a20

Andrei Şerban la Cluj

          La editura bucureşteană Tracus Arte, a apărut, în decembrie anul trecut, volumul Andrei Şerban, Mereu spre un nou început: Atelier teatral ţinut la Teatrul Naţional din Cluj, carte gîndită şi alcătuită de Eugenia Sarvari, cu o Laudatio de Ion Vartic şi o postfaţă de Doina Modola. Aşa că, profitînd de prezenţa marelui regizor în oraş, la librăria Book Corner din Cluj a fost organizată, în 19 decembrie, lansarea cărţii. Prezentarea s-a transformat de fapt, pe negîndite, într-un mic „Simpozion Şerban“. Au vorbit despre regizor şi despre volumul său: Ion Vartic, Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Miriam Cuibus, Doina Modola şi Ovidiu Pecican (acesta din urmă şi moderatorul discuţiei). Eugenia Şarvari, căreia i se datorează în ultimă instanţă această sărbătoare improvizată, căci fără munca ei de transcriere a înregistrărilor din vara anului 2005 n-am fi avut pretextul să ne întîlnim, s-a mulţumit, cu excesiva ei modestie, să ne citească două frumoase fragmente din carte.
Volumul lui Şerban se adresează în primul rînd iubitorilor de teatru, dar orice om are de cîştigat din contactul cu gîndirea vie a regizorului. Transcrierea celor zece zile de atelier teatral îl arată pe acesta la lucru, fie mărturisindu-şi arta sau filosofia lui teatrală, de esenţă soteriologică, fie îndrumînd actorii, fie interpretînd textul teatral pentru a-l face de înţeles şi de intuit pentru actorii care urmau să-l joace. În faţa textelor de teatru, regizorul, cu o sensibilitatea de seismograf, identifică în primul rînd motivaţia psihologică din spatele replicilor: Şerban are încredere în text şi în autorul acestuia, aşa că nu simte nevoia nici să se substituie autorului şi să rescrie piesele de teatru, pe Cehov sau pe Ibsen, de exemplu. El face „doar“ hermeneutica lor teatrală, adică punerea lor în scenă. E adevărat că, după ce vezi un spectacol cu o piesă regizată de Şerban, nu ţi-o mai poţi imagina, în teatrul din creier, jucată altfel…
De exemplu, după ce am văzut Unchiul Vanea regizat de el, nu-mi mai pot imagina piesa altfel decît aşa cum a montat-o Şerban, adică jucată în toate cele patru puncte cardinale: în sală (cu spectatorii pe scenă), apoi pe tavan şi pe scara de incendiu, apoi pe practicabile şi în final în noroi şi ploaie… Uluitor spectacol, uluitori actori, mi-am spus şi acum văzînd reluarea de la Teatrul Maghiar, cu doi actori schimbaţi.
Aşa că, pentru noi, venirea lui Andrei Şerban la Cluj a fost, şi-n decembrie 2013, momentul cînd Clujul a redevenit, pentru cîteva zile, unul dintre centrele teatrale ale lumii.

M. P.