a16

Ion D. Sîrbu versus Olimpian Ungherea. Cinci întâlniri faţă-n faţă

Mihai Barbu

Prima întâlnire /20 iulie 1969

Cel care l a urmărit, permanent, pe scriitorul Ion D. Sîrbu cât a fost la Craiova a fost tânărul locotenent-major Olimpian Ungherea. Şeful său ierarhic, maiorul Gheorghe Lungu – ofiţerul care ocupa funcţia de locţiitor al inspectorului şef al Inspectoratului de Securitate al judeţului Dolj –, i a trasat sarcina de a l contacta periodic pe cel urmărit. După fiecare întâlnire, Ungherea întocmea o notă raport prin care relata, în detaliu, cele discutate. Prima întâlnire are loc în ziua de 20 iulie 1969 la locul de muncă al Obiectivului. „Şerbănescu“ (numele de cod sub care figura scriitorul în dosarul de urmărire operativă) era, în acea perioadă, secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova. La o săptămână, pe 28 iulie 1969, ofiţerul scria următoarele într un exemplar unic, socotit de Securitate a fi strict secret:
„Subsemnatul este o persoană binecunoscută lui Sîrbu I. Dezideriu, aşa încât discuţia s a legat uşor, fără reticenţe. Acesta a relatat ofiţerului că, în prezent, are contractată coproducţia româno franceză, cu scenariul său Pragul albastru. A început, cu o lună în urmă, primul tur de manivelă. A muncit mult dar a câştigat şi bine. Apoi s a plâns, în continuare, că în reţeaua noastră de cultură, în special şi la birourile administraţiei casei de filme din Bucureşti, există foarte multă corupţie, foarte mulţi funcţionari, caracterizaţi de acesta drept «lipitori», care nu se sfiesc să ceară de la obraz bacşişuri grase, atunci află că ai încasat vreun onorariu pentru vreo piesă de teatru, film sau carte. Relata că, într adevăr, statul nostru plăteşte foarte bine creaţiile artistice dar ce folos că eşti nevoit să împarţi aproape tot câştigul cu nişte impostori care nu fac altceva decât să pândească uşa caseriei. Dacă îi refuzi şi nu i plăteşti, ai căzut în dizgraţie, eşti un om pierdut şi ţi se pun tot felul de beţe în roate («există aici un cerc vicios, birocratic, din care nu poţi ieşi…») şi nu mai vezi lumina tiparului sau a ecranului. Cel în cauză era foarte revoltat când îmi relata toate acestea. Apoi mi s a dat exemplu pe sine când, în primăvară, a ridicat pentru scenariu aproape 40.000 de lei şi, după o săptămână de stat în Bucureşti («am fost, pur şi simplu, sechestrat de lipitorile astea, domnule, pur şi simplu, sechestrat!»– a relatat el) a venit în Craiova cu cadouri pentru soţie de 2 3 mii de lei şi doar cu 300 în buzunar. S a plâns, în continuare, că dacă nu l ar apăsa trecutul, dacă nu ar purta pe umeri blamul puşcăriei («oamenii mă privesc, oriunde, cu suspiciune, nu?») ar merge până sus la secretarul general şi să denunţe astfel de matrapazlâcuri şi escrocherii. Discuţia s a încheiat aici, rămânând s o continuăm într o viitoare întâlnire când vom dispune de mai mult timp liber, deoarece se grăbea să meargă la comitetul de cultură cu schema repertoriului pe stagiunea nouă“.

Scurtă istorie (cosmetizată) a ofiţerului anchetator

La data întâlnirii cu Sîrbu, Olimpian Ungherea avea 32 de ani, iar scriitorul nostru tocmai împlinise 50. Din biografia sa, făcută publică după 1989, aflăm că Ungherea ar fi absolvit ştiinţele juridice la Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj şi jurnalismul la Universitatea Bucureşti. În plus ar mai fi absolvit şi un curs de master în Criminologie. Cum anii în care ar fi urmat aceste cursuri nu sunt menţionaţi, e de presupus că jurnalismul l a făcut după 1989, pentru că înainte de Revoluţie doar şcoala de partid „Ştefan Gheorghiu“ producea ziarişti. Cu toate că, în aceleaşi biografii (oferite presei cu prilejul nefast al morţii sale, survenite în ziua de 17 martie 2012), aflăm că Olimpian Ungherea ar fi fost ziarist încă din anul 1956, când era redactor, corespondent şi, ulterior, redactor şef la Pentru patrie. Şapte ani mai târziu – ne luăm, ca punct de reper, data acestor întâlniri repetate – Olimpian Ungherea debutează la Editura Scrisul Românesc cu Bătrâna domnişoară are alibi. Acest amănunt biografic ar putea să inducă ideea că întâlnirile celor doi ar fi fost de natură literar artistică, pentru că din biografia ofiţerului de Securitate aflăm că acesta se pregătea să facă pasul decisiv de la meseria de jurnalist la cea de scriitor. De altfel, până la Revoluţie, Ungherea mai publică încă şase cărţi (Versiunea maiorului Vlad, Testamentul, Spovedania unui spion, Prizonierul speranţelor, Agent secret şi Egreta Brâncovenilor, la edituri prestigioase precum Junimea, Dacia şi Scrisul Românesc), în timp ce Sîrbu scria, fără să şi fi dorit asta, doar pentru sertar. Tot din textul biografic am mai aflat că Olimpian Ungherea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Doar Wikipedia, dintre toate sursele consultate de noi pe net, menţionează faptul că Ungherea a fost şi „ofiţer de caz“ pentru scriitorul Ion D. Sîrbu.

