a4

Gellu Dorian

          Normal în literatura română?! Sunt curios ce mi-aş putea  imagina. Asta chiar ar depăşi surpriza de anul acesta la Premiul Nobel pentru literatură. Ar fi oare totul ca în Belarus? Nu, n-ar fi bine deloc. Să fie oare ca-n China? Nu, n-ar fi bine deloc. Dar ce, o literatură normală este numai aceea care ia… Ia să vedem noi, de ce nu suntem o literatură în care totul, dar absolut totul nu este normal. Dar ce trebuie să fie normal într-o literatură? Scriitorul la locul lui… Adică la masa… La care masă? La aia de scris? Eh! Dar ce, la aia de la cîrciumă nu e bine?… Scriitorul pe lista… Pe care listă? La partidul… La… Dar ce, partidul îl face scriitor? Ba cred că-l preface. Scriitorul la de-a gata! Nu că asta nu se poate. Ba se poate! Cînd se vrea o găleată cu bani, tragi cu nara şi faci un festival cum nu s-au mai făcut pe aceste locuri de 200 de ani. Te aşezi ţapăn în fotel şi aştepţi să-ţi iasă. Şi cînd eşti sigur că-ţi iese, te simţi cu fiori reci, de oţel, la încheieturile mîinilor şi-ţi spui: ce bine ar fi fost dacă nu aş fi făcut aşa ceva… Dar, nu, nu asta am vrut să-mi imaginez, ci asta e chiar pura realitate. Normal ar fi să fie normal. Dar la Dumnezeu şi la ţara asta nici măcar asta nu este posibil. Adică să fie şi literatura ceva normal… Am tot trăit în ficţiune. Vreau să văd cum e să fie în realitate! Şi fac efortul de azi înainte să trăiesc în acea literatură pe care o visez. Ia încercaţi şi Dumneavoastră.