a1

Cornel Ţăranu

Marta Petreu

Dintotdeauna mi a plăcut muzica. Părinţii mei erau melomani… tata cînta la vioară şi avea un auz muzical foarte fin. Am început să studiez muzica la o vîrstă fragedă, apoi, în mod cu totul spontan, am început să improvizez… Am avut şansa unor profesori extraordinari… Marţian Negrea, Sigismund Toduţă, Eliza Ciolan… În formarea mea m au ajutat prieteniile… cu muzicienii generaţiei mele, o generaţie extraordinară, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Myriam Marbé, Aurel Stroe, Dan Constantinescu şi mulţi alţii… La Conservator am studiat şi pianul, fiind, zice se, destul de dotat… am fost apropiat de maestrul Sigismund Toduţă… În toamna anului 1966… am plecat în Franţa… am urmat o serie de cursuri cu Nadia Boulanger, un personaj care încă de atunci aparţinea istoriei… Interesul meu a fost să navighez între ea şi Olivier Messiaen, cu care era în relaţii de cordială duşmănie… Messiaen era o figură extraordinară… a îmbogăţit tehnicile de compoziţie… Am avut extrem de multe de învăţat în Franţa… nu am rămas acolo [crezînd] că nu voi reuşi să creez nimic decît la mine acasă.

Am dat acest lung citat selectiv din interviul, pe cît de precis pe atîta de plin de umor, pe care Cornel Ţăranu i l a acordat lui Radu Constantinescu în 2009 – şi care este reluat în parte şi în volumul, alcătuit de Ştefan Angi, Cornel Ţăranu: Mărturisiri mozaicate, studii şi eseuri (Cluj: Eikon, 2014) – pentru că acoperă bine perioada de început a compozitorului.
În acelaşi interviu, compozitorul mărturiseşte că s a întors în ţară şi fiindcă era atras şi de apariţia unei noi generaţii de poeţi: „apăruse o generaţie nouă de poeţi: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, eram prieten cu toţi, aveam senzaţia că se «mişcă» ceva în cultură, că împreună putem face nişte lucruri deosebite. Şi chiar le am făcut…“. Într adevăr, Ţăranu a compus multe cantate pe muzica poeţilor români, de la Lucian Blaga la avangardistul Tristan Tzara, apoi de la Nichita Stănescu şi Cezar Baltag la Ana Blandiana, încît, poate, la nici o generaţie de creaţie din România întîlnirea dintre literatură şi muzică nu a fost mai cu folos ca la generaţia lor.
Spirit creator neliniştit, Cornel Ţăranu s a manifestat pe multe planuri şi în multe direcţii. În 1968, a înfiinţat formaţia de muzică contemporană Ars Nova, prin care a adus în ţară muzica de „afară“ şi a dus „afară“ muzica autorilor români şi, nu mai puţin important, prin care a format un public apt să asculte muzica extrem contemporană; la fel, din 1995, organizează festivalul de muzică „Clujul Modern“. Tot lui i se datorează recuperarea şi terminarea unor compoziţii enesciene altfel rămase neterminate. În paralel, Cornel Ţăranu are o inspirată şi bogată activitate de compoziţie, din care nu lipsesc opera (Oreste & Oedipe, pe versurile lui Olivier Apert, de exemplu) şi numeroase lucrări simfonice, în care motivele arhetipal româneşti se combină cu linii melodice de factură modernă, avangardistă.
În 19 octombrie a.c., colegii şi foştii studenţi ai lui Cornel Ţăranu au organizat, la Conservator, sub genericul „Portret de grup ad honorem Magistri Cornel Ţăranu“, un matineu muzical în onoarea sa. La începutul şi sfîrşitul concertului, au fost interpretate două lucrări de tinereţe, amîndouă avangardiste, ale sărbătoritului, şi anume Sonata poem pentru violoncel şi pian şi Secvenţe; iar între ele, compoziţii de Adrian Pop, Peter Szeghö, Dora Cojocaru, Ionică Pop, Iulia Cibişescu Duran, Ciprian Pop, Şerban Marcu, Tudor Feraru, Cristian Bence Muk, Răzvan Metea, Dan Variu, Gabriel Mălăncioiu, Tiberiu Herdlicska. Pentru concert, s au mobilizat Conservatorul, Filarmonica clujeană şi orchestra de cameră Diletto musicale; iar cu asemenea interpreţi, muzica din program şi a dezvăluit frumuseţea şi forţa, precum şi apartenenţa ei la acelaşi cîmp stilistic, pe de o parte zbuciumat, pe de altă parte ironic, în care se află, de pildă, şi poezia românească extrem contemporană. Iar în pauza concertului, a fost lansat volumul Cornel Ţăranu, redactat cu eleganţă de Ştefan Angi, în care sînt reunite, pe lîngă interviul din care am citat, studii despre muzica lui Ţăranu, inclusiv un amplu şi explicit eseu al lui Ştefan Angi despre opera de cameră Oreste & Oedipe.
„Portret de grup ad honorem Magistri Cornel Ţăranu“, bogata dimineaţă de la  Conservator dedicată lui Cornel Ţăranu, a fost şi un spectacol splendid, şi un semn, rar în lumea de azi,
de normalitate.