Informaţiile de interes general vin dintr un Fiat 800, proprietate particulară

Ceea ce ignora scriitorul în relaţia faţă în faţă cu urmăritorul său era faptul că, potrivit tradiţiei, lupul îşi schimbă părul, dar nu şi năravul. Ungherea a reuşit să afle de la sursă că, peste trei zile, „Obiectivul“ se va deplasa la Bucureşti pentru a face câteva modificări la scenariul contractat. El informează, în mod operativ, prin şefii săi ierarhici (şi apelând la teleimprimator), Direcţia Generală de Informaţii Interne, Direcţia I, Serviciul II, din cadrul Consiliului Securităţii Statului că „obiectivul nostru Sîrbu Ion Dezideriu pleacă la Bucureşti în data de 23 iulie 1969 unde va rămâne circa 10 zile pentru a lucra la modificarea unui scenariu de film, Pragul albastru, ce l are contractat cu Casa de filme Bucureşti“. Cei din Bucureşti sunt avertizaţi că Sîrbu „este posibil să locuiască pe această perioadă la una din familiile Horia Popescu sau Lucian Giurchescu“ şi le indică numerele de telefon la care cel urmărit poate fi ascultat. Dar tot în aceste zile de iulie, Ungherea a fost sunat la birou de Horia Davidescu, directorul Teatrului de Păpuşi din Craiova, care îi propune o întâlnire pentru că are ceva important să i spună. Cei doi s au întâlnit în data de 23 iulie 1969, la ora 10. Directorul a venit cu maşina sa, un Fiat 800, şi îl ia din oraş pe lt.-maj. Ungherea pentru a se îndrepta spre Filiaşi. Pe drum, Horia Davidescu îl informează pe tânărul ofiţer că i a venit în vizită o familie din Elveţia. Doamna era o etnică germană, originară din Craiova, care s a ocupat, în România, cu fabricarea „de ţigle şi cahle pentru sobele de teracotă“. A fost colegă de şcoală cu soţia dlui director. „Sunt de condiţie socială mediocră, ambii muncesc în Elveţia pentru a şi câştiga existenţa (soţia, în particular, mai face şi croitorie). Au rămas, în special el, foarte plăcuţi impresionaţi de România, de viaţa foarte ieftină de la noi, de pieţele pline de alimente şi zarzavaturi de tot felul. Mai spunea că tov. Nicolae Ceauşescu este privit în Elveţia ca cel mai inteligent şef de stat din ţările socialiste.“ Şi, pentru orice eventualitate, gazda elveţienilor le dă şi adresa oaspeţilor săi. Aşa, pentru orice eventualitate… Dar nu aceasta era informaţia pe care voia, neapărat, să o livreze Davidescu. Ştia că Ungherea se dădea în vânt după ultimele ştiri cu privire la „Obiectivul“ său. Cum ar fi cea pe care o reproducem mai jos: „Pe la începutul lunii iunie a.c. a fost cu soţia la familia Sîrbu Ion Dezideriu. Aici a mai întâlnit pe Rodica Radu, actriţă la Teatrul Naţional din Craiova şi pe Traian Pop, redactor la revista Ramuri. După o serie de discuţii fără importanţă, Pop Traian scoate din servietă un dosar cu coperţi tari, gros, şi spune că are un dosar în trei volume, un manuscris aparţinând unui profesor din Craiova, dar un basm interesant, cu anumite semnificaţii, colorat. Acest basm dezbate în fond o problemă de ordin social, face politică cum s ar zice, dar acoperit. Astfel, partidul comunist este Făt frumos, reacţiunea este Muma pădurii, lupta de clasă este baba Cotoroanţa etc. Este scris destul de naiv dar încercarea este interesantă. Şi a citit câteva pasaje din acel basm“. Acum, în raport, lt. maj. Ungherea zice că lui Horia Davidescu i s a părut foarte ciudat că Pop Traian are o asemenea lucrare literară care, într un anume fel, bagatelizează, ia în derâdere anumite fenomene social politice. „Şi de aceea a ţinut să ne informeze.“ Tot în legătură cu scrierile subversive, tov. Davidescu mai spune că „un oarecare doctor Cajal din Bucureşti i a trimis, cu câtva timp în urmă, o piesă de teatru intitulată Revolta animalelor, de asemenea cu semnificaţii sociale, puerilă de tot, în care animalele se revoltă, îşi aleg un preşedinte şi doi vicepreşedinţi şi nu vor să se mai supună omului“. Ungherea mai adaugă, în raportul său despre întâlnirea din Fiatul 800 care se deplasa spre Filiaşi, că „Piesa o mai are şi spunea că ne o poate pune la dispoziţie oricând“.

Directorul Teatrului de Marionete şi Făt Frumos – fiul patriei

De unde ştia dl director că, în Craiova, circula clandestin o lucrare cu iz esopic, cu eroi de basm, care acţionau ca în 1984, romanul lui George Orwell? Simplu. Dumnealui era vecin cu „Obiectivul“. La începutul lunii iunie 1969, a fost în vizită la vecinul său şi Securitatea înregistrase, prin mijloacele tehnicii ambientale, tot ce s a vorbit în acea seară de pomină când s a făcut lectura unei părţi din lucrarea Făt Frumos – fiul patriei şi Balaurul cu limbi de foc, care era în „trei volume de basme cu semnificaţii, colorate“. O notă care rezuma cele discutate în acea seară a fost întocmită în data de 3 iunie 1969, într un exemplar unic, strict secret, spre uzul locotenentului major Ungherea O. Prin urmare, ofiţerul Ungherea ştia despre ce urma să l informeze directorul Davidescu. Cum transcrierea era trunchiată, credem că ofiţerul voia, pur şi simplu, să pună lucrurile cap la cap.

