a8

Amintindu-ne de Ioana Em. Petrescu

Mircea Popa

          La 1 octombrie s-a împlinit un sfert de secol de la plecarea dintre noi a Ioanei Emanuelei Popovici-Petrescu, care a ilustrat cu strălucire Catedra de literatură a Universităţii clujene, la fel cum o făcuse la timpul său părintele său D. Popovici. Ioana Em. Petrescu a locuit mulţi ani într-o casă de pe strada Avram Iancu colţ cu Bisericii Ortodoxe (pe care noi, studenţii de la Filo, care locuiam la căminul Avram Iancu, o urmăream cu ochi curioşi şi admirativi pe şcolăriţa frumoasă şi oacheşă, cu un păr negru buclat, pe care noi o comparam cu Elena Negri, iubita din tinereţe a lui Vasile Alecsandri, şi care trecea zilnic prin faţa căminului nostru când venea de la şcoală la ora prânzului, înconjurată întotdeauna de aura de renume a tatălui său) în atmosfera elevată şi îmbibată de un fin intelectualism pe care mama sa, profesoară de engleză la un liceu din Cluj, continua să-l comunice celor doi copii ai săi. Încă de pe atunci, succesele sale şcolare deveniseră cunoscute printre noi, iar când a intrat ca studentă la Filologie, profesorul nostru Iosif Pervain a făcut din ea o colaboratoare de nădejde. Epoca iluministă şi cea paşoptistă îi erau atât de familiare, încât aproape că nu era subiect pe care să nu-l stăpânească în cel mai înalt grad şi să nu aducă ceva nou în domeniu, dovadă că a fost cooptată încă din cei dintâi ani când fusese oprită la catedră să colaboreze la tratatul de Istoria literaturii române, pregătit de Institutul „G. Călinescu“ şi editat de Academie. Intervenţiile sale la colocviile şi simpozioanele cadrelor didactice o impuneau prin seriozitate şi căldura învăluitoare a unei retorici elevate şi pline de substanţă. Aşa s-a întâmplat şi cu teza sa de licenţă închinată lui Aron Pumnul, care putea fi socotită la ora aceea prima şi cea mai reuşită micromonografie închinată părintelui spiritual al lui Eminescu, şi e păcat că din pricina scrupulelor sale excesive, această întreprindere critică de tinereţe a rămas inedită până la ora de faţă, întrucât absolventa de facultate a trecut în revistă, cu o rigoare de admirat, toate scrierile mai mici sau mai mari ale ilustrului profesor, scriind despre Lepturariu câteva lucruri memorabile. Citind-o acum în manuscris, am descoperit un stil fermecător şi o dicţiune a ideilor care prefigurau acţiunea sa de anvergură în domeniu (am rugat conducerea Bibliotecii „O. Goga“ să o transpună electronic ca să poată fi editată). A preferat să iasă pe piaţă cu lucrarea închinată lui Budai Deleanu, Ion Budai Deleanu şi eposul comic (1974), care a reprezentat pentru autoare cea mai frumoasă carte de vizită a unui tânăr critic lansat de colecţia de monografii literare a Editurii Dacia din acea epocă, după cum teza de doctorat despre Eminescu poet tragic, obligată de cenzură să apară sub alt titlu, cel de Eminescu: Modele cosmologice şi viziune poetică, a fost unul din marile succese ale colecţiei „Universitaria“. Ideaţia, viziunea şi coordonatele esenţiale ale operei autorului Luceafărului au schimbat radical modul de înţelegere şi abordare a scrisului marelui nostru poet, cartea sa inaugurând noua modalitate de lucru a eminescologilor. Prelungirile vizionarismului acestuia au fost repuse pe tapet în cartea sa testamentară Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti (1989), carte prin care a făcut legătura cu generaţia lui Nichita Stănescu.
Ioana Em. Petrescu n-a avut o viaţă uşoară. Chinuită de o boală cronică imposibilă, care o obliga să-şi supravegheze zilnic raţia de hrană (mi-a făcut confesiunea când am făcut parte din acelaşi lot de exegeţi eminescieni trimişi la Aleşd în 1989, când poetul naţional a fost sărbătorit la Oradea), avea şi unele probleme de familie care îi împiedicau exuberanţele şi manifestările publice, aşa cum s-a văzut din jurnalul său apărut postum sub titlul Molestarea fluturilor interzisă, ea părea fragilă ca un bibelou şi îndepărtată ca o icoană. Stilul ei afabil şi plin de superbă şi enigmatică feminitate a fost surprins cel mai bine de colegul ei Ion Pop, care într-un medalion în creion din volumul său de publicistică, scria: „Era în toată fiinţa sa o geometrie nobilă, a omului culturii autentice, adânc asimilate, o seninătate fundamentală pe care suferinţa fizică a ultimilor ani n-o lăsa ştiută decât de uşoara undă a unei abia perceptibile melancolii“. Altfel, profesoara de renume, care a făcut şcoală la Cluj şi a profilat punţi durabile pentru investigarea operei eminesciene din perspectivă modernă, a rămas un reper de marcă al criticii noastre literare academice. Cum a fost înţeleasă şi judecată acţiunea ei în momentul în care ea venea să-şi afirme punctele de vedere novatoare o putem decela măcar parţial din scrisorile ce i-au fost trimise de Constantin Noica şi Mihai Drăgan, două voci autorizate ale cercetării scrisului eminescian. Publicăm aceste scrisori din fondul de corespondenţă Ioana Em. Petrescu, păstrat în fondul documentar al Bibliotecii „Octavian Goga“ din Cluj-Napoca.

