a7

Poeme

de Anda Comşa

Din lipsă

M-am mai îngrăşat cu un instinct
poate mi-au crăpat prea lesne frustrările
din lipsă de luciditate
din lipsă de bun-simţ
mi-am adunat fluturii în stomac
să-mi dospească ispita
de greutatea sincerităţii mele
vor şti
participările recreative
ale trecerilor
prin dreptul inimii.

A scrie

De mă va ţintui Cuvîntul spart
am să nasc în umbra lui arabescuri
dincolo de tăceri oarbe
cercurile deschise devin bastarzi
dintr-un Neînceput
nu mai încape vorbă
va ţîşni curba iluzorie a literei
pînă în punctul unde
mi se ucide
virtutea de a scrie.

Visez

Visez că tund prea des trandafirii
şi plimb insomnii
dintr-o cameră în alta
te învălui academic în cuvinte
de teamă să nu cadă vinovăţia
în linii vărgate
nu te mira
calul troian ne paşte veranda
să-i dăm în loc de sare
verzi-uscate
tolănit între impresii
să cabreze nebunia.

Ochiul de lăcustă

veghează altarul pentru mama
şi prinde sub streaşina lunii
o veche datină
dacă plouă
în hazardul începutului de somn
spiriduşii încă miros
înmugurirea de năluciri.

Negare

Orice negare vine
după o mare secetă în oase
după o ruptură care desparte
concretul de absent
mai am încă degete
să mi le pun peste pleoape
Secerătorul de falange
îşi adună spiriduşii
să numere bătăile inimii
între două coloane de fum.