Vorbe, vorbe, vorbe. Sau despre fundaşul Boc care urma să se înrudească cu şahinşahul Iranului

La început, cel care a transcris de pe banda de magnetofon o face cu meticulozitate şi ne prezintă, astfel, o seamă de amănunte (ne)semnificatice despre eroii acestui cenaclu sui generis. E o introducere în atmosfera anilor ’70, unde obişnuiţii casei îşi permit să se tachineze şi să facă un fel de politică de cafenea, dar în absenţa cafelei, care era un produs extrem de greu de găsit în comerţul socialist. Toţi se considerau prieteni, de vreme ce se discută liber şi fără teama că cineva ar putea să i toarne la Securitate. Ca să înţelegem mai bine cum stăteau lucrurile într un cerc de prieteni în care, potrivit tradiţiei, unul trebuia să raporteze cele discutate, ar trebui să urmărim atent intervenţiile tovarăşului director. Acesta pare a pune pune gaz pe foc de câte ori i se pare că acesta abia mai mocnea. Povestea începe balzacian:
„La ora 19,45, Obiectivul Şerbănescu poartă discuţii în cameră cu un domn Traian care lucrează la redacţia revistei Ramuri despre unele cunoştinţe comune ca Petre Dragu. Obiectivul afirmă că este un intrigant. Domnul îl caracterizează pe unul B. care lucrează la redacţia ziarului Scânteia tineretului că este prost ca noaptea. Domnul îi propune Obiectivului să vorbească cu Alexandru Piru pentru a fi încadrat la redacţia revistei Ramuri. Obiectivul spune că a făcut o cerere la Comitetul judeţean de partid dar nu i s a aprobat. Domnii continuă să discute despre unele calităţi ale lui Piru şi relaţiile de serviciu ale domnului Traian cu el. După circa 15 minute în cameră vine soţia Obiectivului, d na Davidescu şi Rodica Radu. Discuţiile se poartă în continuare despre filme şi artişti. Dl. Traian îi spune d nei Rodica Radu:
– Norocul tău ar fi să ne cotropească ruşii că ai avea foarte multe roluri cu doici!
Dna Rodica nu se supără, ea crede că are calităţi artistice. După unele discuţii care nu se înţeleg din cauza gălăgiei, dna Davidescu spune:
– Ei… să mi fac valizele şi să mă procopsesc…
Traian: – Tu să taci din gură că te lipesc cu o pleaşcă…
Dna D.: – Măi, ce pleaşcă!
Obiectivul: – Măi, încă n am auzit cum să se profite de pe urma Securităţii. Eşti prima persoană şi am s o sărbătoresc.
Dna D.: – Unica. Să mă caute Securitatea la telefon să mi dea confirmarea şi dacă vreau…
Domnul Traian afirmă că a avut un coleg de liceu care a ajuns colonel de Securitate şi s a dus împreună cu el şi cu nea Gil la restaurant. Acolo l a pus pe Gil să spună toate escrocheriile pe care le a făcut în viaţa lui, apoi l a prezentat pe «colonelul cutare de la Securitate» dar pe el nu l interesa potlogăriile de acum 20 de ani.
Obiectivul: – Se ştie…
Dl. D.: – Se ştie totul…
Obiectivul: – Totul se ştie. Absolut totul…
Domnii schimbă discuţiile despre unele întâmplări când au fost împreună la un restaurant în Bucureşti. Intervin în discuţie şi doamnele cu subiectul. Boc [e vorba de fostul fundaş al echipei Dinamo şi al echipei naţionale, Alexandru Boc, n.n.] se căsătoreşte cu nepoata şahinşahului Iranului“. (Fundaşul Sandu Boc de la Dinamo s a dovedit însă un patriot adevărat şi nu s a lăsat atras de farmecele curţii împărăteşti din Bagdad. N.n.)

Dl director intră mai târziu în scenă şi îşi face încălzirea lăudând şi acuzând urss ul

„La ora 20,20 vine în vizită domnul Horia Davidescu care, de la telefonul Obiectivului, anunţă la deranjamente că nr. lui de telefon este deranjat apoi discută cu domnii despre un film cu scene de război. Domnul Horia afirmă că în prezent URSS «în ceea ce priveşte puterea de explozie nucleară i a depăşit pe americani». În continuare, domnii discută despre întrecerea între URSS şi SUA în unele domenii, în special instalaţii pentru detectarea exploziilor nucleare. Din nou, domnii discută despre scenariile unor filme şi rolul regizorului şi artişti. Domnul Traian schimbă discuţiile despre Alexandru Piru şi imită cum acesta vorbeşte despre unele lucrări. Se poartă discuţii despre box. Domnul Horia afirmă că la un meci dintre un boxer sovietic şi unul iugoslav, juriul a acordat decizia celui sovietic pe nedrept, fapt care a atras protestele publicului spectator.
Dl Traian: – Unde e un rus, e şi politică.
Dl Horia: – Asta am vrut să vă arăt că şi aicea se face politică.
Obiectivul: – De ce te supără, domnule, de ce te supără…
Dl Horia: – Păi de ce, dom’le…
Obiectivul: – Că n ai făcut trei ani de puşcărie, domnule, că nu te supără… Cum auzi ceva… ruşi, te superi.
Dl Horia: – Nu, domnule, mă supăr că se face politică pe ring.
Obiectivul: – Da, domnule, se face politică şi în casă şi la masă se face politică.
Dl Horia: – Nu, domnule…
Obiectivul: – Dar omul unde să se manifeste, domnule? La alegeri nu mi dai voie să mă duc, pe stradă nu mă pot manifesta, în presă nu pot să scriu, când am ceva nu pot să urlu, unde să mă manifest? Dacă la box – nu, măcar…
Intervin şi celelalte persoane. În acest fel nu se mai înţelege nimic.
Obiectivul: – Sportul este pentru noi o descărcare formidabilă de nervi şi energie. Dacă n ar fi sportul nu se ştie ce s ar întâmpla cu…
Doamnele se amuză pe seama ultimelor fraze ale Obiectivului. Domnii schimbă discuţiile şi fac o comparaţie între Ilarie Hinoveanu şi Petru Dragu.“
(Din păcate, ofiţerul care era de serviciu la redarea convorbirii n a consemnat respectiva comparaţie, ci doar ceea ce a afirmat, ulterior, Traian Pop. Dumnealui a zis că, fără îndoială, „cu el nu poţi merge decât la dezastru“. Cu cine dintre cei doi, va rămâne o enigmă veşnic neexplicată a literelor craiovene.)

