a15

Sarajevo, 28 iunie 1914: Resurecţia barbariei

Vladimir Tismăneanu

          Nu vom şti, probabil, niciodată, toate resorturile care l au făcut pe Gavrilo Princip să l ucidă pe arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului K&K. În al doilea proces spectacol de la Moscova, Karl Radek, unul dintre cei mai înfocaţi propagatori ai revoluţiei mondiale, ajuns în boxa acuzaţilor ca spion fascist, rostea o frază enigmatică. Spunea el că secretul Primului Război Mondial l au ştiut doar doi oameni, Gavrilo Princip şi Lenin. Sigur, putea fi una dintre nălucirile lui Radek, situaţia se preta la orice halucinaţie. Dar este clar că, graţie războiului, secta bolşevică, o mişcare marginală şi fără sorţi de a ajunge vreodată la putere, a reuşit inimaginabilul. Venise, odată cu naufragiul vechii lumi, vremea „supraoamenilor“ bolşevici.
Pentru Lenin, era clar, războiul imperialist trebuia transformat în război civil. Aşa începea ceea ce George Lichtheim a numit războiul civil european (termenul a fost preluat, mai târziu, de Ernst Nolte). În acest război, întemeiat pe proiecte ideologice globale, se organizează ura, se distruge, mai întâi în efigie, apoi în plan concret, inamicul, se demonizează, prin dezumanizare, alteritatea. Metastaza utopiilor purificatoare se va produce între 1930 şi 1945, pe teritoriul numit de Timothy Snyder bloodlands (tărâmul morţii).
Conjuraţia „Tinerei Bosnii“ era doar una dintre multele care se urzeau în subteranele unei Europe năuce, bezmetice, tot mai asemănătoare cu o corabie a nebunilor. Iluzia păcii eterne s a prăbuşit în câteva săptămâni. I a luat locul realitatea unei barbarii renăscute. La o conferinţă ţinută la Potsdam în 2005, istoricul Eric Hobsbawm accentua că Primul Război Mondial a dus la barbarizarea lumii. Mai precis, el vorbea despre o barbarizare graduală a standardelor morale. Tehnologiile moderne s au combinat cu masificarea socială.
Începea o epocă în care individul era strivit de puterea combinată a mişcărilor demagogice de masă şi a angrenajelor propagandistice menite să anihileze gândirea autonomă. Rosa Luxemburg pronunţa necrologul Internaţionalei a II a, devenită, spunea ea, „un cadavru împuţit“. Naţionalismul distrusese mitul internaţionalismului marxist. Pe 31 iulie 1914, murea asasinat Jean Jaurès.
Lev Troţki, la Viena, se gândea de acum la explozia terminală, războiul social ajuns la paroxism, revoluţia eternă, apocaliptică, permanentă. În Germania, un tânăr emaciat, cu ochii scăpărând de patimă, un ratat fără o identitate socială precisă, în fond un declasat, venit din Imperiul Habsburgic, pe nume Adolf Schickelgruber, se înrola voluntar. Se năşteau noi mituri, noi escatologii revoluţionare, pe solul fertil al unei Europe scăldate în sânge. Atunci a început, de fapt, secolul ideologiilor genocidare, comunismul, fascismul şi naţional socialismul.