[1]

7. XII. 986, Păltiniş

Mult Stimată Doamnă Petrescu,

          Vă cunosc demult, dimpreună cu soţul Dvoastră, dacă nu îndeajuns din scris, pe cât aş fi dorit, cel puţin din excepţionalul ecou al învăţământului Dvoastră. Nu puteam spera să mă citiţi atât de atent, cu o carte mai mult de specialitate. Faptul că v-am „obligat“ să mă citiţi este o mândrie pentru mine.
Dar este şi un avertisment. Aveţi toată dreptatea să spuneţi că am rămas descoperit cu problema „formei“. O simt eu însumi, astfel încât, dacă voi avea ani să reiau problemele într-un eventual „tratat de logică pentru ştiinţele spiritului“, primul capitol va fi cel despre formă. M-aş bucura mult să cunosc doi călători atât de aleşi ca Dvoastră şi soţul. Ar trebui să viu la Cluj, căci preţuiesc sincer pe universitarii de acolo şi în genere intelectualii creatori, să spunem de la Marian Papahagi în sus. În schimb sunt rău dispus împotriva tinerilor şi nu numai a celor din Cluj. Faptul că niciun student de la filosofie nu urmează, ca Dvoastră, greaca, la orele dăruite atât de generos de Elena*, mă pune pe gânduri. Cu simple poezioare şi cronicuţe nu se obţine un bun început în cultură. Bun din fire, cum sunt, m-am deprins să fiu intransingent cu tinerii. Mă tem că, fără mari reuşite în cultură, pe linii oficiale ori neoficiale, ne surpăm lent în anonimatul istoriei.
Vă spun toate acestea pentru că vă simt aliată. Pe de altă parte vă cer astfel să îmi înţelegeţi şi reţinerea în a lua contact superficial cu oamenii. Orice apariţie în public are ceva de histrionat în ea. Prefer probitatea profesoratului, ca în cazul Dvoastră şi al Elenei, sau, pentru cei de vârsta mea, „singurătatea în comun“, cu cei ce vin să se lase certaţi. Aş fi avut desigur mai multe să vă spun în legătură cu înţelegerea Dvoastră şi generoasele comentarii ce faceţi lucrării mele. Mă opresc însă aici, în nădejdea secretă că veţi veni cândva la Păltiniş, în cazul că nu reuşesc să ajung eu la Cluj.
Vă rog mult nu vă osteniţi a-mi da vreun răspuns. Ştiu că scrieţi acum o lucrare mai amplă. Dăruiţi-vă ei, căci sunt sigur că-mi va fi cel mai potrivit răspuns.
Cu alese urări pentru Sărbători şi Anul Nou, cu omagii colegiale către amândoi, al Dvoastră, sincer, Constantin Noica

[Pe plic:] Doamnei Ioana Petrescu (prin bunăvoinţă)

* E vorba de Elena Popescu de la Catedra de limbi clasice.