Basme cu semnificaţii: Făt Frumos – fiul patriei şi Balaurul cu limbi de foc

„Domnii în continuare poartă discuţii despre unele lucrări literare şi scriitori făcând comparaţie care dintre scriitori stăpâneşte mai bine limba română şi ce calităţi trebuie să posede un scriitor de valoare. După unele discuţii despre lucrări literare, domnul Traian spune: Sunt trei volume de basme cu semnificaţii, colorate.
Obiectivul: – Pentru maturi.
Dl Horia: – Îmi pare rău că nu v am adus eu…
Dl Traian: – Şi dă legenda, zice: Făt Frumos – P.C.R., Balaurul cu limbi de foc: partidele istorice, Vechii logofeţi – comuniştii, Buzduganul cu 1924 de ocale – terminarea cu legalitatea PCR, Vulturul de la apus – Germania fascistă şi Antonescu care au târât România în războiul antisovietic, Craiul de la Răsărit – P.C.U.S. [Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, n.n.], Măturoiul de 1945 şi 1949 de fire – regenerarea Reformei agrare, desfiinţarea moşierimii şi desfiinţarea moşierimii ca clasă, Mătura de 1948 de fire – naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, Palatul de cleştar – construirea socialismului la oraşe şi sate. Asta face parte din volumul «Făt Frumos – fiul patriei şi Balaurul cu limbi de foc».
Dl Horia: – Domnule, îmi pare rău că nu ţi am adus şi eu o piesă, Doctor Bojali (?) sau nu ştiu…
Dl Traian: – Nu mai spun că are şi ilustraţie!
D na: – Ia dă le să le văd şi eu…
Obiectivul: – Dă să citesc eu finalul ăla.
Dl Traian: – În acest basm cineva pune mâna pe putere. Comuniştii pun mâna pe putere într o ţară imaginară cu împăraţi, cu nu ştiu ce. Ultimul capitol se intitulează Lupta şi victoria.
Gazdele şi oaspeţii se ceartă care să citească capitolul respectiv. În cele din urmă citeşte „Obiectivul“: „E ora 4,15. Pe muntele revoluţiei se înalţă spre bolta cerului… atât de…. luminoase care descriu încet paşii… şi se stinseseră în pădurea întunecoasă. Semnalul a fost dat. Din mii şi mii de… pistoale, tunuri şi aruncătoare au ţâşnit flăcări de foc şi oţel ucigător. Bubuiturile şi tunetele făceau să geamă şi să se cutremure pământul. Fumul şi flăcările exploziilor se întindeau pretutindeni înecăcios şi greu. Fulgere de foc înaintau treptat şi duşmanul se retrăgea în panică în direcţia palatului împărătesc. Dar vai! Nu ştiau că acolo îi pândeşte să i închidă în cleşte de foc. Alte detaşamente de revoluţionari şi astăzi conduşi la abis de viteazul Artur, Codruţ şi Adore observau cu bucurie că duşmanul nu apucase să deschidă bine foc de apărare şi imediat l au făcut inofensiv de puterea de foc, de hotărârea şi dârzenia cu care luptau revoluţionarii bărboşi, aceia care puneau acum mâna pe frânele destinului. Cercul de foc se stinse până la apropierea palatului. Codruţ zise unchiului său… (continuă să citească)…“ Obiectivul citeşte un alt capitol, Întâlnirea lui Codruţ cu Volodea. Doamnele şi domnii se amuză pe seama lecturii.
„Dl Horia: – Dom’le, asta e a ntâia, de ce n a trimis o, dom’le… răspunde i, dom’le, s o trimită în China…
Obiectivul: – Dar n ai voie în China să pronunţi cuvântul împărat.
Dl Horia: – Sau cum…
Obiectivul: – Lasă mă, dom’le, că toţii fiii de împărat ajung şefi de partide aicea, nu se poate aşa ceva.
Dl Traian: – Asta se publică de urgenţă în străinătate.“
O doamnă insistă să citească capitolul cu Alegerile. „Obiectivul“ continuă să citească capitolul respectiv cum s au făcut alegerile. Codruţ a propus pe Adore într o funcţie, iar acesta, la rândul său, l a propus în altă funcţie pe Codruţ. Domnul Davidescu povesteşte lucrarea unui doctor în care se tratează cum animalele îl judecă pe om. Domnul Horia afirmă că are adresa respectivului deoarece i a dat o s o pună în repertoriu la teatrul de păpuşi. După ce a citit o, n a vrut să i spună că l refuză şi i a motivat: „ Dom’le, mie mi se pare extraordinar de interesantă şi să nu se banalizeze, să fie înscrisă în repertoriul unui teatru de păpuşi, eu propun ca dv. s o înaintaţi la UNESCO. Piesa poate să fie premiată!“ „Obiectivul“ le povesteşte despre o lucrare a unui scriitor englez în care animalele s au ridicat împotriva omului, apoi au ajuns porcii la conducere şi lozinca era: „Jos cei cu două picioare, sus cei cu patru picioare!“ (E vorba, desigur, de Ferma animalelor de George Orwell…) Domnul Davidescu pleacă.

