a4

Poeme de Oana Boc

Tăcerea mea

Într-o zi o să-ţi aduc în dar
tăcerea mea superbă
şi cerbii tropotind pe jar
şi-o să-ţi alerg prin vene flămândă ca un lup,
cu colţii mei lunatici o să îţi rup din trup
iubirea ce mă ţine încătuşată-n tine,
lăsând să-ţi sângereze
privirile de dor.

O să mă cauţi atunci ca pe un vechi izvor
pe care-l caută cerbul rănit de vânător,
o să-mi adulmeci trupul cu patima ta oarbă
şi gura ta-nsetată din mine o să soarbă
şi o să alegi în taină iubirea din durere
îmbrăţişând frenetic
superba mea tăcere.

Sentinţă

Sunt un gând al pământului
înfăşurat într-un trup
uneori nevăzut, alteori neauzit,
care trece mereu răvăşit,
răscolit
– până în adâncul nucleului
din fiecare celulă –
de zbaterea aripilor
acestei iubiri-libelulă
care aleargă în dansuri nebune
când spre miazănoapte,
când spre miazăzi,
vrând să se smulgă din această sentinţă
înscrisă pe aripi cândva:
să trăiască o viaţă într-o singură zi
imensă şi grea ca o mare dorinţă.

Condiţional prezent

Dacă-aş fi o floare şi într-o zi
m-ai smulge din pământ,
aş prinde rădăcini în palma ta instantaneu
şi-aş coborî în tine curgătoare
ca lacrimile de iubire ale unui zeu.

Ţi-aş dărui toate culorile din mine
să le amesteci şi să mă reinventezi cum vrei
şi ochii tăi îngânduraţi şi dornici
ar prinde rădăcini adânci în ochii mei.

Şi ca şi cum n-aş mai fi fost
nicicând altcineva
cu tine ar începe-n fiecare clipă
viaţa mea.

Tu ştii

Tu ştii că eu
te aşteptam ca pasărea rănită
ce-şi cheamă-ntruna
zborul
de care-a fost atât de-ndrăgostită,
că îl credea cuprins în aripi
pentru totdeauna.

Tu ştii că aşteptarea mea era aşa:
ca aripa zdrobită visând că va zbura.

Greu

Mergeam din nou pe acelaşi trotuar
şi purtam în mine ceva greu ca o stâncă.
Paşii, la fel, mi-erau grei
şi-i târam după mine
ca pe nişte tuburi de oxigen
legate de trup într-o apă adâncă.

Mă gândeam la glezna mea subţire
c-ar putea deodată să se frângă,
fiindcă o povară în chip de iubire
se zbătea undeva, lângă umăr,
în partea mea stângă.

Tălpile mi le simţeam arzând uneori,
căci călcam, neştiind dinainte,
peste amprenta invizibilă şi fierbinte
a paşilor tăi trecători.

Regăsire

Iar am căzut în tine
şi zac printre prăpăstii.
Deasupra mea e cerul
fără stele şi zborul
desprins din aripile mele
ca trupurile din îmbrăţişări.
Şi mă desfac spre tine în mii de căutări
să scotocesc ca hoţii
şi să îţi tulbur dorul.

Deşi vedeam în jurul meu
ce adâncimi te locuiesc
n-am înţeles decât târziu
abisu-acesta nebunesc
pe care l-ai aprins în mine
fără ca eu măcar să ştiu,
fără ca noi măcar să ştim.

Printre prăpăstii iarăşi ne iubim.