[2]

17 octombrie 1978, Iaşi

Mult stimată Doamnă şi colegă,

          Am primit cartea Dvs. despre Eminescu. Vă felicit pentru apariţia ei şi vă mulţumesc mult pentru autograf. Se înţelege că m-aş fi bucurat dacă această carte apărea în colecţia „Eminesciana“. N-am înţeles nici astăzi de ce – după corespondenţa noastră de acum doi ani – n-aţi mai voit să mai daţi cartea la Edit. Junimea. Poate că mi-aţi scris un rând cu o explicaţie şi nu l-am primit eu? De fapt, lucrul cel mai important este că aţi publicat o carte de referinţă despre Eminescu. La bucuria mea de cititor se adaogă şi aceea a criticului. Vă rog să primiţi omagiul meu de admiraţie şi simpatie intelectuală, împreună cu rugămintea de a transmite dlui Liviu Petrescu salutările mele colegiale şi prieteneşti,
Mihai Drăgan

[3]

Iaşi, 1 martie 1987

Stimată Doamnă Ioana,

          În sfârşit, pot să vă trimit, şi chiar la 1 martie, pachetul cu cărţile promise în noiembrie 86 la Iaşi. Am, în fine, semnalul la volumul 2 din cartea mea care ar fi trebuit să fie gata în decembrie. Vă trimit, fireşte, şi volumul 1, la care adaug o ediţie selectivă din Studiile literare ale lui Ibrăileanu, ediţie făcută împreună cu soţia mea. Această ediţie cuprinde în partea finală pagini ca şi inedite despre Arghezi, Rebreanu, Hogaş, pagini care v-ar putea interesa.
Aşa cum vă spuneam, colecţia „Eminesciana“ se află în momentul de faţă într-o situaţie dificilă, prin încetinirea alarmantă a ritmului de apariţie (practic, în 1986, n-a apărut niciun volum, deşi cartea mea are pe copertă 1986) şi prin neînţelegerea arătată de conducerea Editurii faţă de studiile ce se scriu şi s-ar putea scrie azi, studii noi şi moderne, iar nu exhibiţioniste sau cu înfumurări diletantistice. Colecţia „Eminesciana“ este însă o datorie de conştiinţă a noastră a tuturora faţă de Eminescu. De aceea vreau să vă mulţumesc foarte colegial şi cordial pentru cuvintele calde şi de autoritate totodată pe care le-aţi scris despre colecţie în articolul din „Familia“ (nr. 1). În ancheta respectivă intervenţia Dvs. se detaşează printr-o ţinută intelectuală şi morală deosebită.
Cum „surprizele“ (!?) în colecţia „Eminesciana“ nu vor lipsi (curând vor apărea, imaginaţi-vă, însemnările şi paginile biografice ale lui… Gala Galaction, scriitor important, dar care nu are nicio legătură cu studiile eminesciene), o asemenea intervenţie este un ajutor preţios dat mie, aici, care am a mă confrunta cu destule neînţelegeri şi stupidităţi. Sper, totuşi, să putem publica în 1989, în colecţie, Poezia lui Eminescu de D. Popovici. Pe această temă vom mai discuta dacă, bineînţeles, acordul Dvs. rămâne valabil.
Privitor la cartea mea, mă simt dator să vă sau o explicaţie. Ambele volume ar fi trebuit să apară într-un volum, dacă timpul de   lucru şi împrejurările ar fi îngăduit. S-ar fi putut numi Tânărul Eminescu. Volumul 2, care v-ar putea interesa mai mult decât primul, încheie aceste interpretări.
În aşteptarea confirmării că aţi primit pachetul şi această scrisoare, vă rog să primiţi omagiul meu de multă stimă. Domnului Liviu, salutări prieteneşti,

Mihai Drăgan

P.S. Cine face la Dvs., la anul I, f. f. Teoria literaturii? Dl profesor Ion Vlad? M-ar interesa spre a vedea capitolele mari şi bibliografia. Dacă nu este posibil să mi-o lăsaţi, v-o trimit înapoi după ce o consult.