Despre misiunea civică a revistei Urzica şi despre „literatura de simptom“

„Dl Traian: – Recomandă i lui Flor sau Tembi (?)… e profesionist.
Obiectivul: – Ăsta e atât de….
Dl Traian: – de teribilă că nu se poate publica, nu se poate fructifica.
Dl Traian: – Acolo, da. Unghiul ăsta e perfect…
Obiectivul: – Dacă ar fi Urzica deşteaptă, aşa ceva…
Dl Traian: – Dom’le, aici e toată treaba.
Obiectivul: – Urzica asemenea lucruri trebuie să publice… [Oare Ion D. Sîrbu nu ştia că Urzica era condusă de dramaturgul Aurel Baranga, care i spusese că satira, în România, se dă doar «pe cartelă» şi doar anumitor dramaturgi? N.n.]
Dl Traian: –Păi sigur, că are un humor nemaipomenit ăsta. Îţi dai seama, un om…
Obiectivul: – La Urzica pe care o duce aia de…
Dl Traian: – În străinătate, asta se ia cu bani grei, se cumpără cu bani grei…
Dna Lizica: – Uite, s o ducă Pop că tot pleacă în străinătate…
Domnul Traian Pop afirmă că lucrarea respectivă, puţin ţesălată, este o operă excepţională. Asta, citită frumos şi interpretată la Europa Liberă, dacă nu e un delir naţional…
Obiectivul: – Da, da, va să zică gradul de inventivitate la care s a ajuns ca să se… un simptom… o literatură de simptom.
Dl Traian: – Sunt inversări teribile aicea, dom’le, se poate scrie imens pe… şi, prin imbecilizare, se ajunge la o parodie….
Obiectivul: – Şi ăsta este probabil un pensionar care suferă groaznic de pe urma mizeriei actualului regim şi care speră că, scriind aşa ceva, să scape mistic (?). Că aici e parodia, ştii? Înţelegi?
Dl Traian: – Asta dovedeşte, într adevăr, că se face literatură… Peste graniţă, nu ies.
D-na Lizica intervine şi schimbă subiectul discuţiilor despre mâncare. Domnul Pop îl invită pe Obiectiv la restaurant. După câteva minute, domnii pleacă împreună şi, la puţin timp, după ei pleacă şi dna Rodica.“
(Transcrierea convorbirilor ambientale se opreşte aici. Urmează, în text, o rezoluţie a ofiţerului de caz şi o semnătură indescifrabilă:
„1. Dacă ofiţerul operativ nu a intrat în posesia lucrării din care a citit Obiectivul poate asculta banda sau, când va fi timp, să o redăm integral.
2. Să stabilim despre ce lucrări se vorbeşte. Ale cui sunt, conţinutul lor“.)

A doua întâlnire/2 august 1969

„În dimineaţa zilei de 2 august 1969 l am contactat, din nou, pe numitul Sîrbu I. Dezideriu la locul de muncă al acestuia. Are birou separat şi există condiţii optime pentru discutat fără a fi deranjaţi sau auziţi de cineva. Cel în cauză se arăta foarte frământat şi tulburat. După multe ezitări, acesta m a întrebat dacă poate să mi destăinuie ceva, un gând al lui, ceva intim. I am răspuns să nu aibă nici un fel de reţinere faţă de mine, să mă considere că am numai gânduri bune şi sunt destul de bine intenţionat în discuţiile pe care le purtăm. După aceasta mi a relatat că intenţionează să înainteze un MEMORIU congresului PCR în care să şi povestească toată viaţa aşa cum este, aşa cum este şi bine şi rău, în care să detalieze toată munca şi opera sa şi de dinainte de detenţie cât şi după. Iar tovarăşii din conducere – spunea acesta – să analizeze cât am greşit eu, ce păcate şi ce merite am. Aş vrea să mă spăl de trecutul ăsta mizerabil care mă nenoroceşte. Aş vrea, în final, şi mie să mi se acorde toată încrederea, să mi se analizeze munca şi, în raport cu ea, să fiu privit în prezent. Mulţi au fost reabilitaţi. Sunt mulţi pe care i cunosc personal. Au fost reabilitaţi şi nu am greşit mai mult ca ei. Apoi a sfârşit: ştiu, sunt un păcătos, mă îmbăt adeseori, spun tot felul de tâmpenii, sunt afemeiat dar vă rog să mă înţelegeţi domnule Olimpian, nu sunt duşmanul acestei ţări şi n am să fiu în viaţa mea.“
Dacă Sîrbu a intenţionat ca partidul să ştie că îi va înainta un memoriu, a ales omul potrivit. Ungherea îi dă apă la moară şi îl îndeamnă să treacă la fapte. Doar îi spusese, cu puţin timp înainte, că „este destul de bine intenţionat“:
„Am rămas surprins de volubilitatea acestuia şi de tonul său foarte afectat, trist şi zbuciumat. I am răspuns că, desigur, are acest drept, poate să facă memoriul respectiv, l am sfătuit să fie cât mai sincer. Va fi analizat unde trebuie şi va fi luată o hotărâre cât se poate de obiectivă. Dacă în prezent are conştiinţa curată, să fie sigur că i se va da câştig de cauză. Mi a mulţumit pentru încrederea ce i o arăt, spunând că neapărat va face acest memoriu“.
Odată atins Obiectivul vizitei, Ungherea îl lasă pe naivul scriitor să i plângă liniştit pe umeri:
„Apoi s a plâns de directorul teatrului, Radu Nicolae, care nu l înghite, că i a dat tot repertoriul stagiunii peste cap, numai şi numai pentru a menţine pe afiş acele piese în care joacă el şi nevastă sa, deşi sunt slabi, se joacă de 3 4 ani. Discuţia a mai continuat pe tema aceasta, o vreme, apoi ne am despărţit“. Ofiţerul nu specifică atmosfera în care s a desfăşurat această a doua întâlnire. Potrivit scării stabilite de oficiosul partidului, Scânteia, atmosfera „tovărăşească“ era una rece, de protocol. O atmosferă „caldă, tovărăşească“ era firească doar cu prietenii din lagărul socialist. Sîrbu scrie, repede, respectivul memoriu adresat Congresului PCR, pentru că pe 7 august Securitatea doljeană îl interceptează şi îl prezintă maiorului Lungu „pentru lecturalizare“. După aceea, scrisoarea a fost repusă în circuit.

