuistici diverse mai mult sau mai puţin grave. Tema predilectă este Dogma, în general, creştină, în special. Decurge de aici o varietate de aspecte vizând etica, simbolistica esteticii, paradigme lingvistice, metafizica în spectrul definiţiei de la Aristotel la Thomas d’Aquino, Descartes şi, cu predilecţie, Kant.
Substanţa conţinutului nu este structurată ostentativ într-o formulă depinzând strict de variaţia tematică. Naratorul cugetător se lasă agresat/agreat de caleidoscopul existenţial, construit din fragmente senzoriale ale esenţelor, întâlnite accidental şi, dimpotrivă, cercetate obstinant, menite să-i supraliciteze apetenţa pentru asocieri şi disocieri genealogice, etimologice sau pur şi simplu dialectice.
Parcurgerea tuturor celor o sută şaptezeci de pagini provoacă cititorului cât de cât avizat, dispus deci să participe la o confesiune sui-generis în calitate de confesor, reacţii variate, pentru că îşi asumă rolul şi jocul în care este surprins frecvent de verdicte incomode, în proximitatea imprecaţiei, sugerate de autor: „Doar un spirit diabolic e în stare să proiecteze utopii legate de imanenţă cu pretenţii de înveşnicire în durată, însă numai naivii şi imbecilii îi pot da crezare. Întreaga filosofie a istoriei ar putea fi cuprinsă în celebra maximă despre deşertăciune a «Ecleziastului»“.
Uneori autorul este tentat de limbajul uşor banal, explicit: „Să vezi extra-ordinarul acolo unde alţii nu văd decât banalul. Oamenii aşteaptă minuni, în timp ce sunt înconjuraţi de minuni. De fapt, nu sunt ei înşişi cele mai mari minuni? Tot ceea ce există este miraculos în cel mai înalt grad“.
Opţiunea cititorului-comentator de-a fi un intermediar exhaustiv ar putea fi împlinită printr-un tom asemănător, contras interesului pe care îl stârneşte o carte de-o asemenea natură, un miditratat al sincerităţii devoalate, bogată culegere de gânduri şi sentimente, scanarea unei realităţi intrinsece spiritului revolut. Este cartea la care simţi nevoia să revii, pe care ai dori s-o porţi mereu asupră-ţi.
Cealaltă apariţie editorială este a treia carte, purtând un titlu pseudoludic, dar încărcat de semnificaţii, hai-huiuri, a poetei Dina Horvath (primele două au apărut în 1999 – Insomnia flăcării – şi în 2011 – Poeme în crinolină), cu o prefaţă semnată de criticul literar prof. dr. Carmen Ardelean şi un Prolog-„Mărturisire“ al autoarei, înspre finalul căruia îşi argumentează opţiunea: „Titlul nu se vrea o parafrază, ori luare în răspăr a haiku-ului. El se vrea […] o metaforă a stării de graţie pe care o dă hoinăreala, i-aş spune mai degrabă – hălăduirea – pe cărările Cuvântului, întru găsirea sau măcar intersectarea Sinelui – neastâmpărul fiinţei, foşnetul şi mişcările ei, sau mai ales atunci când trupul pare să stea“. Cele 129 de poeme ilustrează un traseu existenţial nostalgic, o manieră de recuperare a timpului pe care trebuia să-l fi petrecut în compania Cuvântului rostuit celest, când s-a împlinit mai degrabă în cele două ipostaze terestre, de soţie şi de mamă. Mai mult chiar – soţie de scriitor şi cercetător autodidact. Şi oricât ar părea de bizar, încă de la primele sale texte poetice, publicate sporadic în presa culturală şi literară, se poate constata pendularea stilistică şi formală între intertextualismul optzecist şi ceea ce Gheorghe Perian defineşte prin „poezia naivă“, plecând de la existenţa artei plastice etichetate astfel (A doua tradiţie)! Poeta recunoaşte nu o dată sursele tainice ale iniţierii stărilor lirice, ipostazele germinatoare ale expresiei halucinante. Nicidecum nu s-ar putea afirma că este de factură livrescă. Universul ei poetic se circumscrie turbionajului vieţii zilnice cu tot cu insomniile nocturne. Dina Horvath face parte, prin urmare, din eşalonul distinct al poeţilor care „comunică o realitate ce a trecut prin sensibilitatea artistului, păstrându-şi farmecul şi prospeţimea“.
2. Am recitit Manuscrisele de la Marea Moartă, ediţa a doua, carte apărută la Editura Herald. Motivul? Sunt unul dintre partizanii cunoaşterii ezoterice, în cazul de faţă – sursele Vechiului Testament, aşa cum este perceput de miliardele de creştini, prin traduceri mai mult sau mai puţin inovative.
3. Literatura rezistenţei la totalitarism, impresionantă şi surprinzătoare lucrare, prin ineditul abordării formulei ştiinţifice, seduce încă de la prima răsfoire în scopul „omologării“ formale, putând fi încadrată speciei eseu de sociologie literară, pe de o parte, şi literaturii comparate, pe de alta.
Autoarea, Imelda Chinţa, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Silvania“ din Zalău, este redactor asociat la revista Caiete silvane. Contragerea propriei teze de doctorat, impresionantă prin volumul de informaţie, la dimensiunea cărţii accesibile unui număr cât mai mare de cititori interesaţi, ar fi putut să cadă imprevizibil sub incidenţa superficialităţii, cu atât mai mult cu cât, după 1990, tema este dezbătută în diverse registre stilistice. Ceea ce nu se întâmplă în cazul de faţă. Conţinutul lucrării se încadrează optim, în manieră originală, temei. Inovaţiile sunt apreciabile în planul structurii, dar şi al expresiei. Iată, de pildă, câteva titluri subordonate celor patru capitole: Literatura de frontieră – ca act penelopez, Concept şi model utopic platonician în scrierile de ficţiune, Un mit reconstituit – Osiris sau libertatea compromisă, Avatarurile fiinţei în exilul carceral, Simfonia tăcerii: victima şi călăul, Portret Armando Perez Valladares – un destin zbuciumat.
Sunt dezghiocate şi elucidate în cuprinsul cărţii câteva expresii-concept, cum, de exemplu, modelul utopic şi clasificarea sa în funcţie de arealul teoretic vizat (economic, politic, istoric, literar-artistic ş.a.), absurdul efemer şi absurdul totalitar, cultura rezistenţei şi rezistenţa prin cultură etc