a5
Poeme de Dumitru Cerna
Inscripţie pe cer
credeam că eşti la capătul puterii
când deodată revelaţia lui April
cu tot cu florile de zarzăr amărui
şi taina ploii întremătoare de poruncă
stacojiu precum călugărul
ademenind îndurarea Învierii
tu poţi oricând să redeştepţi Cuvântul
adumbrit de zăpada copilăriei
el va respira adânc însoţitor ca îngerul
ridică-te doar în picioarele
poemului tău
şi mergi înainte
Arie primind botezul
ştiam că veşmântul Poeziei va fi sfâşiat
asemenea veşmântului Tău
călcam pe iarba albastră din Ghetsimani
şi iarba se prefăcea în Iordan
eu umblam desculţ şi descoperit
eram ca-ntr-o catedrală a apelor
şi chipul Tău plutea în derivă
iar rugăciunile ajungeau anevoie din străfunduri
doar ecoul lor mai străbătea nemărginirea
smerit ereticul Arie înainta prin undele verzi
cu palmele sfârtecate de alge
şi palmele mele i-au umezit creştetul chilug
te vei numi Dumitru şi vei trăi precum viezurele
într-un poem fermecat
auzeam lumina cum se izbeşte de cuvinte
şi bătrâneţea picotind dedesubt ca amurgul
mâna ta dreaptă va tremura până târziu în noapte
mi-ai spus
fragilă fregată vestind înseninarea
Ajunul Bobotezei
se deschid se deschid cerurile
din ele cad greoi cuvinte ne-ncepute
ca nişte ciute brune virginale
ca nişte ciute galopând ca nişte ciute
se deschid poemele se deschid
din ele curge întuneric alb
el se prelinge ninge-ademenirea
dând glas colindei de după colind
stavrofor poetul aruncă în hăul poemului
cele trei cruci albe albe năluci
purtate pe aripi de cuci
care plutind o vreme-şi întrupează
proaspăt zborul unduirea
atunci poetul aprinde fuioare
la capetele-ntraurite ale Treimii
nădăjduie-nţelege şi tresare
salvarea cuvântului este Iordanul
în Betleemul naşterii prenaşterii
tu adormi busuioc agheazmat sub pernă
tu adormi în linare şi-l visezi
el îţi dezmiardă plânsul
cu-nfiorare poruncind iubirii
lumină fii durere şi-ndurare
ciute brune se împerecheau în zare
ciute brune se împerecheau în zare
Imzad
poemul se naşte în postul cuvântului
într-un legământ al tăcerii
poetul priveşte până-n străfundurile lui
pentru a împlini taina spovedaniei
mai târziu poemul ajunge în faţa lui Dumnezeu
într-o mână cu inima cuvântului
în ceelaltă cu inima poetului
amândouă vor da ochi speriindu-se de moarte
la prima vedere
amândouă se vor linişti din spaime
doar la auzul muzicii de imzad –
cea care-avea să îmblânzească până şi deşertul –
pregătite a fi în comuniune la taina tainelor
poemul va fi aruncat mai apoi pe pământ
pentru varii nedesluşiri ori confuzii
cât timp s-a aflat la umbra altarului rugăciunii
unii vor vedea luna coborând pe umbra urmei sale
alţii vor auzi cum atinsă de căderea lui frunza dă în clocot
dar nimeni nu va afla însă unde se va fi cuibărit
fericit poemul cel prigonit înspre măreţia misterului
căci a lui este împărăţia cuvântului
Sf. Pavel către poet
De pe muntele apostolic îţi strig cu dojană cu dor
Vei da seamă pentru fiecare cuvânt nefolositor
Vântul bătea cu parfum din petale roşii de sicomor
Faţa sa din smirnă sfântă lumina hăul înrotitor
Vei da seamă pentru fiecare cuvânt nefolositor
Degetul său se-nşuruba vrednic de-arătare-ncrezător
Cerurile se-aşterneau una cu pământul mângâietor
Aproape sufocaţi şoimii trec dincolo de ceruri prin zbor
Am fost atins în drumul meu de Cuvântul stavrofor
El mi-a dat puteri să-nving răul năucitor
Nimic nu arăsare-n pământ arid ce-i sterp nu-i roditor
Vei da seamă pentru fiecare cuvânt nefolositor
Harul meu recunoscut nu e şi de cuvânt vindecător
Ia seamă la poemul pe care-l naşti grabnic atotştiutor
Ecoul nădejdii se-ndepărta în zborul unui condor
Jos poemul înmugurise deja vrăjit înziditor
Candela de veghe
lui Marcel Mureşeanu
eram amândoi la capătul Bucovinei
când deodată revelaţia toamnei
cu tot cu amăreala cerului
şi taina ploii cutremurată de poruncă
înstelat precum un rege presimţitor
ademeneşti îndurarea Repetabilei Naşteri
ce va să se petreacă
tu născut fiind încă dinainte
spre a redeştepta Cuvântul cu amină
el va respira atunci ca arhanghelul
călăuzeşte-mă călăuzeşte-mă
şi mă voi poticni pe spinarea
Poemului Tău
să pot lua înlăcrimat lumină