„Şerbănescu“ e frământat de reabilitarea sa, iar Securitatea e la fel de preocupată

Pe 20 august 1969, Securitatea crede că în situaţia operativă a acţiunii „Şerbănescu“ au apărut unele elemente noi:
„1. Astfel, în ultimul timp, Obiectivul este frământat de reabilitarea sa, în care sens a adresat un memoriu Congresului PCR. Din I.T. a rezultat că intenţionează să meargă la Bucureşti pentru a l căuta pe anchetatorul său de la Securitate cu care să aibă o discuţie (probabil tot în intenţia reabilitării).
2. Manifestările duşmănoase au scăzut în intensitate iar cercul de persoane cu care discută, se rezumă la soţia sa, numita Radu Rodica şi Trandafirescu Nicolae, ultimii doi membri PCR, care au fost semnalaţi organelor de partid locale“.
E august şi la securişti, ca şi la comunişti, era şi vremea bilanţurilor. Aşa că Securitatea face o succintă trecere în revistă a acţiunilor îndreptate împotriva scriitorului:
„Din nota de lucru, întocmită la data de 22 mai 1969, cu ocazia luării în control a acţiunii de către Direcţia a I a, unele sarcini au fost rezolvate, altele – nu.
– Astfel, au fost identificate legăturile Obiectivului din ţară, dar probleme deosebite nu au reieşit.
– S a organizat contactarea Obiectivului de către informatorul «Kroner Eduard» al jud. Mehedinţi dar întrucât Obiectivul era însoţit şi de alte persoane nu a purtat discuţii duşmănoase.
– S a făcut adresă la Dir. I a pentru marşutizarea informatorilor «Mihai Dugan» şi «DA», lucruri care nu s au realizat deoarece «Mihai Dugan» a stricat relaţiile cu Obiectivul iar «DA» se afla în concediu. Informatorul «Oros Ion» a discutat numai o singură dată cu «Şerbănescu», discuţie fără interes operativ. Nu s a mai cerut deplasarea informatorului «Mureşan Dan» din Timişoara“.
În acest stadiu al acţiunii, lt. maj. Ungherea O. consideră necesar a fi luate următoarele măsuri:
„1. În baza materialelor obţinute până în prezent să se organizeze atenţionarea lui «Şerbănescu» la sediul Inspectoratului, la care ar fi bine, alături de ofiţer să participe şi un tov. din conducere (aceasta, întrucât în afară de manifestări, nu rezultă altfel de activitate duşmănoasă).
2. Pentru a urmări efectul atenţionării este bine să fie reinstalat ITX, la domiciliul său (la sfârşitul lunii iulie a fost scos pentru acoperirea altor nevoi operative).
3. În acelaşi scop să fie dirijaţi şi informatorii ce lucrează în acţiune (stabilirea poziţiei sale după atenţionare).
4. În raport de poziţia lui «Şerbănescu» după atenţionare se va organiza contactarea lui periodică de către ofiţer.
5. Consider că aceste măsuri trebuiesc luate într un timp scurt pentru a nu pierde situaţia favorabilă ce s a creiat prin dorinţa de reabilitare“.

A treia întâlnire/28 august 1969

„În perioada 12 25 august, numitul Sîrbu Ion Dezideriu a fost plecat la Teatrul de stat din Piatra Neamţ, pentru a organiza repertoriul stagiunii. În data de 28 curent, l am contactat din nou. Trebuie spus că a lucrat foarte mult la Piatra Neamţ, a fost nevoit să citească sute de lucrări teatrale dar că este mulţumit că a făcut o treabă bună. Mi a comunicat apoi că a înaintat memoriul despre care mi a spus mai înainte şi că aşteaptă înfrigurat răspunsul. Printre altele mi a relatat că, în primăvară, era hotărât să plece din Craiova la Bucureşti, să lucreze acolo. («Un post aş fi găsit eu, fie la revista Teatru, fie la vreo editură, fie la casa de filme, undeva tot aş fi găsit. Apoi am renunţat.»)
– De ce? l am întrebat.
– Aici oamenii mă cunosc mai bine. Aici am muncit mult timp. Aici m am realizat, ca să spun aşa, după ieşirea din detenţie. Am dat două piese de teatru care se joacă şi acum, două scenarii de filme, un roman ce se pregăteşte la Editura pentru Literatură, secţia Cluj. Şi bun şi rău, aici am fost cunoscut. De aceea am renunţat. Şi, apoi, în Bucureşti eşti înghiţit repede de tot felul de trepăduşi şi misiţi care circulă revoltător de nestingheriţi prin aparatul ăsta de cultură al nostru.
Discuţia a continuat astfel o perioadă de timp, fără a aduce elemente noi, demne de reţinut. După o pauză, numitul Sîrbu a făcut următoarea remarcă (cu alte cuvinte): «Păi, dacă cu 12 ani în urmă, aş fi cunoscut un ofiţer de Securitate ca mata, poate că destinul meu ar fi fost altul». I am cerut să fie mai explicit deşi tonul meu era voit concesiv. A tăcut o vreme, apoi a vorbit cu multe întreruperi şi reluări. Spunea că acum e cu totul altfel, că sunt alţi oameni, că acum are pentru prima dată prilejul să discute astfel de intimităţi şi destul de degajat, cu un ofiţer de securitate. Că nu ştie cum să spună dar are sentimentul că simţul dreptăţii, al echităţii, al justiţiei sunt mai ascuţite acum. Acestor noţiuni li s a dat rangul valorii lor, au fost ridicate la postulatul de doctrină, că faptul că noi stăm de vorbă aici, aşa cum stăm, că nu l privesc cu suspiciune, i se pare formidabil. I am spus că dacă îi face plăcere să mai discutăm, dacă i am inspirat încredere, plăcerea este de partea mea să continuăm să ne mai vedem din când în când, la un schimb de opinii. Alte elemente mai importante în discuţie nu au rezultat.“ (Aţi citit un text scris de lt.-maj. Olimpian Ungherea, viitorul scriitor cu acelaşi nume.)

A patra întâlnire/10 octombrie 1969

„În data de 10 oct. 1969 l am contactat din nou pe Sîrbu Ion Dezideriu în biroul acestuia din cadrul Teatrului Naţional din Craiova. Discuţia a durat în jur de 45 de minute. În chintesenţă, cel în cauză a relatat următoarele:
A fost recent la Bucureşti, unde a lucrat câteva zile la comperajul filmului său Pragul albastru, aflat în tur de manivelă pe platourile de filmare. După aceea a trecut la Uniunea Scriitorilor unde a discutat cu Ioanichie Olteanu şi Traian Iancu. Aici a aflat că la centru exista, până acum câteva zile, acreditată ideea că la Craiova să se înfiinţeze în cursul anului 1970, o editură pentru literatură. În prezent această idee a devenit discutabilă şi aproape incertă datorită faptului că, nici până în prezent, la Craiova nu s a reuşit formarea filialei Asociaţiei Scriitorilor din RSR şi nici pentru viitor nu se întrevăd perspective. Cel în cauză se arăta foarte afectat, chiar revoltat că forurile locale competente (recte Comitetul pentru cultură şi artă, revista Ramuri etc.) nu iau această iniţiativă şi aceasta cu atât mai mult că elemente talentate din domeniul literaturii avem (prof. Al. Piru, decanul de vârstă Eugen Constant, Ilarie Hinoveanu, Ştefan B…, S. Dănciulescu, Mihai Duţescu şi mulţi alţii) care ar putea constitui nucleul unei viitoare filiale a Asociaţiei Scriitorilor. Afirma că e păcat şi regretabil să se piardă o asemenea tradiţie culturală şi scriitoricească în Oltenia, care a editat de a lungul anilor zeci de titluri de periodice de cultură, a dat ţării scriitori de faimă ca Arghezi, Mihnea Gheorghiu, Al. Dima şi câţi alţii. În altă ordine de idei, cel în cauză mi a comunicat că este foarte bucuros că pleacă şi el în turneu cu Teatrul Naţional în Bulgaria (la Plovdiv şi Sofia) în cadrul unui schimb cultural. Relata că i s a adus la cunoştinţă de către conducerea teatrului că i s a aprobat şi lui paşaportul pentru Bulgaria şi se bucură foarte mult deoarece aceasta este prima lui ieşire în exterior şi dacă organele competente (se referea la organele de partid şi de securitate) i au aprobat acest lucru, înseamnă că are încredere în el şi nu mai este privit cu suspiciune şi neîncredere iar aceasta îi dă un sentiment nou, de demnitate, pe care nu l a mai avut de mulţi ani. Discuţia s a încheiat cu câteva recomandări din partea mea, cu referire la comportarea pe care trebuie să o aibă orice cetăţean român în afara graniţelor ţării, recomandări la care cel în cauză a achiesat pe deplin.“ (Semnează lt.-maj. Olimpian Ungherea.)

A cincea întâlnire /27 octombrie 1969

„În data de 27 10 1969, l am întâlnit pe numitul Sîrbu Ion Dezideriu pe stradă, în dreptul hotelului Palace. Acesta mergea spre locuinţă şi m a invitat la dânsul acasă pentru a mi relata unele aspecte în legătură cu turneul Teatrului Naţional din Craiova în Bulgaria. Discuţia a durat de la orele 15 şi 15 până la orele 16,25. Din cele relatate, au rezultat următoarele:
A avut o atitudine critică pentru modul cum a fost organizat acest turneu artistic în Bulgaria şi… că s au cheltuit sume mari de bani din buzunarul statului fără folos, chiar ilegal, făcându se pe bază de trafic de influenţă, relaţii de tipul serveşte mă, ca să te servesc etc. Astfel, printre membrii turneului au figurat multe persoane din afara teatrului, persoane pur şi simplu parazite, în înţelesul strict al expresiei, care nu produc nimic dar, în schimb, consumă mult. Astfel de persoane au fost:
– Dinu Lăscaru – de la Televiziunea română, care scrie din când în când câteva rânduri de cronică dramatică la revista Ramuri (prieten cu Florea Firan)
– Firescu Alexandru, redactor la ziarul Înainte, cu soţia
– Florea Firan, preşedintele comisiei pentru cultură şi artă,
– Ion Mărgineanu, inspector de la comitetul de stat pentru cultură şi artă
– Valentin Silvestru, de la revista România literară, cu soţia
– Marin Petrovici, un regizor din Bucureşti
La aceste persoane se adaugă contabilul şef al Teatrului, bibliotecara, actori care nu joacă, toţi regizorii teatrului (deşi numai doi au piese în programul de deplasare), mânuitori de decoruri foarte mulţi, cabiniere, recuziteri etc., etc. Peste 20 de persoane inutile. Se întreba, revoltat, ce rost au toate aceste persoane care nu produc absolut nimic dar se înfruptă din gros pe cheltuiala statului? Afirma că deplasarea aceasta în Bulgaria a fost pentru unii un act de cultură iar pentru alţii o petrecere colectivă, un chilipir de a face dezmăţ pe banii statului. Nu e deloc bine, afirma susnumitul, astfel de obiceiuri, de năravuri nu ar trebui împământenite, nu ar trebui promovate. Despre comportarea oamenilor în Bulgaria relata că în general lucrurile au decurs bine, conform protocolului au fost primiţi cu multă simpatie şi politeţe de către omologii lor din Bulgaria şi chiar de către populaţie. Marea majoritate a oamenilor (cei care lucrau propriu zis la realizarea spectacolelor) au avut o comportare liniştită, sobră, demnă. O parte însă din personal (şi anume din cei care nu aveau obligaţii profesionale legate de vreun spectacol) au dat buzna în magazine, au luat cu asalt toate prăvăliile pe care le întâlneau. Astfel, afirma că după câte a observat el, s au cumpărat 34 de aspiratoare de praf marca «Ceaika», vreo 12 haine de piele – din care 5 îmblănite şi două ceasuri de perete cu cuc, s au umplut geamantane întregi cu articole de lux, de parfumerie, de foto, de electrotehnică etc. Aici, buna impresie de la început (de la primire) pe care le am lăsat o bulgarilor a avut de suferit serios. Ne priveau aşa, cu un fel de compătimire, ca pe nişte rude sărace. Afirma că, personal, i a fost foarte penibil. Controlul vamal la graniţă (la Giurgiu) a fost făcut formal, atât la ducere cât şi la întoarcere. Ba, mai mult, un grănicer de la vamă, nu ştie cum îl cheamă, le a spus, de cum i a văzut, că îi aştepta de aseară, că au primit ordin de la Bucureşti să i controleze în mod foarte amănunţit pe tot personalul Teatrului Naţional din Craiova care pleacă în turneu în Bulgaria şi aceasta i a mirat foarte mult. Căci ei sunt convinşi că artiştii nu au valută, nu au nici bani româneşti de ajuns pe cât cheltuiesc dar valută şi au început să râdă. Apoi au început să spună glume, să se întreţină cu unii actori la diferite spirite şi anecdote. Controlul l au făcut de ochii lumii (spuneau că trebuie să raporteze la centru executarea ordinului). Nu au desfăcut toate pachetele şi geamantanele, controlul personal a fost făcut foarte sumar şi, ca atare, nu au fost «descoperite» materiale preţioase sau valută. Alte date de interes pentru organele noastre nu au mai rezultat din discuţia purtată“. (Semnează lt. maj. Olimpian Ungherea.)

La final de an (şi de Dosar), două note şi o adresă despre „Elementul respectiv“

Dacă ofiţerul Ungherea se întâlneşte faţă n faţă cu „Obiectivul“, nici ceilalţi informatori nu stau cu mâinile n sân. „Rodop Ion“ şi „Ion Alexandrescu“ raportează şi ei despre întâlnirile lor cu „Obiectivul“, fără a l acuza de ceva anume. Sunt, ca să zicem aşa, două note benigne. Astfel, în data de 17 septembrie 1969, sursa „Rodop Ion“ informează următoarele despre numitul Sîrbu Dezideriu, secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova:
„Recent sursa a discutat cu cel în cauză la locul de muncă al acestuia unde, printre altele, a reţinut din afirmaţiile făcute de sus-amintitul ceea ce urmează: Susţinea că în prezent statul nostru desfăşoară pe plan internaţional o politică f. interesantă, de dualitate, un fel de punct de legătură între cele două lumi, capitalism şi socialism. Adică spunea că noi, în acelaşi timp, îi aprobăm pe arabi dar şi pe israelieni, că strângem relaţiile cu SUA dar, în acelaşi timp, afişăm pretutindeni prietenia noastră tradiţională cu URSS“. Sursa menţionează că alte amănunte nu cunoaşte.
Spre sfârşitul anului, în ziua de 12 decembrie 1969, sursa „Ion Alexandrescu“ informează şi el organele cu lucruri de mult ştiute despre scriitor:
„În general este un om petrecăreţ, îi place băutura şi să discute mult pe teme filozofice. Este un om cult şi instruit dar uneori are momente de tracasare, de reţinere, fiindu i parcă teamă de ceva. În ultimul timp s a observat în atitudinea lui o relaxare şi mai multă siguranţă de sine. Ţine unele conferinţe cu caracter filozofic bine gustate de public. Sursa nu l a auzit în ultimul timp la manifestări duşmănoase la adresa regimului din ţara noastră. Este mai mult preocupat de creaţia literară“.
Nota ofiţerului Olimpian Ungherea spune că „Elementul respectiv a fost urmărit prin acţiune informativă închisă recent, prin atenţionarea celui în cauză. Va fi urmărit în continuare de informatori“. O adresă a Inspectoratului de Securitate al Judeţului Dolj (nr. 102/UO) din 15 decembrie 1969 către Consiliul Securităţii Statului/Direcţia Generală de Informaţii Interne/Direcţia I/Serviciul II lămureşte care era situaţia Obiectivului „Şerbănescu“ la sfârşitul acelui an. „Şerbănescu“ se afla la capătul unor întâlniri faţă în faţă cu ofiţerul de caz, precum şi al unei alte întâlniri, „la vârf“, cu şefii Inspectoratului Judeţean de Securitate. În acest sens, ei raportează, mai sus, următoarele:
„La data de 2 decembrie 1969, sus numitul a fost invitat, conform rezoluţiei inspectorului şef, la sediul inspectoratului de securitate şi s a discutat cu el. Discuţia a fost făcută de către lt. col. Lungu Gheorghe, adjunct inspector şef şi maior Alexie Ştefan, adjunct şef de serviciu. Cel în cauză a fost atenţionat asupra faptului că comentează nefavorabil politica partidului nostru. În cadrul discuţiilor a avut o atitudine corespunzătoare. A afirmat că, după ieşirea din detenţie, îl stăpânea permanent simţământul că este pretutindeni suspectat, având atât la locul de muncă cât şi în societate un complex de nesiguranţă. În continuare şi a manifestat nemulţumirea că la locul său de muncă (Teatrul Naţional din Craiova) deţineau, până de curând, funcţii de conducere unele persoane cu o conduită morală şi socială necorespunzătoare. În finalul discuţiilor, cel în cauză s a angajat că în viitor va fi corect în activitatea sa, afirmând chiar că îi va semnala organelor de securitate pe toţi cei care vor avea manifestări duşmănoase. Întrucât este un om de cultură valoros, s a hotărât să fie contactat în continuare de către lt. maj. Ungherea Olimpian pentru a fi ţinut sub influenţa noastră. Elementul respectiv rămâne în baza de lucru“.